În fiecare zi, Aliona și Ștefănel se trezesc la 7:00, să reușească la orele de la 8:30. Drumul spre școală le ia doar câteva minute. Ștefănel conduce „motocicleta” sa electrică, cum îi place să-i spună, în timp ce Aliona grăbește pasul, să-l ajungă. Băiatul ar vrea să urce și ea pe „motocicletă”, să simtă răcoarea lui septembrie prin păr. „Nu încap. Mi-e bine și așa”, îl liniștește ea. Pe chipul ei s-a împrăștiat un lan de pistrui mărunți. Sunt aceiași pistrui pe care i-a moștenit și Ștefănel de la ea. Copilul fragilDupă ce se mută pe scaunul cu rotile pe care-l conduce cu ușurință, Ștefănel intră în clasă, Aliona rămâne în hol. Strânge la piept punga cu scutece și șervețele umede și se așază pe banca din piele roasă. Acolo îl va aștepta pe Ștefănel la fiecare pauză.Aliona Russu este din Soroca. De trei ani este asistenta personală a feciorului ei, Ștefănel. „Până la 7 ani am fost mama lui. Îl îngrijeam 24 de ore din 24. Iar de când a venit la școală, lucrul meu are o altă denumire - de asistentă personală”, zâmbește femeia. Pare o luptătoare care poartă hainele unei mame. Nu a renunțat nicio clipă la copilul ei, care din primele ore de la naștere a fost numit un copil „mult prea fragil” și cu prea puține șanse de supraviețuire.  14 intervenții în 10 aniȘtefănel s-a născut cu probleme severe de sănătate. Atunci a și început lupta pentru viață, care a transformat spitalul în „acasă”. La o lună și trei săptămâni de la naștere i-au făcut prima intervenție chirurgicală. Apoi au mai urmat altele 13. „La cinci ani, avea deja 10 intervenții”, explică mama lui.Hidrocefalie, spina bifida, displazie de șold… sunt doar câteva maladii pe care începe să le enumere Aliona Russu. Toate acestea nu-i permit să se deplaseze pe propriile picioare, să simtă când are nevoie să meargă la baie și nici să se bucure sau să se întristeze prea tare, ca să nu aibă o nouă criză de epilepsie. Anume de aceea copilul are nevoie mereu să o aibă pe mama prin preajmă.Sub scări rămâne parcată „motocicleta” sa, un scaun electric cu rotile, procurat din banii adunați de părinți, elevi și profesori în cadrului unui târg de caritate, unde elevii și-au vândut jucăriile, ca Ștefănel să ajungă mai ușor la școală. Scaunul cu rotile din spatele claseiȘtefănel este în clasa a patra, dar învață în baza unei curricule pentru clasa a doua. Altfel, i-ar fi greu să țină pasul cu ceilalți colegi. Pe partea stângă a tablei sunt notate ecuațiile pe care le rezolvă Ștefănel, iar pe dreapta pentru ceilalți. Cât timp scaunul cu rotile pe care-l folosește când se deplasează prin școală așteaptă în spatele clasei, este greu să înțelegi care dintre elevi este cel cu nevoi speciale. Învățătoarea îl cheamă la tablă, iar băiatul este ajutat de un coleg să tragă mai aproape scaunul cu rotile. Printr-o mișcare rapidă ajunge pe acesta. Trece printre bănci și se îndreaptă spre tablă. Chipul i se luminează când dă răspunsul corect, fără ajutorul colegilor, pregătiți să-i șoptească. „La început nu a fost așa… Am muncit mult pentru aceste rezultate”, explică Cristina Nitrean, învățătoare de clasele primare la liceul „Petru Rareș” din Soroca. Conform datelor Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică  în anul 2022, din numărul total de 460.835 de copii încadrați în grădinițele și școlile din Republica Moldova - 11.766 reprezintă copiii cu cerințe educaționale speciale. Totodată, din 10.628 de copii cu dizabilități, doar 5.753 copii sunt incluși în instituții preșcolare și școlare.Statul își propune ca până în 2027 cota copiilor cu dizabilități incluși în învățământul preșcolar să constituie 5% din numărul total de copii la acest nivel de învățământ, 3% din numărul total de copii/tineri incluși în învățământul profesional tehnic și 2% din numărul total de tineri din învățământul superior.În urmă cu trei ani, Cristina a fost informată de administrația instituției de învățământ că va avea în clasă un copil cu nevoie speciale. „Am început să plâng. Îmi era frică că n-am să fac față. Cum să-i ofer atenția necesară când mai am alți 24 de elevi?”, se întreba învățătoarea. „Avea nevoie să fie integrat în societate”La prima ședință cu părinții, Aliona l-a adus și pe Ștefănel. „Părea atât de mic și gingaș. L-am îndrăgit deodată”, recunoaște învățătoarea. Era un copil timid, obosit de tratamente și săptămânile pe care le petrecea aproape fără întrerupere la spital, iar singurele persoane cu care încerca să formeze propoziții cât de cât structurate erau asistentele medicale. Se vedea că are nevoie să fie integrat în societate”, constată Cristina Nitrean.A discutat despre asta cu părinții celorlalți elevi din clasă, ca ulterior ei să vorbească cu copiii lor. „Și așa am început totul. Copiii din clasă l-au acceptat ușor. Au fost și lucruri mai puțin frumoase, când puteau să râdă că e nevoit să poarte scutece. Dar cu răbdare, cu explicații am trecut peste asta. Le-am spus: fiecare are nevoile sale. Unii nu pot fără dulciuri, alții sunt foarte atașați de părinții lor, dar Ștefănel are nevoie să poarte scutece, ca să poată trăi și ieși în societate, iar noi trebuie să-l acceptăm și sprijinim”, își amintește învățătoarea de clasele primare. De atunci, copiii încearcă să-l ajute pe colegul lor atunci când văd că nu poate trece de un obstacol, rezolva o problemă, etc. Pentru a-i fi mai ușor și mamei lui Ștefănel, au trecut din clasa de la etajul II, la primul. „Ne plăcea mai mult la al doilea (etaj), dar părinții ne-au spus că mama lui Ștefănel nu poate să-l ducă în brațe atât de mult și noi am acceptat”, îmi explică elevii, vorbind unul peste altul și oferind acestei fraze un ecou sonor, care trece prin zgomotul din holul școlii. Când eroii simt că nu mai pot…Când băiatul lipsește de la școală, colegii împreună cu învățătoarea îl sună la pauze pe Viber. „E de parcă Ștefănel ar fi peste hotarele… orașului Soroca (râde). Îmi place mult că am putut să facem asta, pentru că sunt sigură că este un beneficiu pentru clasă. Acești copii vor crește oameni care au să accepte o persoană care are nevoie de ajutor”, subliniază Cristina Nitrean. După o scurtă pauză, învățătoarea începe să râdă. „Noi îi mai spunem Măria sa Ștefan cel Mare. Pentru toată clasa este un erou”, constată ea.Însă și eroii simt uneori că nu mai pot. Lui Ștefănel îi este tot mai greu să petreacă ore în șir la bancă. Spatele propagă o durere care ajunge să-i țiuie în urechi. Iar medicii le repetă părinților să nu-l mai ducă la școală. «E prea mult pentru el!». Dar băiatul vrea să meargă la școală. „Aici mă simt bine. Aici mă simt fericit. Aici sunt prietenii mei și-mi place să învăț cu ei”, recunoaște el. Începe să râdă în hohote, când băieții se adună și-i ridică scaunul în brațe, ca să treacă cele zece trepte, pentru a ajunge la cantină, iar apoi la sala de sport.„Școala îi deschide aripile”„Pe lângă faptul că reușește să facă față durerii, el este un copil realist. Știe că după acest an, programul lui de învățământ se va schimba: la școală va veni doar de câteva ori pe săptămână, în rest va învăța de acasă”, spune mama lui.În timp ce colegii lui Ștefănel au lecția de engleză, el lucrează cu profesoara de sprijin, Maia Jardan. Specialista lucrează la liceu cu copiii cu nevoi speciale din 2015. În prezent, spune ea, la liceu sunt 32 de astfel elevi. „Aici facem exercițiile care li se dau mai greu, conform observațiilor profesorilor”, explică specialista. Pe masă a pregătit mai multe foi cu texte pe care Ștefănel trebuie să le citească. Lecțiile de limba română îi plac mai puțin. Literele i se grupează în silabe pe care se străduie să nu le piardă înainte să formeze un cuvânt. Femeia cu ochelarii pe vârful nasului și părul ușor răvășit și jucăuș îi zâmbește și-i promite să-i dea ceva bun la finalul orei. „Trebuie doar să încercăm. Hai că poți!”, îi spune ea, iar băiatul își îndreaptă cât de tare poate spatele și-și concentrează toată atenția pe propoziții.Aliona Russu continuă să-l aștepte pe aceeași bancă din holul școlii. Îi oferă independența pe care băiatul poate s-o ducă. „Vreau să învețe să se descurce și să fie o persoană puternică”, spune ea. Iar când îl vede mai dezamăgit, convins că maladiile nu-i vor permite să fie un copil normal, mama îi arată videourile unde adulții în scaune cu rotile joacă fotbal, fac breakdance și sunt o voce, care strigă: «Se poate!».„Școala este locul unde el își deschide aripile și îl face să viseze. Anume de aceea vreau să vină aici cât mai des”, recunoaște mama lui Ștefănel. Clopoțelul anunță că începe o altă lecție. UNICEF împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică au lansat o campanie națională de schimbare a atitudinii societății vizavi de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale și promovarea educației incluzive, cu sloganul „Învățăm împreună”.

Atunci când aveau produse lactate în surplus, Elena Pavlov le vindea la piață, unde viitoarea antreprenoare a început să-și facă primii clienți. Lactatele ei au început a fi apreciate și tot mai solicitate, de aceea familia în fiecare an mai cumpăra câteva animale. Astfel, antreprenoarea a ajuns să dețină 50 de capete de bovine bune de lapte.„În părțile noastre nu erau locuri de muncă. Având trei copii, trebuia să-i hrănim, să-i dăm la studii. Nu-mi doream ca soțul sau eu să plecăm peste hotare, așa că am hotărât să muncim aici, la ferma noastră”, își amintește Elena.În toți acești ani familia a investit banii obținuți din producerea lactatelor în utilaje pentru a le ușura munca la fermă. De mici, copiii familiei au fost implicați în afacere, însă crescând au plecat departe de casă. Doar fiica Violeta, de 29 de ani, a lăsat orașul Chișinău de dragul fermei de la Zăicani.„Ador animalele, la fel ca mama. Lucram la Chișinău și în zilele libere veneam acasă să-i ajut pe părinți. În ultimul timp am văzut că lor le este mai greu, îmbătrânesc și că trebuie să mă implic mai mult. M-am întors acasă și muncesc la fermă. Și ce dacă am terminat dreptul?”, spune fiica Elenei.Fermierii își vând produsele lactate la piață, livrează clienților sau aceștia le procură de acasă. Într-o singură zi, vacile familiei Pavlov produc câte 350 de litri de lapte. Antreprenorii refuză să dea laptele la lăptărie din cauza prețului foarte mic pe care-l propun punctele de colectare, așa că aveau nevoie de cameră frigorifică și un tanc de răcire a laptelui pentru a păstra produsele.Criza energetică de acum doi ani a lovit și această familie de fermieri. Odată cu prețurile mari la energia electrică, facturile lunare erau de două sau chiar de trei ori mai mari. Camera frigorifică, frigiderele, aparatele de muls, care erau foarte vechi consumau multă energie electrică.Datorită ajutorului Agenției Austriece pentru Dezvoltare, acordat prin proiectul PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, antreprenoarea a reușit să achiziționeze panouri solare cu o capacitate de 8 kW, un tanc frigorific pentru păstrarea laptelui și două aparate de muls.„Acest sprijin înseamnă foarte mult pentru noi. E primul sprijin câștigat vreodată. Ne ajută foarte mult pentru că noi avem multe utilaje conectate la energia electrică. Chiar și mâncarea pentru animale o facem la niște aparate electrice de mărunțire a furajelor. Tancul de răcire era vechi și consuma foarte multă energie electrică. Banii economisiți îi vom investi în extinderea afacerii, ne dorim o cameră mare de producere, unde să ambalăm produsele”, spune Elena Pavlov.Acum fermierii produc brânză dulce, brânză sărată, smântână și lapte proaspăt. Aceștia își doresc să-și deschidă propriile magazine și să vândă produse gustoase și sănătoase în toată țara.

Mai multe ONG-uri, APL-uri, locuitoare și locuitori activi din Zona de Securitate de pe ambele maluri ale Nistrului și-au consolidat eforturile și au lansat inițiative locale de pace care au contribuit la promovarea coeziunii sociale, consolidarea păcii, incluziunea și participarea femeilor în procesul decizional, dar și a bunelor relații de vecinătate.Timp de trei luni, echipele celor 12 inițiative, împreună cu 62 de parteneri implicați, au desfășurat zeci de activități în 55 de localități din Zona de Securitate de pe ambele maluri ale Nistrului. În rezultat, peste 5700 de persoane au fost informate și implicate în activitățile inițiativelor locale de pace.Având o înțelegere profundă a specificului și nevoilor comunităților din care fac parte, acești actori au demonstrat o capacitate excepțională de a adapta și alinia intervențiile la realitățile locale, folosind instrumente alternative de consolidare a păcii, precum cultura, arta, sportul, implicarea tineretului, crearea de spații pentru dialog social și multe altele.Rezultatele acestor inițiative au demonstrat că atunci când eforturile de consolidare a păcii sunt inițiate și conduse de actorii comunitari locali, acestea devin mult mai autentice și eficiente.Inițiativele locale au fost desfășurate în parteneriat cu Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru” implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului, PNUD, UN Women, și finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii.„Ochii speriau, mâinile bucurau”Doina Pantaz este coordonatoarea inițiativei „Maternitatea nu ne stopează, ne motivează!”, lansată de GAL-ul 3 Coline. Timp de 10 ani, Doina a încercat să combine serviciul cu concediile de maternitate și cele de îngrijire a copiilor. În acest timp, a înțeles că pereții casei devin apăsători și că rutina îi poate face mai mult rău decât bine, iar ideea unui spațiu în care mamele ar putea lucra în timp ce copiii se joacă alături, îi părea un vis. Acest vis a devenit realitate. Doina a obținut un sprijin financiar în cadrul proiectului pentru a amenaja un astfel de spațiu. „Această realitate o trăiesc mii de părinți din Rezina, Râbnița, satele alăturate, dar și din întreaga Moldovă. Buneii sunt departe sau în imposibilitate de a ajuta, bonele sunt scumpe sau nu sunt de încredere, astfel mămicile sunt nevoite, de cele mai multe ori, să jertfească viața profesională pentru a-și crește copiii, iar când copiii au trecut perioada de adaptare la grădiniță, multe mămici se simt rătăcite, nu-și găsesc un job din cauza pauzelor mari sau chiar au frica de a ieși în lume”, povestește Doina.La un asemenea Centru, părinții din localitățile vecine vor putea veni să învețe sau să lucreze împreună în timp ce copiii se vor juca alături de ei, fiind supravegheați de frații mai mari, bunici, prieteni sau de o bonă achitată în comun de mai mulți părinți.„După ce am obținut acei 90 mii lei, imediat am abordat reprezentanții consiliului raional pentru a identifica un spațiu potrivit ideii mele, dar greul cel mai mare a fost repararea spațiilor care n-au fost folosite ani de zile. Ochii speriau, mâinile bucurau, însă cu ajutorul comunității am adunat suma necesară pentru materialele de construcții iar cu efortul voluntarilor am reparat și amenajat cele două săli.”, povestește cu mândrie Doina Pantaz.„Am reușit să jucăm o horă la fântână”A fost o vară fierbinte și pentru 159 de locuitori și locuitoare din Solonceni, r. Rezina și Ofatințî, r. Rîbnița, care au fost implicați în crearea spațiilor comunitare de dialog, prin reabilitarea de fântâni, dar și în promovarea tradițiilor locale și a rolului femeilor în consolidarea păcii de pe ambele maluri ale Nistrului.Vorbim despre inițiativa locală de pace „Hora la fântână”, lansată de Asociația Obștească Plai Nistrean. „Pe timpuri, fântâna era locul unde se adunau la sfat oamenii din mahala și poate chiar la o horă. De aici a pornit inițiativa noastră, prin care ne-am propus să reabilităm fântânile din cele două sate: Solonceni din raionul Rezina și Ofatinți din Rîbnița. Am apelat la ajutorul comunității cu care am muncit cot la cot. În final, am reușit să realizăm un lucru frumos și să jucăm o „horă la fântână” în adevăratul sens al cuvântului.”, povestește Zinaida Bogaciuc, coordonatoarea inițiativei.Este un exemplu care demonstrează puterea tradițiilor și a obiceiurilor locale, datorită cărora locuitorii/-oarele, chiar și din satele vecine de pe ambele maluri ale Nistrului, se pot aduna în jurul unei cauze, a unui spațiu public, care poate fi „adus la viață”. „Din finanțarea mică și timpul scurt, am reușit să reparăm câte două fântâni în ambele localități. Apoi, inspirat de această idee, partenerul de la Ofatinți a reparat și a amenajat două izvoare din localitate.”, spune Zinaida.  „Niciun râu nu poate separa vreodată oamenii”Sportul și cultura sporește încrederea locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru. O altă inițiativă de pace din cadrul proiectului a fost lansată de primăria satului Holercani. De această dată, autoritățile locale și-au propus să creeze un mediu prietenos și activ pentru 2300 de locuitori din s. Holercani și s. Tîrnăuca.Timp de trei luni, au fost organizate mai multe activități sportive și culturale pentru a întări parteneriatul dintre locuitorii/-oarele satului Holercani și Tîrnăuca. De asemenea, populația locală a fost informată despre rolul participării femeii în consolidarea păcii în regiune.
 „Copiii au participat prin desene, am desfășurat campionatul la tenis de masă, festivalul IA Mania. La prima ediție a campionatului de tenis a participat și echipa de la Tîrnăuca, 5 sate din împrejurimea s. Holercani. Am realizat un eveniment extraordinar care a durat o zi întreagă.”, povestește primarul s. Holercani, Tudor Tanasev.Inițiativa a fost desfășurată în parteneriat cu Centrul de susținere socială şi juridică „Motivaţie” din Tîrnăuca, r. Slobozia.  „Sunt mândră că cooperăm de mulți ani. Din 2019, participăm în viața satelor noastre. Venim la Holercani, participăm la evenimentele lor, ei participă la evenimentele noastre. Acest proiect despre cultură și sport, unește mereu tinerii și tot ce este bine. Când venim unul la altul și ne arătăm cunoștințele, abilitățile și ceea ce am realizat, este foarte important ca copiii noștri să fie apreciați și să aibă dorința de a se dezvolta în continuare. Râul nu ne desparte – râul ne unește și acei 80 de km care sunt între noi, noi nu-i observăm, doar întindem mâna. Niciun râu nu poate separa vreodată oamenii și avem un exemplu viu în acest sens.”, spune Marina Iasicova, parteneră de implementare a inițiativei în satul Tîrnăuca.Dialoguri între femeile de pe ambele maluri ale NistruluiPeste 230 de femei din Bender și localitățile vecine au creat o platformă informală care să contribuie la consolidarea încrederii între femeile de pe ambele maluri ale Nistrului.Inițiativa a venit din partea organizației PARAGON care a înțeles că femeile au puterea decizională, în mod special în menținerea unor relații prietenoase între comunități. În acest context, un rol important îl au investițiile în femei și oferirea oportunităților de dezvoltare. „Proiectul nostru „Dialoguri pentru femei” a avut un scop -  o platformă informală pentru crearea unei atmosfere de cooperare și consolidare a încrederii între femeile de pe ambele maluri ale râului Nistru în vederea extinderii competențelor lor în următoarele domenii: afaceri, autodezvoltare și autorealizare și securitate. Echipa noastră a abordat proiectul în mod creativ și cât mai inovativ posibil, iar în rezultat, emoțiile și cunoștințele primite de fiecare beneficiară, le-au schimbat viața.”, spune Olga Nevelskaya, coordonatoarea inițiativei.  „Sunt foarte recunoscătoare pentru invitația de a participa la proiect. În aceste câteva luni mi-am făcut noi prietene, am adăugat o mulțime de lucruri noi în „pușculița” vieții mele, inclusiv informații despre drepturile femeilor. Aș dori să le mulțumesc tuturor participantelor pentru atitudinea lor prietenoasă și compasiune. Nu am avut o viață prea bună, dar numai în cadrul acestui proiect am realizat și am crezut în mine că pot să-mi continui viața cu capul sus.”, mărturisește Svetlana, una dintre beneficiarele inițiativei. Cele 12 inițiative au primit un sprijin financiar de implementare în valoare de până la 90.000 de lei fiecare. Proiectele au fost diverse și au abordat: Spații comunitare de dialog prin reabilitarea de fântâni la Solonceni, Rezina și Ofatinți, Rîbnița; amenajarea și dotarea unei săli de dans în Hîrbovăț, Anenii Noi; renovarea și amenajarea unui Centru pentru copii și părinți în orașul Rezina; restaurarea zonei de agrement din preajma izvorului „Ioan Vodă” din satul Hagimus, Căușeni; Cultura ca și pilon al consolidării păcii prin editarea unei cărți de rețete de bucate tradiționale la Oxentea, Dubăsari; realizarea unei plachete de versuri la Rezina și Râbnița; organizarea Festivalului Sânziene unde a fost jucată Hora Păcii de către peste 100 de participante la Dubăsarii Vechi, Criuleni; dotarea sălilor de sport din satele Holercani și Tîrnăuca; organizarea unor expoziții de artă pentru pace la Varnița, Aneni Noi;Leadership-ul și participarea femeilor prin organizarea unor ateliere de dezvoltare profesională și personală pentru femei în orașul Bender; desfășurarea unei tabere de vară pentru a spori leadershipul tinerelor la Doroțcaia, Dubăsari; informarea comunităților despre gravitatea fenomenului violenței domestice și modalități de prevenire la Criuleni.

De ani de zile, Viorica Verlan din satul Pîrîta, raionul Dubăsari, a fost martoră a acestei provocări cu care se confruntă producătorii locali, cărora le oferea servicii de contabilitate. Atunci i-a venit ideea de a lansa o afacere cu pistil.În căutarea mai multor informații și perspective, a aflat despre Ludmila Castraveț din Criuleni, antreprenoare cu opt ani de experiență în domeniul producției de pistil. Liudmilei i-a fost greu la început, fiindcă atunci piața nu era pregătită pentru deserturi naturale și neobișnuite. Dorința ei de a produce dulciuri sănătoase a devenit și mai puternică odată cu apariția nepoților săi, când a observat lipsa alternativelor sănătoase pe piața locală, într-o țară altfel abundentă în fructe și pomușoare. A fost nevoie totuși de ceva timp pentru a „fabrica” pistilurile și a le promova prin vânzări directe, considerând nișa redusă de consumatori. „Visam la produse noi, sănătoase, fără aditivi și zahăr adăugat și am început să produc pistiluri din fructe și pomușoare. Unora le-au plăcut, altora mai puțin. Am realizat că acesta este un produs care nu se vinde ca pâinea caldă, ci are un segment de piață specific. Afacerea mea se dezvolta lent și din cauza prețului relativ înalt al produsului; nu toată lumea își putea permite. Acum, mai mulți oameni le cumpără, pentru că beneficiile depășesc costurile”, spune Ludmila.Viorica a vizitat de câteva ori unitatea de producție a Liudmilei, observând numărul de angajați implicați, procedurile de depozitare a fructelor, tehnicile de curățare și ambalare a produsului final. Procesul de producție al Liudmilei include tehnologii pentru ambalarea atât a loturilor mici pentru consumatorii individuali, cât și a cantităților mai mari, potrivite pentru export sau restaurante.„Am fost profund impresionată de minuțiozitatea și de dedicarea față de calitate la fiecare pas al procesului de producție. De la selecția și depozitarea atentă a fructelor până la tehnicile moderne de curățare și ambalare, totul are loc cu o precizie și grijă deosebită. M-a inspirat motivația echipei de a livra produse de cea mai înaltă calitate, potrivite atât pentru piața internă, cât și pentru export", spune Viorica.Pistilul din fructe - beneficii atât pentru sănătate, cât și pentru bugetPistilul din fructe este produs și consumat la nivel global de secole. Prin uscarea piureului de fructe pentru a obține o consistență asemănătoare cu cea a unei fâșii, culturile timpurii au reușit să creeze o gustare portabilă și durabilă care ajută la conservarea excesului de fructe, mai ales în timpul sezonului de recoltare.În Moldova, producția de pistil este în prezent o industrie în expansiune care valorifică producția unei mari varietăți de fructe, inclusiv mere, prune și pomușoare. În plus, gospodăriile din Moldova au o tradiție veche de uscare a fructelor ca metodă de conservare, adesea producând pistil în condiții casnice.Procesul modern de producție începe cu selectarea fructelor proaspete și coapte, care sunt apoi spălate, curățate de coajă și de sâmburi. Fructele sunt amestecate până ating consistența unui piure omogen, la care se pot adăuga îndulcitor și suc de lămâie. Piureul este întins uniform pe tăvi acoperite cu hârtie de copt sau pe tăvile unui deshidratator și uscat în cuptor sau în deshidratatorul de alimente, devenind o gustare sănătoasă, fără conservanți și ingrediente artificiale.Lansarea unei afaceri de la zeroÎnarmată cu cunoștințe valoroase și un plan de afaceri bine pus la punct, Viorica a participat la un concurs de idei de afaceri organizat de PNUD și Japonia și a obținut astfel echipament de bază, modern și eficient energetic în valoare de 20.000 USD pentru a înființa o unitate de producție: deshidratator, un cuptor, precum și mese din oțel inoxidabil.Ludmila a beneficiat și ea de sprijin pentru afaceri din partea Guvernului Japoniei prin PNUD. Ea a primit echipament pentru eliminarea sâmburilor din cireșe, caise și alte fructe, precum și un aparat care separă pulpa de sâmburi, fiind utilizată și pentru a face piure din fructe, cum ar fi mere și prune. Cu ajutorul său, pot fi eliminați și cei mai mici sâmburi, cum ar fi cei de la căpșuni și zmeură. Din fondurile japoneze, Ludmila a achiziționat, de asemenea, o mașină de spălat fructe, un transportor de sortare și o mașină de ambalare pentru fructele uscate.„Acest sprijin este foarte important pentru afacere. Întreprinderile mici, în special cele dezvoltate de femei în zonele rurale, au nevoie vitală atât de sprijin financiar, cât și informațional pentru a putea prospera. Ne simțim încurajate să ne îmbunătățim productivitatea, competitivitatea și durabilitatea, fie că este vorba de un start-up sau de o afacere cu experiență”, spune antreprenoarea.„Dacă ne unim forțele și folosim echipamente complementare, putem asigura produselor noastre un loc pe piață.”Ludmila CastravețAcum, Ludmila și Viorica au același parcurs în afaceri.„Ludmila este foarte activă la târguri și mă întreabă periodic despre progresul procesului nostru de producție și echipare, deoarece există cerere atât pe plan local, cât și internațional. Odată ce intrăm pe piață, trebuie să livrăm calitatea și cantitățile convenite,” explică Viorica.Ambele femei antreprenoare fac parte din același micro-cluster turistic – „Inima Nistrului” – înființat cu sprijinul PNUD și al Elveției pentru a facilita specializarea inteligentă a economiilor locale. Viorica a fost aleasă ca manageră a clusterului turistic, care include 52 de membri. „Nu suntem în competiție, obiectivul nostru este să colaborăm și să exportăm volume mari de producție de înaltă calitate. Echipamentele performante necesită investiții semnificative, dar dacă ne unim forțele și folosim echipamente complementare, putem asigura pentru produsele noastre un loc pe piață și continuitatea afacerii. Implicarea într-o astfel de afacere pe cont propriu, mai ales cu ambiții de export, poate fi foarte dificilă”, spune Viorica Verlan.În prezent, în timp ce Viorica planifică să deschidă un restaurant și o brutărie adiacentă unității sale de producție, Ludmila depune eforturi pentru a stabili parteneriate cu rețele locale de supermarketuri și pentru a certifica producția, astfel încât să poată exporta în Uniunea Europeană. Între timp, micro-clusterul a ajutat-o să identifice un nou partener de afaceri, pentru a testa o nouă linie de pistil din coarne de pădure și pepene verde.