Faceți cunoștință cu Raisa Sacaliuc, o mamă refugiată din Ucraina, care și-a găsit alinare și scop în noua ei viață în calitate de educatoare la un centru de joacă și învățare din Chișinău. La cei 36 de ani ai săi, Raisa reflectă asupra transformării profunde pe care războiul i-a adus-o și care i-a insuflat o nouă apreciere pentru viață și dorința de a trăi la maxim fiecare moment. „Războiul m-a schimbat. Abia acum am învățat să apreciez cu adevărat viața și să trăiesc cu intensitate fiecare moment.” Raisa a ajuns în Moldova împreună cu fiul ei de 14 ani, Nicolae, la câteva zile după ce a început invazia rusă în Ucraina. Totul s-a schimbat brusc în dimineața zilei de 24 februarie 2022, când sunetul sirenelor a înlocuit alarma deșteptătorului. Deși existau zvonuri despre o invazie iminentă, Raisa nu le-a acordat inițial atenție, alegând să rămână plină de speranță. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul se desfășura, nopțile reci din adăposturile antiaeriene, frica și bombardamentele grele au pus-o la pământ, împingând-o spre decizia de a-și părăsi patria. „Existau zvonuri despre o potențială invazie, dar nu am acordat prea multă atenție știrilor, chiar dacă oricum aveam deja valiza pregătită cu strictul necesar”, își amintește Raisa. Ultima picătură a venit sub forma unui apel telefonic de la rudele ei din Republica Moldova, care au asigurat-o că ea și fiul ei vor fi primiți cu căldură în familia lor. Cu valizele strânse și cu multă determinare, Raisa și fiul ei au pornit într-o călătorie care avea să lase în urmă pe cei dragi, prieteni, amintiri valoroase și vise spulberate. Ghidați de bunătatea străinilor, au schimbat mai multe trenuri până au ajuns la punctul vamal de frontieră Otaci, unde au găsit refugiu după o călătorie extrem de grea. „Când am trecut granița, viața mea a început să prindă din nou culoare. Mulțumesc UNICEF și altor organizații, voluntari, care m-au întâmpinat cu ceai și mâncare caldă, un loc de dormit și cuvinte de încurajare", spune Raisa. Prin intermediul rudelor ei din Ialoveni a descoperit existența centrelor de joacă și învățare pentru copiii refugiați din Ucraina. Fără să ezite, Raisa a căutat orice oportunitate de a se alătura personalului, dornică să-și valorifice abilitățile și experiențele la un asemenea centru. Cezara Cornienco, directoarea centrului de joacă și învățare „Poarta Verde”, își aduce clar aminte de sosirea Raisei și dorința ei de neclintit în a lucra acolo. În pofida faptului că nu existau posturi vacante, diplomele impresionante ale Raisei, inclusiv gradul ei de predare și cei zece ani de experiență, au convins echipa că ar fi un angajat valoros. Această decizie s-a dovedit reușită, întrucât atât echipa de lucru, cât și părinții copiilor care frecventează centrul apreciază acum din toată inima activitățile Raisei. „A fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodată,” susține dna Cornienco. Treptat, Raisa și fiul ei au început să-și reconstruiască viața în Moldova. Fiul ei s-a înscris la o școală din Chișinău, iar timpul liber îl petrece la centrul „Poarta Verde”, unde colegii Raisei s-a oferit voluntar să-l învețe câteva acorduri de chitară. În plus, Raisa a beneficiat și de sprijinul psihoterapeutic atât de necesar, apelând atât ea, cât și fiul ei la instrumente eficiente de gestionare a emoțiilor. „Nicolae s-a maturizat prea devreme, dar sunt foarte mândră de persoana în care se transformă. Pe umerii săi a fost pus un rucsac plin de responsabilități, pe care îl poartă cu demnitate,” spune Raisa. Centrul de joacă și învățare oferă un adăpost unde copiii pot dansa, face sport, se pot implica în activități creative, atenuând stresul împovărător pe care l-au experimentat. Raisa facilitează activ integrarea acestora în noul mediu, evitând discuțiile despre război decât dacă acestea sunt inițiate de copii înșiși, asigurându-i atunci de disponibilitatea ei de a asculta. „Încerc să le explic atât copiilor, cât și părinților că nu există emoții bune sau rele. Avem nevoie de toate stările în viețile noastre, pentru a învăța cum să le gestionăm”, explică ea. 34 de copii ucraineni frecventează zilnic centrul „Poarta Verde” și alți 20 – ocazional. Copiii s-au obișnuit cu noua lor rutină și locație. Mariei îi place să deseneze la centru și adoră plimbările de weekend cu mama ei. „Îmi place să vin la centru și să desenez. În timpul weekend-urilor, mă plimb cu mama pe străzile din Chișinău, care sunt foarte frumoase. Cu toate acestea, duc lipsa prietenilor, care au rămas în Kiev”, povestește Maria, în vârstă de șapte ani. „Mâncarea din Moldova este absolut delicioasă. Mi-am făcut aici prieteni minunați alături de care ador să mă joc. Mi-aș dori însă foarte mult să pot aduce la Chișinău pisicul pe care l-am lăsat la Odesa”, spune Sofia, în vârstă de 6 ani, exprimându-și afecțiunea pentru noul ei mediu. Încă de la începutul războiului din Ucraina, Moldova și-a deschis larg brațele la sute de mii de refugiați, oferindu-le o a doua casă. Raisa Sacaliuc, profund marcată de căldura și generozitatea moldovenilor, a găsit aici confort și un sentiment de apartenență. Îi face plăcere să exploreze locurile pitorești, cufundându-se în frumusețea naturii, arhitecturii și savurând din bucătăria locală delicioasă. Raisa a renunțat să-și mai facă planuri de lungă durată, concentrându-se în schimb pe inspirarea și motivarea altora care încă îndură greutăți similare. „Cu un an în urmă nici nu putea dormi, dar acum sunt recunoscătoare că am putut depăși aceste momente. Pe parcurs, am învățat să mă iubesc și apreciez mai mult. Când ne confruntăm cu o criză, trebuie să reflectăm dacă aceasta poate fi schimbată. Dacă răspunsul este negativ, atunci trebuie să lăsăm lucrurile să se desfășoare în voia sorții. Vreau să reamintesc tuturor că cea mai valoroasă posesie pe care o avem este viața noastră. Banii pot fi câștigați din nou, dar timpul pierdut este irecuperabil. Deci, haideți să prețuim doar lucrurile care contează cu adevărat”, spune Raisa. Printr-o colaborare între UNICEF Moldova și Centrul Național pentru Educație Timpurie și Informare a Familiei la nivel local, au fost înființate 15 centre de joacă și învățare pentru a sprijini copiii refugiați din Ucraina. Dotate cu materiale educaționale și jucării cognitive, aceste centre oferă copiilor un mediu interactiv și sigur pentru a se juca și învăța. Până în prezent, 4.784 de copii refugiați ucraineni au beneficiat de educație non-formală și au primit materiale de învățare în aceste centre, în timp ce alți 2.908 au primit servicii esențiale de sănătate mintală și sprijin psihosocial.  

Copiii Ucrainei care au fugit din calea războiului au nevoie de noi prieteni, oportunități de comunicare și integrare pentru a trece mai ușor peste schimbările majore din viața lor și pentru a se simți în siguranță. De la începutul conflictului, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldova și partenerii săi lucrează pentru a îmbunătăți sistemul național de protecție, dar și procesul de incluziune a familiilor refugiate prin dezvoltarea serviciilor de  educație, sănătate și protecție. Unul dintre proiectele inițiate în acest scop este centrul mobil „Punct Albastru”.   De aproape șase luni, o echipă formată din specialiști în protecția copilului, în psihologie și educație, vizitează săptămânal localitățile raionului Ștefan Vodă și organizează activități educaționale și de consiliere cu copiii din Moldova și Ucraina. Diana este unul din psihologii care ajută copiii refugiați și pe cei din Moldova să comunice mai eficient, să își exprime emoțiile și să treacă mai ușor peste anumite bariere culturale sau lingvistice.  Pentru a înțelege pe deplin importanța acestor activități este suficient să vezi entuziasmul de pe fețele beneficiarilor. În clădirea primăriei din satul Talmaza, zeci de copii și părinți așteaptă cu nerăbdare și bucurie să înceapă o altă sesiune de activități organizate de Diana și colegii ei. „În satul Talmaza lucrăm cu două grupe și am organizat șase ședințe în fiecare săptămână. Astfel, am pregătit un program specializat, cu diverse studii de caz, discuții, jocuri sociale și activități pentru dezvoltarea memoriei, logicii și motricității.   Deja vedem rezultate frumoase, iar ei devin prieteni. La fel, ne putem mândri cu foarte bune feedbackuri din partea părinților care ne mulțumesc și ne roagă să mai venim în vizită. Avem mesaje și de la școală, că au fost observate unele schimbări de comportament ale copilului”, spune cu mândrie Diana în timp ce se pregătește să înceapă activitățile cu copiii, care astăzi vor avea misiunea să creeze împreună o lucrare despre sărbătorile Pascale.    Adelina, 13 ani, din Mikolaiv, Ucraina este una din participantele fidele a activităților desfășurate de echipa mobilă a centrului „Punct Albastru”. De aproape un an se află cu familia în Moldova și încearcă să profite de orice oportunitate pentru a se dezvolta și lega noi prietenii. „Îmi place foarte mult aici. Iubesc asemenea activități interactive, să fac ceva interesant și frumos alături de alți copii. Aici mereu comunicăm și participăm la diverse jocuri”, spune Adelina cu entuziasm.   De comunicare și noi prieteni au nevoie și copiii din Moldova. De exemplu, Vasilisa, o adolescentă de 13 ani, din satul Talmaza, se bucură să interacționeze cu alți copii și tineri. „Mi-a plăcut chiar din prima zi. Am făcut cunoștință cu mai multe persoane, dar și cu mai multe limbi, ceea ce este foarte interesant. M-am împrietenit cu doi copii. La fel, datorită activităților de aici, aflu cum să creez diverse lucruri”, spune și Vasilisa. În schimb, pentru Ariana, în vârstă de zece ani, din Ucraina, aceste activități înseamnă libertate, bucurie și liniște. „Aici, nimic nu stă în calea noastră. Avem libertatea de a ne juca și bucura”.  

Meșterul popular s-a asociat cu Irina Agafița, specialistă în marketing. Așa s-au născut jucăriile PINO. Cu susținerea Uniunii Europene și a PNUD, oferite în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, antreprenorii au procurat echipament modern. „Fiind dintr-o familie de lemnari, fiindcă stră-stră-străbuneii mei prelucrau lemn, la început mă jucam cu niște cuburi, după asta am început să fac uși, scări, mese, ca orice lemnar. Atunci când a apărut primul meu copil, tatăl meu mi-a spus: ‘Hai să intrăm în atelier și să-i facem niște jucării.’ Pot spune că de atunci m-am reorientat și în acest atelier producem exclusiv jucării din lemn”, așa își amintește Maxim Alexei parcursul în lumea jucăriilor.  O mașină, un buldozer și o macara. Acestea au fost primele modele create de Maxim, cu care și-a relansat activitatea de lemnar. De atunci a confecționat sute de modele, transformând buștenii de lemn în jucării. Face asta zi de zi, de mai bine de 12 ani. „Nu desenez, nu fac schițe. Îmi imaginez cum vreau să fie o jucărie și după asta iau o bucată de lemn și o transform. Dacă-mi place ceea ce iese, atunci continui, dacă nu, atunci o pun pe raft și o las acolo. Pe zi pot produce câteva sute de jucării, alteori fac o jucărie în două zile. Totul depinde de model și de cât este de sofisticat”, spune Maxim Alexei.  O prietenie s-a transformat în parteneriat de afaceri  Mulți ani Maxim făcea jucării și le prezenta la târgurile unde era invitat în calitate de meșter popular. Nu avea un brand și nici afacere ca la carte, până în momentul în care a cunoscut-o pe Irina Agafița. „L-am cunoscut pe Maxim când el își vindea jucăriile în stradă. Încă de pe atunci m-am gândit că e o idee foarte bună să fie fabricate jucării din lemn. Atunci, la fel ca și acum, mă ocupam de organizarea meșterilor populari care vroiau să participe la evenimente, festivaluri. Așa am făcut cunoștință cu el și în timp ne-am împrietenit.” Colaborarea, nu și prietenia, dintre Irina și Maxim a intrat într-un impas atunci când a venit pandemia, căci Maxim până atunci își vindea jucăriile doar la evenimente. Incertitudinea l-a făcut pe Maxim să se gândească serios să se stabilească în altă țară, pentru că era în situația în care nu-și putea întreține familia. Atunci, Irina i-a propus lui Maxim să lanseze un magazin online, acolo unde să fie expuse și comercializate jucăriile. Așa a apărut brandul de jucării PINO.  „Eu îl consider pe Maxim foarte talentat, pentru mine talentul lui e ceva neobișnuit. Când mi-a spus că vrea să plece eu i-am spus: ‘Nu, nu, nu. Tu ești atât de talentat, tu nu poți pleca.’ Atunci i-am propus să vindem online, eu având studii de management și marketing. Era foarte sceptic la început, dar a acceptat. Eu am creat identitatea vizuală, iar el făcea jucăriile. I-am zis că ar fi bine să extindem gama de jucării, iar Maxim mi-a spus că nu are utilajele potrivite și atunci iarăși ne-am gândit că trebuie să facem ceva”, povestește Irina Agafița, administratoarea afacerii și a magazinului online.  De la scepticism la entuziasmul unui nou început Entuziasmată de noul început, Irina Agafița a început să caute soluții. Așa a participat în primăvara anului 2022 la concursul de granturi lansat de programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Propunerea depusă a avut succes, iar Irina și Maxim au obținut o finanțare în valoare de 15.000 de euro, bani cu care au cumpărat echipamentul necesar pentru producția jucăriilor din lemn.  „Maxim era neîncrezător, credea că doar alții pot obține finanțare, nu și el. Era foarte fericit când am obținut primul grant, după asta un altul. A înțeles că este posibil și că este ceva real și, mai ales, cât este de ușor să lucrezi la utilaje noi. Așa am crescut productivitatea; acum reușește să facă o cantitate mult mai mare de jucării și, cel mai important, muncește în condiții de siguranță”, spune Irina.  Din grantul oferit, au fost procurate un CNC frezer și un strung de îndreptat lemnul.  „Înainte am avut un utilaj foarte riscant. Eu când lucram la el, lucram cu frică. Acum totul este mai sigur, mai eficient, mai curat iese lemnul, nu așchiază așa de tare, iar asta înseamnă că avem acum un utilaj bun și performant”, menționează Maxim.  Jucăriile din lemn de la PINO sunt un exemplu de sustenabilitate Maxim Alexei a optat mereu pentru un mod sustenabil de a produce jucăriile. Astfel, lemnul folosit în producerea jucăriilor este cumpărat de la localnicii din Molovata Nouă sau din împrejurimi. Maxim alege să folosească cel mai des lemnul de la pomii fructiferi, pentru a le oferi jucăriilor o textură deosebită. În plus, e și o modalitate de a refolosi resursele naturale.  „Oamenii care nu mai au nevoie de un copac, sau poate chiar îi încurcă, ne cheamă și noi ne ducem și tăiem copacul sau preluăm bușteanul. Îl facem scândură, îl uscăm și după asta facem jucării. Nuc, cireș, dud, păr – practic orice tip de lemn care crește prin zonă este potrivit pentru jucăriile noastre”, spune Maxim.  Deși lemnul este cumpărat de la localnici, în urma războiului din Ucraina a crescut prețul materiei-prime.  Totodată, Maxim a renunțat să mai producă jucării de tip tanc, deși până atunci, era unul din cele mai solicitate și vândute modele.  „Când s-a început războiul, pur și simplu n-am mai putut să produc acest model. Am renunțat, chiar dacă e doar o jucărie. Am renunțat deși tancurile de lemn se vindeau mai bine decât mașinuțele sau avioanele.” Maxim, meșter popular Ucenicia nu mai e la modă?! Maxim nu reușește de unul singur să asigure producerea jucăriilor, dar și să participe la târguri. Meșterul popular își dorește foarte mult să-și extindă afacerea și să angajeze mai mulți oameni la atelier. În timp ce el a învățat profesia de lemnar de la tatăl lui, acum Maxim nu prea are cui transmite cunoștințele sale, copiii săi fiind mici. Tinerii din sat, a observat Maxim, nu ar mai fi interesați de ucenicie.  „Din păcate acum e cam greu. Tinerilor nu le putem oferi salarii atât de mari, așa cum vor ei, în plus mulți pleacă din țară. Angajăm femei, vârstnici, persoane fără experiență anterioară. Unele sarcini de muncă cer persoanei doar să șlefuiască sau să îmbine unele piese.” „Suntem chiar foarte solicitați. De foarte multe ori, vindem tot ce avem”, relatează Maxim. Lemnarul organizează și sesiuni creative pentru copii, care sunt implicați la confecționarea jucăriei dorite: „Atunci ei merg acasă de două ori mai fericiți, fiindcă și-au făcut propria jucărie și au prins ideea cum se face jucăria, procesul.”  Maxim și-ar dori să aibă un atelier mai spațios, pentru a găzdui evenimente și primi mai mulți vizitatori de toate vârstele. O altă idee de viitor este crearea unui spațiu „de poveste” pentru copiii de pe ambele maluri ale Nistrului.  „Pe malul râului Nistru, Maxim are un teren înconjurat de copaci de pin și ne gândim acolo să construim un atelier și un spațiu deschis unde atât copiii, cât și părinții, să se poată reconecta prin jocuri în natură. E un proiect grandios la care visăm”, spune Irina. 

Visul de a deveni bucătar al unui ucrainean în vârstă de 16 ani care a fugit din calea războiului și determinarea unei femei de afaceri din Moldova de a depăși prejudecățile de gen, se întâlnesc datorită inițiativei echipei OIM Moldova Livelihood Daniil este un băiat de 16 ani din Odesa.  A venit în Moldova împreună cu mama și sora sa la începutul lunii martie 2022 din cauza războiului. Bunicii săi, prea bătrâni pentru a părăsi țara, au fost nevoiți să rămână în Ucraina. Daniil a studiat arta de a găti la Liceul profesional de construcții și arhitectură din Odesa. Daniil visează să devină bucătar-șef. La fel ca toți refugiații ucraineni care au lăsat în urmă bombele, el și familia sa se confruntă cu noi provocări pentru a găsi un loc sigur de trai și un loc de muncă pentru a acoperi nevoile de bază. În ciuda faptului că este minor, Daniil a fost nevoit să accepte locuri de muncă ocazionale la Chișinău pentru a asigura un suport mamei sale, care și-a găsit de lucru ca ajutor de bucătar după ce a petrecut o viață întreagă ca manager în Ucraina. În septembrie 2022, cursurile școlare s-au reluat în Ucraina în regim online, iar Daniil a decis să nu renunțe la studii. El crede în continuare că diploma de "bucătar" este calea cea mai potrivită pentru a-și urma visul de a lucra într-o zi în calitate de bucătar-șef. Patul lui se transformă în sală de clasă. Un telefon mobil și o pereche de căști sunt echipamentul său școlar cu ajutorul cărora poate asista la lecțiile online. Săptămânile trec repede și vine iarna grea. În Moldova crește costul vieții, iar prețul gazului este în creștere vertiginoasă.
Daniil trebuie să-și găsească un loc de muncă cu jumătate de normă. "Nu puteam trăi aici fără să muncesc, aveam nevoie de un job part time pentru a-mi continua studiile de la Chișinău. Și am aflat despre SooCookie". SooCookie este o companie moldovenească care administrează un mic chioșc de cafenea și patiserie în centrul Chișinăului și care a fost premiată de programul OIM Livelihood, finanțat de SUA pentru a sprijini microîntreprinderile locale care angajează refugiați din Ucraina.
Chioșcul a fost susținut prin furnizarea de echipamente necesare pentru fabricarea prăjiturilor și torturilor, inclusiv o chiuvetă, un mixer și o mașină de spălat vase nouă pentru bucătărie, precum și prin renovarea spațiilor în care lucrează angajații. Elena Tomuz, moldoveancă, în vârstă de 39 de ani, este proprietare afacerii SooCookie.  "Povestea mea nu este una obișnuită". Timp de cinci ani, a început să facă prăjituri de acasă și să le vândă prietenilor și cunoștințelor. Comenzile au început să crească, iar cererea tot mai mare nu mai putea satisface dimensiunea casnică a afacerii sale. A fost nevoie de ceva mai mult spațiu, de mai mulți oameni, de înființarea unei microîntreprinderi și de angajarea de personal. Și iată cum un hobby s-a transformat într-o mică afacere, odată cu deschiderea patiseriei sale. Apoi, a primit oportunitatea de a beneficia de sprijinul financiar al OIM pentru a da un impuls afacerii sale de microîntreprindere, condusă cu mândrie de o femeie. Drumurile Elenei și ale lui Daniil s-au intersectat odată cu inițiativa OIM. Elena a cerut ajutorul OIM pentru a găsi un barista pentru chioșcul ei. Echipa OIM Livelihood a căutat un candidat potrivit prin intermediul rețelei de beneficiari și, după o selecție, Daniil a fost identificat și apoi intervievat. Acesta nu avea experiență anterioară ca barista, dar îndeplinea toate celelalte cerințe. Daniil a fost angajat a doua zi și a început să lucreze după ce a urmat niște cursuri de barista. "Am învățat sfaturi și trucuri pentru a face o cafea bună, iar băuturile preparate acum de mine, sunt delicioase". Asta cred și clienții SooCookie, care apreciază nu doar cafeaua lui Daniil, ci și optimismul, bucuria de a trăi și povestea sa, care este deseori împărtășită pe Instagram de către clienții SooCookie.  După luni de griji și suferință, toată această atenție nu poate decât să-l bucure pe Daniil. El se simte acum parte a societății moldovenești, la care contribuie cu munca și zâmbetele sale, dar și cu cafeaua pe care o pregătește. Daniil se bucură de prima sa experiență de formare profesională, de primul său loc de muncă adevărat și de primul său salariu stabil. "Trebuie să îmi cumpăr un calculator pentru a-mi face prezentările de la școală și pentru a participa la lecțiile online nu doar cu telefonul mobil și căștile". Prima investiție este în studii, iar energia sa este mereu îndreptată spre visul său: să fie bucătar și să își deschidă propriul local, acasă, în Ucraina, cu bunicii drept primii clienți.