Într-o lume în care graba pare să dicteze ritmul fiecărei zile și deciziile legate de familie sunt tot mai influențate de incertitudini, există cupluri care nu mai pun accent pe „câți copii avem”, ci pe „cum îi creștem”. Experiența Ecaterinei și a lui Nicolae Jigău este una dintre ele - o istorie despre alegeri conștiente, echilibru și un parteneriat autentic, construit în timp.Cei doi se cunosc, la propriu, de o viață. Sunt împreună încă din anii de gimnaziu, au trecut prin etape importante unul alături de celălalt, inclusiv o perioadă petrecută peste hotare, iar la revenire au decis să-și oficializeze relația.Ecaterina este cunoscută și pentru faptul că, în 2013, a lansat un blog de parenting, un spațiu în care aduna amintirile familiei și împărtășea din experiențele trăite împreună. Astăzi, activează ca manageră în comunicare și relații publice. Soțul ei lucrează într-o companie specializată în producerea și exportul fructelor uscate, nucilor și produselor organice.Familia lor mai înseamnă doi copii - Bogdan (de 11 ani) și Nicoleta (de 7 ani) - și o viață care, deși nu este lipsită de provocări, este construită pe un echilibru atent negociat zi de zi.Decizia de a avea copii: între dorință și realitateEcaterina spune că ambii provin din familii cu câte trei copii, însă acest lucru nu le-a dictat alegerile și nu a reprezentat o presiune de a urma același model: „Soțul mai are doi frați, eu mai am două surori. Din start ne-am dorit unu sau doi copii; doi era perfect. Pentru că, după ce am conceput primul copil, am înțeles că, din punct de vedere financiar și emoțional, e foarte dificil să crești mai mulți”. Această perspectivă nu este una singulară. Deși mulți moldoveni continuă să considere că familia ideală este formată din doi sau trei copii, realitatea demografică spune altceva. Potrivit Studiului „Generații și Gen” (Valul II), rata totală de fertilitate în Republica Moldova, în 2024, a fost de 1,66 copii per femeie - sub nivelul necesar pentru menținerea stabilă a populației.
Pentru familia Jigău, alegerea a fost dictată mai ales de dorința de a le oferi copiilor un mediu stabil și atent construit:„Pentru noi, doi copii înseamnă mijlocul de aur. Putem să le asigurăm tot ceea ce au nevoie. Copiii necesită foarte multă implicare emoțională și, anume din acest motiv, doi pentru noi e perfect”. Planificarea: un proces în doi, nu o responsabilitate individualăÎn spatele acestei decizii se află o altă alegere importantă - planificarea conștientă a familiei:„Ambele sarcini au fost planificate. La primul copil am făcut un șir de analize și ne-am pregătit preventiv, înainte de a rămâne însărcinată. La al doilea, la fel. Am făcut analize, am băut vitamine, tot ce e necesar ca să concepem. Soțul tot a făcut analize, pentru a fi pregătiți”. Potrivit lor, planificarea familială este un detaliu care schimbă perspectiva clasică: responsabilitatea nu aparține doar femeii, ci ambilor parteneri, în egală măsură. Totuși, Ecaterina recunoaște că, la acel moment, nu au beneficiat de servicii specializate de planificare familială: „Nu am mers la centre de planificare familială gratuite. Nici nu am știut pe atunci de existența lor”. În prezent, aceste servicii sunt disponibile gratuit în cadrul instituțiilor de asistență medicală primară, fiind dezvoltate cu sprijinul partenerilor internaționali, inclusiv UNFPA, pentru a îmbunătăți accesul la sănătatea reproductivă. Adițional, Centrele de sănătate a reproducerii au fost modernizate, iar medicii de familie au fost instruiți pentru a oferi consiliere în contracepție și planificare familială.Tatăl care nu „ajută”, ci participăDacă ar fi să definească un pilon central al familiei lor, acesta ar fi implicarea tatălui, spune Ecaterina: „Soțul meu este un exemplu. El a participat absolut la toate ecografiile. Întotdeauna a avut timp pentru asta și nici nu au existat discuții dacă să meargă sau nu. Mai mult decât atât, primele momente din viața copiilor au fost trăite în brațele lui. Am născut prin cezariană și el a stat cu mine toate zilele în spital. Copiii, chiar din timpul nașterii, au fost puși la pieptul lui. Primul contact al copiilor a fost cu tata”.Această implicare nu s-a oprit după naștere, ci a devenit parte din rutina zilnică a familiei:„El gătește micul dejun, îi duce la activități, participă la meciurile lui Bogdan. Le citește înainte de somn. Le place să joace șah împreună. Tata este foarte prezent în viața copiilor. Se implică la tot, mai ales de când suntem ambii angajați, facem totul egal. Coordonăm astfel încât, atunci când unul nu poate, intervine celălalt. Adică împreună”. Această realitate personală reflectă și o schimbare mai largă în societate, potrivit aceluiași Studiu: proporția familiilor în care sarcinile casnice sunt împărțite s-a dublat: de la 12,7% (2020) la 25,8% (2024). Nicolae a beneficiat și de concediul paternal de 14 zile, introdus în 2016. Din 2024, acesta a fost extins la 15 zile calendaristice plătite integral, care pot fi utilizate în primul an de viață al copilului. Această facilitate face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri implementate de Guvern, cu sprijinul partenerilor internaționali, inclusiv UNFPA, și al societății civile. Printre acestea se numără posibilitatea de a păstra atât salariul, cât și indemnizația în perioada concediului de maternitate, diversificarea opțiunilor pentru concediul de îngrijire a copilului și posibilitatea de a-l partaja între soți, introducerea programelor flexibile de muncă, precum și dezvoltarea serviciilor alternative de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la trei ani.Viața reală: costuri, compromisuri și alegeriDincolo de echilibrul emoțional, viața de familie implică unele dificultăți financiare, susțin soții:„Viața în Moldova, mai ales în Chișinău, este foarte costisitoare. Totul e într-un ritm alarmant. Activitățile extra sunt foarte scumpe. Bogdan face engleză și baschet, iar Nicoleta studiază muzica. Sunt alegeri care vin cu efort și cheltuieli. Ambii părinți trebuie să lucreze ca să-și permită să crească doi copii și să le ofere activități după lecții”. Această presiune influențează direct deciziile legate de mărimea familiei: „Venitul a fost unul (dar nu unicul) dintre motivele pentru care am ales să rămânem la doi copii, precum și sănătatea mea - două nașteri prin cezariană. Sincer, noi ne simțim confortabil în componența aceasta”. Ecaterina recunoaște că există progrese în ceea ce privește sprijinul pentru familiile cu copii, doar că în anumite domenii e nevoie de intervenții sistemice:„E bine că acum sunt mai multe creșe de stat, mai ales pentru familiile tinere. Noi nu am beneficiat pe atunci de creșă gratuită. Și indemnizațiile au crescut. Totuși, există în continuare lacune: de exemplu, mai e nevoie să se investească în serviciile de sănătate (uneori trebuie să aștepți săptămâni și mulți aleg să meargă la privat). De asemenea, ar fi bine dacă ar exista mai multe activități extrașcolare la grădiniță și școală - dans, volei, baschet, chiar și la un preț simbolic. Asta ar permite și mamelor, care sunt cel mai des responsabile de îngrijire, să aibă un program deplin, fără să fie nevoite să plece mai devreme de la serviciu. Centrele de tineret sunt de la 14 ani, deci pentru copiii mai mici nu există suficiente opțiuni”.Educația copiilor: respect, nu controlFelul în care își cresc copiii spune, poate, cel mai mult despre valorile familiei Jigău: „Copilul nu este un obiect pe care l-ai născut și ai dreptul să-l modelezi cum îți place. Noi îi tratăm ca pe niște maturi. În casa noastră nu există violență, ci limite clare și dialog. Dacă se confruntă cu o problemă, le spunem să vină la noi. Cu toții greșim, important este să înveți din greșeli. În același timp, încurajăm autonomia și responsabilitatea”. Familia Jigău confirmă o tendință tot mai vizibilă: modelul familiei cu doi copii rămâne dominant, dar este tot mai mult rezultatul unor decizii conștiente, adaptate realităților de zi cu zi. Alegeri despre: cât poți oferi, nu doar câți copii poți avea; cât timp ai la dispoziție, nu doar cât îți dorești; cât sprijin primești, nu doar cât ești dispus să oferi.Iar exemplul lor este elocvent: „Noi facem împreună totul. Cum suntem noi, așa mergem mai departe și asta le transmitem și copiilor. Ei văd exemplul din familie și preiau aceste modele”. Istoria familiei Jigău arată clar că echilibrul nu apare întâmplător. El se construiește - prin alegeri informate, prin implicare reciprocă și prin sprijin, atât în interiorul familiei, cât și din partea statului.Pentru ca tot mai multe familii să poată face alegeri conștiente și asumate, este esențial ca politicile publice, serviciile de planificare familială și sprijinul social să meargă mână-n mână, oferind nu doar opțiuni, ci și încrederea necesară pentru a rămâne acasă, a avea copii atunci când se simt pregătite, a lua decizii informate și a simți că sunt cu adevărat susținute.

Companiile din Republica Moldova integrează tot mai activ politici prietenoase familiei, pentru a sprijini revenirea femeilor pe piața muncii și pentru a crea condiții care să le permită angajaților să echilibreze mai ușor viața profesională cu cea de familie.Interesul tot mai mare pentru servicii de suport destinate familiilor și angajaților — inclusiv creșe la locul de muncă și programe flexibile de lucru — vine în contextul necesității de a încuraja participarea femeilor pe piața muncii și de a asigura retenția personalului.Acesta este și cazul companiei Bucuria S.A., care se alătură inițiativei promovate de UNFPA în Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, pentru dezvoltarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă. „Bucuria” este una dintre cele 25 de companii private din Republica Moldova care își propun ca, în următorii doi ani, să adopte politici de muncă prietenoase familiei, inclusiv prin dezvoltarea unei mini-creșe pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani și a unui grup de suport psiho-emoțional pentru angajați.Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, UNFPA și Bucuria au marcat simbolic acest parteneriat printr-un eveniment organizat la sediul companiei, care a reunit angajații și copiii acestora pentru a celebra împreună și pentru a discuta perspectivele de viitor.„Este demonstrat că politicile și măsurile de sprijin la locul de muncă ajută familiile să găsească un echilibru real între viața profesională și cea personală”, a menționat în context Reprezentanta UNFPA în Moldova, Karina Nersesyan. Totodată, aceste politici reprezintă o strategie de câștig atât pentru angajatori, cât și pentru angajați: programele flexibile și munca hibridă contribuie la reducerea fluctuației de personal și a absenteismului, serviciile de îngrijire a copiilor la locul de muncă facilitează revenirea femeilor pe piața muncii și atragerea talentelor, iar concediul paternal crește șansele ca femeile să revină în activitate după concediul de maternitate.”„Suntem onorați să ne alăturăm acestui parteneriat cu UNFPA și să contribuim la dezvoltarea unor politici prietenoase familiei în cadrul Bucuria S.A., a spus directoarea executivă a companiei Bucuria S.A, Ecaterina Cechina, evidențiind importanța acestei inițiative pentru cultura organizațională și bunăstarea angajaților: Ne dorim să oferim angajaților noștri un mediu în care să se simtă susținuți, să își poată îmbina armonios viața profesională cu cea de familie și femeile să revină la locul de muncă cu încredere, fără a fi nevoite să aleagă între familie, copil și avansarea în carieră.”Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea a menționat că implicarea sectorului privat în promovarea politicilor prietenoase familiei devine tot mai importantă într-un context economic și demografic în schimbare: „Prin acest parteneriat, ne propunem să încurajăm și să susținem companiile care investesc în bunăstarea angajaților și în crearea unui mediu de muncă mai incluziv pentru familii. Camera de Comerț și Industrie va continua să promoveze și să ofere vizibilitate acestor inițiative pe platformele sale instituționale, astfel încât exemplele de bune practici să inspire tot mai multe companii din Republica Moldova să adopte politici prietenoase familiei.”În prezent, datele oficiale arată că doar 46% dintre părinții cu copii sub 2 ani sunt activi profesional, iar nivelul de ocupare al femeilor cu copii sub 6 ani rămâne în continuare redus – doar jumătate dintre acestea fiind încadrate în câmpul muncii. Totodată, femeile preiau majoritatea responsabilităților casnice în 68% dintre cupluri, ceea ce generează o „dublă povară” care limitează oportunitățile economice și profesionale ale acestora.„Activez la fabrica Bucuria de 13 ani și, știind că, în timp ce sunt la serviciu, copilul meu este într-un loc sigur, unde este îngrijit și implicat în activități, ar însemna foarte mult pentru mine. Aș fi mult mai liniștită și m-aș putea concentra mai bine la muncă. De aceea susținem acest proiect și ne bucurăm că fabrica Bucuria își dorește să creeze un astfel de spațiu pentru angajați.” spune Mîrza Elena, angajată a fabricii Bucuria S.A.„Este un proiect binevenit atât pentru angajații întreprinderii, cât și pentru copiii acestora, deoarece vor fi create spații sigure, unde cei mici vor putea sta în siguranță și desfășura activități potrivite vârstei lor. În prezent, de multe ori, părinții sunt nevoiți să își lase copiii acasă cu frații mai mari, iar această situație creează stres și poate reprezenta un risc pentru copii”, este de părere Alexandru, șef al Secției Securitate și Sănătate în Muncă la fabrica Bucuria și tată a doua fete. Studiul „Generații și Gen” (GGS) (UNFPA, 2024) confirmă că barierele sunt determinate atât de stereotipurile de gen persistente, cât și de accesul limitat la servicii de îngrijire a copiilor. În acest context, extinderea serviciilor de îngrijire și a infrastructurii prietenoase familiei devine o prioritate de politici publice, iar sectorul privat poate complementa eforturile statului prin soluții concrete de sprijin pentru angajații cu copii mici. Parteneriatul UNFPA și Bucuria are loc în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței și excelenței femeilor prin oportunități de angajare incluzive și prietenoase familiei”, implementat de UNFPA și UN Women, cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA). Proiectul complementeaza intervențiile din sectorul public care includ și Programul național ,,Părinți angajați - copii la creșe” implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

„Am petrecut noaptea într-un adăpost antiaerian”, își amintește ea. „Apoi au venit copiii să ne ia, ne-au luat valizele și am plecat.”La 72 de ani, Olga a fugit din Ucraina împreună cu soțul ei, Semyon, lăsând în urmă zeci de ani de muncă, amintiri și o viață pe care o construiseră împreună. Au găsit refugiu în Rîbnița, pe malul stâng al râului Nistru, unde rudele le-au putut oferi sprijin temporar într-o perioadă de incertitudine.„Am ajuns într-o perioadă dificilă pe care nu o așteptam deloc”, spune Olga în șoaptă.Înainte de război, Olga a fost contabil șef la o companie privată timp de peste 20 de ani. Ea și Semyon au lucrat, de asemenea, la aceeași fabrică mai devreme în viața lor — locul unde s-au cunoscut. Astăzi, la fel ca mulți oameni în vârstă forțați să fugă de război, Olga nu mai are un loc de muncă, dar rămâne hotărâtă să meargă mai departe.„Pentru mine, cel mai important lucru este sănătatea”, spune ea. „Am decis să fac 8.000 de pași în fiecare zi — sau cel puțin o dată la două zile.”Găsirea unei locuințe s-a dovedit a fi dificilă. Olga și Semyon au fost nevoiți să se mute de două ori, fiecare mutare implicând un cost emoțional și financiar.„Facturile la utilități practic s-au triplat”, explică ea. „Asta a însemnat, desigur, multă muncă pentru noi.”Stabilitatea a venit în cele din urmă prin ajutorul pentru chirie oferit de OIM, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Programul oferă bani pentru chirie familiilor vulnerabile care au fugit de războiul din Ucraina și locuiesc acum pe malul stâng al râului Nistru, ajutându-le să-și asigure condiții de viață mai sigure și mai demne.„Desigur, va fi foarte greu, și suntem foarte recunoscători”, spune Olga. „Este un apartament vechi, dar are o energie bună.”Datorită programului, Olga și Semyon se pot concentra mai puțin pe supraviețuire și mai mult pe reconstruirea vieții lor de zi cu zi.Cu sprijinul financiar generos al Uniunii Europene, OIM Moldova oferă asistență pentru chirie unui număr de 100 de familii vulnerabile strămutate de războiul pe scară largă din Ucraina, ajutându-le să-și satisfacă nevoile de bază în materie de locuință și să-și recâștige un sentiment de stabilitate.În ciuda greutăților prin care a trecut, Olga refuză să lase războiul să-i definească prezentul. Se menține activă frecventând un club sportiv și un grup de artă mozaic, unde creativitatea a devenit atât terapie, cât și mijloc de exprimare.„Sunt fericită că am realizat-o cu propriile mele mâini”, zâmbește ea. „Am lucrat la această imagine vreo lună și jumătate sau două.”Când a văzut pentru prima dată desenul, semnificația i-a fost clară imediat.„Știi, când l-am văzut, am spus: «Război». Și, brusc, o rază de soare în mijlocul acestui război.”Învățarea este o altă parte a rezilienței Olgăi. A început să studieze limba română — o provocare pe care o acceptă cu umor și determinare.„De exemplu, Bună ziua — Hello, Bună dimineața — Good morning”, spune ea. „Gramatica este complicată și poate că este mai greu la vârsta mea, dar este un antrenament bun pentru creier.”De asemenea, visează să se întoarcă la ceva ce i-a plăcut odată: scrisul. Înainte de război, Olga ținea un blog și speră să reînceapă când va simți că este momentul potrivit.La fel ca mulți ucraineni strămutați, Olga urmărește îndeaproape știrile. Speranța de a se întoarce acasă rămâne puternică.„Ne dorim foarte mult să ne întoarcem acasă”, spune ea. „Suntem plini de speranță. Sperăm că pacea va triumfa în curând. De asta avem nevoie. Și ne vom întoarce.”Până când va veni acea zi, sprijinul care le redă demnitatea — un cămin sigur, un ritm de viață stabil, spațiul necesar pentru a crea și a învăța — face toată diferența.Pentru Olga, fiecare zi petrecută în Rîbnița reprezintă un nou pas înainte, ghidat de reziliență, speranță și curajul tăcut de a merge mai departe.

La lecția de matematică, Andrei ridică privirea din caiet, vizibil mulțumit. Cu doar câteva minute înainte, problema la care lucra îi părea dificilă, dar, după câteva sugestii din partea colegilor, reușește să o rezolve. Pentru Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Căușeni, astfel de momente sunt parte din felul în care elevii învață să se ajute și să aibă încredere unii în alții. Aici, incluziunea se vede în felul în care copiii, profesorii și părinții lucrează împreună. Nu e întotdeauna ușor, dar relațiile durabile se construiesc în timp.„Cel mai important este să fii un coleg bun. Învățăm, dar la fel de important este să ne respectăm unii pe alții”, ne spune Evelina, elevă în clasa a IX-a.În liceu își fac studiile 563 de elevi, dintre care 26 sunt copii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Pentru acești copii, sprijinul colegilor și al profesorilor este esențial pentru a-i face să se simtă parte din colectiv și să aibă mai multă încredere în ei.Nicoleta și Evelina îl cunosc pe Andrei încă din clasa I. Andrei are cerințe educaționale speciale, dar asta nu i-a împiedicat să crească împreună și să învețe că diversitatea este o resursă, nu o barieră.„În clasa noastră, fiecare copil se simte acceptat. Ne sprijinim reciproc și lucrăm împreună. Profesorii ne încurajează să ne exprimăm opiniile și creează o atmosferă pozitivă”, mărturisește Nicoleta.Parteneriatul care face incluziunea posibilăÎn spatele acestei culturi a respectului stă un parteneriat activ între profesori, elevi și părinți. Directoarea instituției, Svetlana Dintiu, care este și psiholog școlar, spune că o școală incluzivă începe cu modul în care sunt construite aceste relații.„O școală cu adevărat incluzivă este un spațiu în care fiecare elev se simte acceptat, valorizat și sprijinit să își atingă potențialul”, afirmă ea.În acest sens, profesorii participă constant la programe de formare și mentorat, care îi ajută să înțeleagă mai bine nevoile fiecărui copil și să construiască relații mai solide cu familiile acestora.Printre cei care promovează această abordare este și Zinaida Caraja, director adjunct pentru educație. Ea a participat la instruirile dedicate consolidării parteneriatului școală-familie, organizate în cadrul proiectului UNICEF „Împuternicirea copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunităților pentru a promova educația incluzivă în Republica Moldova”, implementat de CCF Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, al Bunăstării și Dezvoltării.După participarea la aceste formări, a devenit mentor pentru colegii săi, împărtășind metodele și abordările învățate. Rezultatul se vede prin colaborarea mai strânsă dintre profesori și părinți și într-un mediu educațional mai deschis, mai atent la nevoile fiecărui copil.„Am înțeles și mai bine cât de important este parteneriatul cu părinții. Când școala și familia lucrează împreună, copiii capătă mai multă încredere și reușesc să progreseze”, spune Zinaida Caraja.Sprijinul care construiește încredereUn rol esențial în progresul copiilor îl are și cadrul didactic de sprijin, Maria Suvac, care lucrează de opt ani cu elevii care frecventează Centrul de Resurse pentru Educație Incluzivă.Vorbește cu emoție despre micile progrese care, în timp, contribuie la dezvoltarea încrederii și autonomiei copiilor. Pentru ea, colaborarea cu părinții este la fel de importantă ca și lucrul cu elevii.„Cu părinții trebuie să lucrezi cu multă răbdare și empatie”, mărturisește Maria Suvac.Părinții participă la activități, comunică permanent cu profesorii și urmăresc evoluția copiilor. Mulți dintre elevi sunt implicați și în activități extracurriculare – dansuri, pictură, broderie sau modelare – unde își dezvoltă talentele și încrederea în sine.„Părinții sunt receptivi și colaborăm foarte bine. Sunt activi și interesați de progresul copiilor lor”, mai spune cadrul didactic.Lecții pentru viațăPentru Andrei, Nicoleta și Evelina, cea mai importantă lecție este despre cum să fii om - o lecție care se învață dincolo de manuale. În clasă, au învățat să nu judece fără să cunoască, să comunice și să încerce să se înțeleagă unii pe alții. Așa se construiește incluziunea la Liceul „Ion Creangă” - prin prietenie, colaborare și respect, lucruri care îi vor însoți și dincolo de școală.