„În Moldova am găsit pacea, am găsit liniștea, o casă primitoare. Nu cad bombe de nicăieri. Este liniște. Mă simt împlinită. Vrem să ne construim un viitor în Moldova. Aici, am găsit tot de ce aveam nevoie în cele mai grele momente din viața noastră: iubire, căldură și grijă”, spune Alina Rodina. Alina s-a refugiat din regiunea Harkov împreună cu fiul Daniil și fiica Milana la scurt timp după ce a început războiul în Ucraina. Inițial, cei trei au locuit la un centru pentru refugiați, iar ulterior, și-au format propria familie în raionul Drochia. Daniil, mezinul familiei, s-a născut cu o dizabilitate intelectuală. Pentru mulți, inclusiv pentru familia lui, el era doar un copil „diferit”. Greu de integrat, greu de înțeles, greu de ajutat. Acest lucru s-a schimbat complet atunci când familia a ajuns cu băiatul la Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii din mun. Chișinău, unde Daniil și familia lui au beneficiat de tratamente și îngrijire specializată. Această legătură a fost posibilă grație suportului Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, care coordonează Grupul de lucru intersectorial al ONU pe sănătate și nutriție. Rezultate„Am fost bucuroși să ne vedem cu Daniil și familia lui. Dar am fost și mai fericiți să-l putem ajuta să-și recapete abilitățile de a mânca singur, de a folosi tacâmurile, de a se spăla pe dinți și de a-și arăta emoțiile frumoase celor de acasă”, spune Ecaterina Gîncotă, șefa Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii. După stabilirea diagnosticului, specialiștii de la Centru au lucrat cu Daniil pas cu pas, încurajându-l, oferindu-i spațiu pentru a se exprima, pentru a greși, pentru a încerca din nou. Urmând această abordare, rezultatele nu au întârziat să apară. La Centru, specialiștii nu l-au judecat după diagnostic, dar după potențialul pe care-l are. Medicii, psihologii, logopezii au lucrat cu el pas cu pas, l-au încurajat, i-au oferit spațiu să se exprime, să greșească, să încerce din nou. Iar, în urma acestei abordări, rezultatele nu au întârziat să apară. Nu în ultimul rând, s-a lucrat și cu membrii familiei, oferindu-se modalități clare de gestionare a crizelor comportamentale ale lui Daniil și stabilindu-se un program zilnic de activități. Daniil a recuperat și vaccinurile de rutină omise.  „Lucrurile s-au schimbat mult în bine de la prima noastră întâlnire cu Daniil. Întreaga familie îl înțelege mai bine acum și el este mai receptiv și mai fericit”, împărtășește Tatiana Cebanica, psihopedagog, șefa Secției reabilitare psiho-verbală și asistență socială, Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii. Părinții și specialiștii din Centru și-au unit forțele pentru a-l ajuta pe Daniil. Familia a decis ca acesta să fie monitorizat de la distanță de către specialiști, beneficiind de cele mai moderne și eficiente tehnici. Acum, își poate menține atenția timp de câteva minute asupra unui obiect sau a unei activități și poate face multe lucruri singur.Văzut și auzitDatorită eforturilor specialiștilor, susținuți de OMS prin furnizarea de echipamente și instruire de ultimă oră, Daniil este acum văzut diferit, nu doar de propriii părinți, ci și de comunitate. Este un copil încrezător, curios, capabil să învețe și să facă parte din societate. Pentru Daniil și familia sa, Centrul de Reabilitare a fost locul unde au fost încurajați să lupte pentru un viitor diferit. „Fiecare copil merită să fie văzut și auzit și să se dezvolte în ritmul propriu, bucurându-se de sprijinul de care are nevoie”, a subliniat Dr. Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova. Familia lui Daniil a primit asistență vitală din partea echipei OMS Moldova, grație sprijinului Guvernului Austriei și al Uniunii Europene, care contribuie la consolidarea serviciilor de reabilitare și asistență socială în Republica Moldova.

„Oricine poate fi tată, dar doar un tată cu adevărat dedicat devine un adevărat tătic.” Așa își începe povestea lui Liviu Tverdostup, un tată din comunitatea Clubului Taților de la IPLT Waldorf – un tată fericit și recunoscător pentru cele două fetițe ale sale de 5 și 7 ani, alături de care învață, zi de zi, să descopere lumea din perspective noi.Pentru el, rolul de tată este o responsabilitate și un dar. Un dar care vine în momentul în care încetezi să cauți iubire și începi să o dăruiești. A înțeles asta în clipe simple: în diminețile în care fetițele lui îl iau de mână, în hohotele lor de râs care se nasc dintr-un fleac, în modul spontan în care îl învață să trăiască cu entuziasm, curiozitate și pasiune.Printre activitățile lor preferate se află explorarea naturii și relația cu animalele. Acasă, au o adevărată „familie extinsă”: trei câini, o pisică, un cameleon, un papagal, o țestoasă, un măgar, un mânz, un măgăruș și o iapă. Fetițele știu numele fiecăruia, rutina fiecăruia și au cu toții o relație specială.Prin grija pentru animale, tatăl le arată fetelor ce înseamnă responsabilitatea, empatia și blândețea. Le explică totul în cuvinte simple, pe înțelesul lor, transformând fiecare moment într-o lecție despre viață.„Fiind tată, am înțeles că singura metodă reală de a educa este prin exemplul propriu”, spune el. Iar fetele învață nu din ce aud, ci din ce văd: din răbdarea lui, din felul în care oferă timp, prezență și siguranță.A aflat despre Clubul Taților întâmplător, într-un grup de pe platforma Viber. I-a atras atenția ideea că prezența tatălui influențează decisiv personalitatea copilului – și a decis să participe.A descoperit un spațiu în care tații învață unii de la alții, unde vulnerabilitatea nu este slăbiciune, ci curaj. Cel mai valoros lucru pe care l-a înțeles aici este importanța flexibilității mentale în ceea ce privește rolurile de gen.„În familie, bărbatul și femeia nu sunt în competiție, sunt o echipă. O familie bazată pe parteneriat și egalitate este singura formulă pentru un cuplu fericit și pentru copii sănătoși emoțional.”Participarea la Clubul Taților l-a ajutat să vadă cât de prețioasă este implicarea tatălui în educația copiilor.„Doar educându-mă pe mine, îmi pot educa fetele”, spune el cu sinceritate.În serile lor liniștite, după ce ziua se așază, fetele sunt lângă tatăl lor să povestească ziua lor. Fetele vorbesc fiecare pe rând, sau uneori peste cuvintele celeilalte, cu entuziasmul copiilor care știu că sunt ascultați. El le lasă să spună tot ce au pe inimă. Sunt momente simple, dar în ele se adună toată forța lor de a merge mai departe.Uneori, una dintre fete se sprijină pe umărul tatălui, îi ia mâna sau îl îmbrățișează din senin. Sunt gesturi care îi aduc aminte de ea, aceeași blândețe, aceeași liniște, aceeași căldură. În clipele acestea își dă seama cât de mult trăiește mama lor prin ele: în felul în care oferă afecțiune, în delicatețea atingerilor, în felul în care caută apropierea atunci când cineva are nevoie de ea. Și poate de aceea, oricât de grele sunt uneori zilele, nu se simt niciodată cu adevărat singuri. Iubirea mamei rămâne acolo, discretă și firească, în viața lor de zi cu zi - în râsul fetelor, în gesturile lor, în modul în care își găsesc puterea să se susțină reciproc.Așa își continuă drumul: un tată și două fiice care învață, împreună, să fie puternici în felul lor, cu zile bune, cu zile grele, cu momente de teamă și cu clipe de bucurie care îi țin pe toți trei în picioare. Ei cresc unii prin alții și unii pentru alții.Și chiar dacă viața i-a pus în situația de a se sprijini doar în trei, nu sunt niciodată doar trei. Mama lor este acolo, în tot ce fac: în felul fetelor de a oferi îmbrățișări fără motiv, în tăcerile în care se strâng împreună, în curajul care apare exact când au nevoie. Trăiește în gesturile lor mici, în  felul tatălui de a le mângâia fruntea și în fiecare pas pe care îl reușesc împreună.Poate acesta este adevărul lor cel mai puternic: iubirea ei nu i-a părăsit niciodată.
Îi ține aproape. Îi crește. Îi susține. Le luminează drumul cu o blândețe care nu se vede, dar se simte.Deși experiențele trăite preced participarea în Clubul Taților, cadrul oferit de acest program a facilitat împărtășirea lor într-un mediu sigur și de susținere, dedicat implicării active a taților în viața copiilor. Pentru acest tată, Clubul Taților a fost un grup de suport care i-a oferit sprijin, încredere și confirmarea că a fi tată înseamnă, înainte de toate, a fi prezent în viața copiilor.Clubul Taților este un proiect dezvoltat în cadrul programului regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova cu suportul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului.

Cu sprijinul Uniunii Europene, UNICEF și AVE Copiii oferă copiilor refugiați și copiilor din comunitățile gazdă protecție, servicii și șansa de a se dezvolta.Dimineața începe mereu cu miros de ceai și cu pașii mamei în casa în care au găsit liniște. Yelyzaveta ridică încet jaluzelele, iar lumina atinge chipul fiului ei de șapte ani, Myroslav. Băiatul deschide ochii și zâmbește.  „Îi place lumina. Îi spun că soarele vine să îl salute”, spune mama. Au ajuns la Taraclia, în Republica Moldova, în martie 2024, după ce au fugit din Izmail, regiunea Odesa.„Aveam un singur geamantan, un cărucior și 200 de dolari. Atunci spuneam că oriunde se află geamantanul nostru, acolo este casa noastră”, își amintește Yelyzaveta. Drumul a fost lung, dar începutul unei vieți noi a fost și mai greu. „Nu cunoșteam pe nimeni. Am plâns mult în primele luni. Totul era străin”.  Myroslav s-a născut cu paralizie cerebrală. În Ucraina mergea regulat la ședințe de reabilitare, iar mama lui a făcut tot posibilul să continue tratamentul și după sosirea în Moldova. Cu sprijinul AVE Copiii, prin UNICEF și Uniunea Europeană, familia a primit ajutor material pentru îngrijirea copilului, haine de iarnă și, cel mai important, consiliere continuă și îndrumare pentru accesarea serviciilor sociale și educaționale locale.  „Când le-am spus că nu poate scrie cu mâinile, cei de la AVE Copiii i-au cumpărat o tablă specială ca să poată învăța literele și cifrele. A fost o bucurie imensă”, povestește Yelyzaveta.Profesorii le vizitează casa de câteva ori pe săptămână, iar băiatul învață treptat să recunoască literele și culorile.  „Cazul lui Myroslav a fost preluat de echipa AVE Copiii în martie 2024, iar sprijinul oferit cu ajutorul Uniunii Europene a schimbat treptat viața familiei. Am început cu asistență de urgență, apoi am ajutat mama să acceseze Serviciul de Sprijin pentru Familie și o indemnizație financiară care i-a oferit stabilitate în primele luni. Copilul a beneficiat de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru sezonul rece anul trecut, iar sprijinul va continua și în acest an. În timp, Myroslav a fost inclus în servicii educaționale și terapeutice, a primit o planșă de învățare adaptată și un voucher pentru rechizite școlare. Astăzi, el progresează vizibil, iar mama lui simte că nu este singură în această călătorie”, explică Elena Codreanu, asistentă socială la AVE Copiii.  Proiectul care i-a sprijinit pe Myroslav și pe mama sa face parte din efortul comun al Uniunii Europene și UNICEF de a consolida sistemul de protecție a copilului din Moldova. Prin AVE Copiii, proiectul ajută copiii refugiați și copiii locali aflați în situații dificile să primească sprijin rapid și adaptat. Inițiativa întărește mecanismele de management de caz și de referire către serviciile sociale, oferă instruiri specialiștilor și asigură accesul copiilor la servicii sigure, incluzive și prietenoase. Astfel, fiecare copil are șansa de a crește protejat, ascultat și sprijinit, indiferent de provocările cu care se confruntă. Mii de copii susținuți în Moldova Povestea lui Myroslav este una dintre intervențiile de management de caz în domeniul protecției copilului desfășurate de AVE Copiii cu sprijinul UNICEF și al Uniunii Europene. În perioada 2024-2025, intervențiile de management de caz au sprijinit 4.977 de copii refugiați, inclusiv 99 de copii cu dizabilități. Aceste rezultate demonstrează amploarea eforturilor depuse și angajamentul de a ajunge la fiecare copil care are nevoie de protecție, îndrumare și servicii adaptate.  „Povestea Yelyzavetei și a fiului ei Myroslav ne arată importanța de a ajunge la cei mai vulnerabili copii și de a le asigura acces la asistență umanitară și la servicii sociale adaptate nevoilor lor. Datorită sprijinului Uniunii Europene, UNICEF a reușit să investească într-un sistem de protecție a copilului mai puternic, prin parteneriate cu organizațiile societății civile și cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care lucrează împreună pentru a sprijini copiii și familiile acestora”, afirmă Flore Rossi, Specialist Protecția Copilului, UNICEF.  Între timp, cu ajutorul specialiștilor locali, familia a obținut suport financiar și acces la echipa mobilă care oferă asistență terapeutică pentru copiii cu dizabilități. În septembrie 2025, Myroslav a primit un nou voucher pentru rechizite școlare, iar în decembrie va începe o perioadă de reabilitare la sanatoriul din Comrat.  „Fiecare pas mic este o victorie. Acum poate să stea mai drept, să se țină mai bine. A făcut progrese mari la învățare. Îl învăț să nu depindă doar de mine”, spune mama cu determinare în privire.  Deși iarna se apropie și lemnele sunt scumpe, Yelyzaveta găsește mereu motive de recunoștință. Vecinii o ajută, iar organizațiile partenere caută soluții ori de câte ori familia are nevoie.„Totul s-a adunat piesă cu piesă. Un pătuț, o saltea, o planșă. Și din toate acestea am construit un colț mic de viață liniștită pentru copilul meu”.  O dorință simplă pentru viitor Întrebată ce își dorește pentru viitor, Yelyzaveta face o pauză, apoi spune simplu: „Să se ridice în picioare și să meargă. Atât. Și să zâmbească mereu când vede lumina”.  Astăzi, Myroslav continuă să învețe, să râdă și să crească datorită unui sistem de protecție a copilului care îi oferă șansa unei copilării sigure dincolo de granițe.  

„Nu poți, cu o foaie și un pix, să ajuți un copil cu CES să își dezvolte abilitățile de care are nevoie. Sunt necesare resurse, tehnologii asistive, sprijin constant.”În Centrul de Resurse pentru Educația Incluzivă al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, lumina blândă a lămpii senzoriale adună TOȚI copiii în jurul ei. Toți însemnând TOȚI – cu sau fără cerințe educaționale speciale. În astfel de clipe dispar diferențele. Rămân doar liniștea, curiozitatea și un fel aparte de a fi împreună. „Lampa senzorială e o adevărată minune”, spune Irina Smirnov, cadru didactic de sprijin. „Copiii sting lumina și intră imediat în lumea peștișorilor. Culorile îi liniștesc, îi fac să se simtă în siguranță. În pauze vin și colegii lor și se strâng în jurul lămpii ca la pescuit. Fără să își dea seama, în acele minute, toți învață empatie.” În liceu, își fac studiile 962 de elevi, dintre care 28 sunt copii cu cerințe educaționale speciale. Pentru echipa școlii, incluziunea este un angajament asumat încă din 2014, anul în care au deschis primul Centru de Resurse. „La început, existau temeri, atât din partea profesorilor, cât și a părinților, dar astăzi avem specialiști pregătiți, două centre de resurse, un cabinet de logopedie și unul de consiliere psihologică. Cele două centre sunt sufletul intervențiilor; aici lucrăm în ritmul fiecărui copil, după un curriculum adaptat, folosind tehnologii asistive și multă răbdare și blândețe”, menționează directorul instituției, Nicolae Bragari. Echipamente care transformă dificultățile în oportunități de învățareIrina Smirnov a stat la bazele dezvoltării incluziunii în liceu și își amintește bine începuturile. Atunci când s-a deschis primul Centru de Resurse, aveau doar o imprimantă și un calculator. „Am depus mult efort împreună cu administrația, uneori apelam la agenți economici, alteori acopeream costurile din bugetul școlii. În această toamnă, pentru prima dată în zece ani, simțim un sprijin tehnologic atât de consistent.” Acest ajutor a venit prin intermediul UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației și cu suportul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație, al Uniunii Europene, al Guvernului Japoniei și al Guvernului Statelor Unite.95 de școli au primit tehnologii asistive în valoare totală de peste 17 milioane de lei. Table interactive, softuri educaționale, dispozitive tactile și instrumente de comunicare alternativă au devenit astăzi parte firească a procesului de învățare, astfel încât fiecare copil să participe, să exploreze și să își găsească propriul ritm în educație. Când școala, familia și comunitatea devin o singură echipăIrina Smirnov ne spune că, în instituția lor, o parte importantă a incluziunii se construiește împreună cu părinții. Ei sunt implicați încă de la primele etape, sunt informați despre rolul Centrului de Resurse și despre serviciile oferite. „Sunt și părinți reticenți, ceea ce este firesc, fiecare trece printr-un proces de acceptare. Important este ca ei să înțeleagă că suntem aici pentru a sprijini, nu pentru a pune etichete”, explică doamna Smirnov. Această colaborare face ca școala și familia să devină o echipă în jurul copilului. Părinții sunt încurajați să comunice cu clasa, să le explice anumite reacții sau nevoi, astfel încât copiii să înțeleagă mai bine comportamentele colegilor cu cerințe speciale și să poată răspunde cu empatie.Mama lui Vlad, un băiețel de 10 ani, povestește: „Încă de când era în clasa I, obișnuiam să vorbesc cu copiii în pauze, iar ei au fost mereu înțelegători. Așa, în momentele de criză pe care le avea Vlăduț, nu se mai speriau. Observându-i pe colegi cum își aranjează lucrurile și cum au grijă de ghiozdan, treptat, Vlăduț a început să fie și el mai organizat.  
Cu doamna profesoară mă consult des; ne îndrumă în tot ce ține de integrarea lui la școală și în comunitate. Înainte de a deveni elev, am mers ani la rând prin mai multe centre, dar cel mai mare progres l-am văzut aici. Vlad a început să vorbească. De asemenea, logopedul și psihologul îl sprijină constant. De ziua lui am organizat activități de creație și o lecție informativă despre autism, un moment foarte important pentru noi.”Danilo și Ovidiu: dezvoltarea limbajului prin tehnologie și joacăDanilo are tulburări din spectrul autist. Este un copil curios, cu  abilități pronunțate de gândire matematică și o ușurință firească în a lucra cu tehnologia. Rezolvă cu entuziasm exerciții cu numere mari, însă partea de interacțiune socială îi cere uneori mai mult efort. În Centrul de Resurse, cel mai mult îl captivează tabla interactivă. În doar câteva clickuri, rezolvă o ecuație, iar când este întrebat ce ar vrea să studieze, tastează concentrat în bara de căutare: „Dinozauri”.Aici, specialiștii folosesc tehnologiile asistive pentru a-i dezvolta limbajul. Îl ajută pe Danilo să formuleze propoziții simple, lucrează cu materiale vizuale și includ jocuri de rol care îl sprijină să își exprime ideile. La o masă îl vedem și pe Ovidiu, un băiat de 8 ani, lucrând alături de cadrul didactic de sprijin. Aranjează cu grijă figurinele, grupându-le în mici echipe. Pe fața lui se schițează un zâmbet, știe deja că acestea vor deveni parte dintr-o poveste. O poveste care îl va ajuta să pronunțe mai clar cuvintele, să le despartă în silabe și să se exprime mai ușor. Doamna Smirnov ne spune cu o energie caldă că, în Centrul de Resurse, trăiește în fiecare zi mici momente de bucurie. Fiecare progres, fiecare reușită, oricât de mică, îi dă putere. Doamna Smirnov ne spune cu o energie caldă că, în Centrul de Resurse, trăiește în fiecare zi mici momente de bucurie. Fiecare progres, fiecare reușită, oricât de mică, îi dă putere. „Iubesc ceea ce fac și aș putea vorbi ore întregi despre incluziune. Nu poți, cu o foaie și un pix, să ajuți un copil cu cerințe educaționale speciale să își dezvolte abilitățile de care are nevoie. Sunt necesare resurse, tehnologii asistive, sprijin constant.” Incluziunea - un angajament pe termen lungDistribuirea echipamentelor asistive în Centrele de Resurse pentru Educația Incluzivă nu este doar o simplă livrare de bunuri, ci o declarație de angajament pentru un viitor în care fiecare copil este văzut, sprijinit și valorizat.Această inițiativă se adaugă efortului anterior realizat în perioada 2024–2025, când UNICEF, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație, a livrat aproximativ 40 de tipuri de echipamente asistive pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, în valoare de aproximativ 9 milioane de lei.UNICEF, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, sprijină implementarea Strategiei „Educația 2030” și a Programului pentru dezvoltarea educației incluzive 2024–2027, care prevede ca, până în 2027, 80 la sută dintre școlile din Republica Moldova să fie dotate cu echipamente de sprijin.Împreună, aceste acțiuni marchează pași concreți către o educație de calitate pentru toți copiii din Republica Moldova.