Copiii din spatele uniformei: cum un tată lider sindical redefinește echilibrul dintre muncă și familie în Ungheni

Într-un sistem construit pe disciplină, vigilență și ierarhie, vulnerabilitatea este rareori vizibilă. Și totuși, în spatele fiecărei uniforme se află o viață personală, adesea ascunsă privirii. La Poliția de Frontieră din Ungheni, această realitate începe să se schimbe datorită unei inițiative conduse de un comandant care vorbește nu doar ca ofițer superior, ci și ca tată și lider sindical.

În biroul său de la Direcția Regională Vest, Sergiu Barbacari poartă greutatea a două responsabilități: securizarea frontierei de vest a țării și reprezentarea drepturilor și bunăstării colegilor săi în calitate de președinte al Sindicatului „FRONTIERA”. Dar există și un al treilea rol care îi modelează în tăcere leadershipul, acela de părinte.

Absolvent al Institutului Militar „Alexandru cel Bun”, Barbacari are aproape două decenii de activitate în serviciu. Cariera sa a fost definită de structură și disciplină. Totuși, experiența personală de părinte l-a determinat să pună sub semnul întrebării norme vechi, adânc înrădăcinate într-o instituție militarizată.

„Și eu am copii și i-am adus la serviciu”, spune el. „Ca tată, simți acea tensiune… vrei să fii complet profesionist, dar atenția îți este atrasă de copil. Este o distragere firească, pe care o înțelege orice părinte în uniformă.”

O realitate ignorată mult timp

Copiii în spațiul de lucru nu sunt o noutate în cadrul Direcției. Ei vin împreună cu părinții, la început stau liniștiți, apoi devin neliniștiți căutând atenție în birouri pline de dosare, ecrane și responsabilități. Ani la rând, acest lucru a fost tratat mai degrabă ca un inconvenient nerostit, decât ca o problemă comună.

„Părinții poate nu o spun direct, dar disconfortul există”, explică Barbacari. „Încerci să-ți faci treaba și, în același timp, să te asiguri că nu deranjează copilul pe ceilalți. Ești împărțit între două roluri.”

Ca lider și reprezentant sindical, el a ales să nu ignore această realitate. Dimpotrivă, a reinterpretat-o: nu ca pe o problemă individuală, ci ca pe o responsabilitate a instituției față de oameni.

De la necesitate la soluție

Ideea unui spațiu dedicat copiilor nu a apărut dintr-o politică instituțională, ci din viața de zi cu zi. Mulți angajați, în special cei din unitățile operative detașați la sediul central, nu aveau alternative pentru îngrijirea copiilor.

Observând această nevoie, Direcția împreună cu Organizația Internațională a Muncii și cu sprijinul Confederației Naționale a Sindicatelor a transformat un spațiu subutilizat într-un loc complet nou: o cameră destinată copiilor.

„Ne-am uitat la un spațiu care nu era folosit pe deplin și am spus: poate deveni ceva valoros”, își amintește Barbacari. „Până acum, copiii stăteau în birouri. Acum au propriul lor univers.”

Camera nu este doar simbolică. Este dotată cu cărți adecvate vârstei, jocuri interactive și este gândită pentru joacă și socializare într-un mediu sigur și organizat.

O cultură a tăcerii pusă sub semnul întrebării

În structurile militarizate, granița dintre viața personală și cea profesională este adesea rigidă. A veni cu copilul la serviciu poate fi perceput ca lipsă de profesionalism. Barbacari contestă deliberat această percepție.

„Există o tendință de a te simți judecat sau inconfortabil”, spune el. „Dar le spun colegilor: aduceți-vă copiii. Lăsați-i să se simtă în siguranță aici. Să vadă unde lucrați.”

Poziția sa reflectă identitatea sa dublă. Ca ofițer, înțelege exigențele operaționale. Ca lider sindical, apără condițiile decente de muncă și bunăstarea angajaților. Iar ca tată, înțelege realitatea emoțională din spatele uniformei. Pentru el, aceste roluri nu se contrazic ci se completează.

O schimbare mică, cu impact mai larg

Inițiativa a fost primită cu deschidere, semn că sistemul era pregătit pentru schimbare. Iar Barbacari privește deja dincolo de Ungheni.

„Gândul unui părinte este mereu la copilul său”, spune el. „Dacă știi că este la câțiva pași, într-un loc sigur, te poți concentra mai bine la muncă. Nu este doar confort, este eficiență, moral și încredere.”

El speră ca modelul să fie extins în alte unități ale Poliției de Frontieră, transformând o soluție locală într-un standard național.

Ceea ce prinde contur la Ungheni este mai mult decât o cameră de joacă. Este o schimbare de perspectivă, condusă de un lider care refuză să își separe autoritatea profesională de experiența personală.

Pentru că, uneori, cele mai importante reforme nu vin din reglementări, ci din curajul de a spune: nu sunt doar ofițer. Sunt și tată. Și asta contează.

Disclaimer: 

Această inițiativă a fost a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea păcii și prosperității prin leadershipul și incluziunea femeilor (Femei pentru Pace și Prosperitate)” implementat de Organizația Internațională a Muncii, cu suportul financiar al Guvernului Elveției, prin efortul comun al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.