Comunicat de presă

Realizările Organizației Națiunilor Unite în Moldova în anul 2023 și obiectivele principale pentru anul 2024

03 aprilie 2024

  • În 2023, Echipa de țară a ONU Moldova, formată din 24 de agenții ONU, programe, fonduri și alte entități ONU, împreună cu partenerii săi, a înregistrat progrese în toate cele patru direcții strategice ale activității sale, prin promovarea drepturilor omului și a egalității de gen, consolidarea capacităților instituționale și de guvernare, îmbunătățirea calității educației, a serviciilor de sănătate și a asistenței sociale, precum și consolidarea serviciilor și infrastructurii locale, îmbunătățirea accesului la muncă decentă și promovarea dezvoltării rezistente la schimbările climatice.

Anul 2023 a fost marcat de lansarea noului Cadru de cooperare pentru dezvoltare durabilă pentru anii 2023-2027, precum și de acordarea Moldovei statutului de țară candidată pentru aderarea la UE. 

Printr-o abordare coordonată, ONU Moldova a ajutat țara în atingerea obiectivelor sale naționale de dezvoltare, alinierea la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și urmărirea aspirației de a deveni o țară membră a Uniunii Europene în contextul multiplelor crize generate de război. 

"ONU rămâne un partener puternic și de încredere al Guvernului Republicii Moldova. În 2023, Echipa de țară ONU a sprijinit lansarea mai multor reforme sociale ambițioase, inclusiv reforma sistemului de asistență socială din Moldova, reformele pieței muncii și reforma serviciilor de îngrijire timpurie a copiilor, menite să îmbunătățească calitatea vieții pentru categoriile vulnerabile ale populației. În centrul tuturor eforturilor noastre se află întotdeauna oamenii din Moldova, în special femeile, copiii și tinerii, persoanele cu dizabilități, refugiații, migranții, bătrânii și alții,” a menționat Simon Springett, Coordonator rezident al ONU în Moldova.

Cu asistență din partea Organizației Națiunilor Unite a fost adoptată legislație primară și secundară semnificativă în diferite sectoare, inclusiv în domeniul sănătății, educației, protecției sociale, migrației, traficului de persoane, persoanelor cu dizabilități și persoanelor în vârstă. Aproximativ 32.000 de persoane vulnerabile, inclusiv copii și adolescenți, femei însărcinate, mame care alăptează și refugiați, au accesat diferite servicii și programe de asistență medicală. Campaniile ample de conștientizare cu privire la imunizare au ajuns la peste 120.000 de persoane la nivel național, în timp ce sute de profesioniști din domeniul sănătății și lucrători medicali și-au îmbunătățit capacitățile și cunoștințele.

În același timp, peste 111.000 de copii, inclusiv refugiați, au avut acces la educație prin inițiative formale și non-formale. Competențele digitale ale peste 33.000 de copii și 329 de cadre didactice au fost îmbunătățite prin înființarea a 70 de laboratoare EduTech. 

ONU a sprijinit inițiativele de îmbătrânire activă în 10 raioane, pilotând Universitatea vârstei a 3-a la Universitatea de Stat din Moldova. 

În total, 164.800 de persoane vulnerabile au primit asistență în numerar prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilității creat de Guvern pentru a putea face față efectelor crizei. 

O agenție guvernamentală a fost înființată cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite pentru a supraveghea legislația și politicile relevante privind violența de gen. 

Mai multe rezultate aici

În 2023, Organizația Națiunilor Unite și-a intensificat sprijinul în domeniul guvernanței participative și al coeziunii sociale. Jumătate din autoritățile publice locale la nivel de raion au elaborat și au alocat bugete pentru planuri anuale de acțiune pentru tineret, utilizând propriile resurse. 

Peste 120.000 de bărbați și femei au dobândit o mai bună înțelegere a proceselor electorale prin programe de mentorat, campanii de sensibilizare și inițiative de educație electorală. În ciuda progreselor înregistrate, femeile continuă să fie ținta violenței politice în bază de gen. 

Biroul Național de Statistică și-a îmbunătățit capacitățile în materie de date, inclusiv prin digitalizare. Asistența tehnică oferită de ONU a dus la îmbunătățirea calității datelor privind grupurile vulnerabile și marginalizate. În special, BNS a efectuat o analiză a sărăciei în rândul copiilor, care la rândul său a informat reforma majoră a asistenței sociale "Restart" lansată în 2023. 

Mai multe rezultate aici

Un sprijin semnificativ a fost acordat Republicii Moldova prin îndrumare în materie de politici, advocacy și expertiză tehnică pentru a promova dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării. Unul dintre rezultatele majore obținute în acest domeniu a fost ratificarea Convenției 190 a OIM privind violența și hărțuirea sexuală la locul de muncă, subliniind angajamentul Moldovei de a promova medii de lucru sigure și echitabile. 

Pe de altă parte, aproximativ 7.000 de antreprenori (inclusiv 3.676 de femei din Moldova și 2.363 de femei refugiate) au accesat oportunități de angajare și de lansare în afaceri. Au fost create aproximativ 280 de noi întreprinderi, ceea ce a dus la crearea a peste 500 de noi locuri de muncă.

Mai multe rezultate aici

Împreună am înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește guvernanța de mediu, utilizarea durabilă a resurselor naturale, reziliența energetică și dezvoltarea ecologică. În 2023, Moldova a implementat reforme legislative și politici pentru a aborda schimbările climatice, cu sprijinul substanțial al Echipei de țară ONU. 

Sistemul informațional de gestionare a energiei s-a extins la peste 5.300 de clădiri publice (în creștere față de 17 în 2022), îmbunătățind controlul consumatorilor, eficiența și accesul la datele de consum în timp real. În același timp, aproape 75% din gospodăriile moldovenești au fost sprijinite cu compensații pe factură din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Un număr de 30 de localități au adoptat soluții ecologice în domeniul gestionării deșeurilor, împăduririi și amenajării teritoriului, de care au beneficiat peste 263.000 de persoane. 

Mai multe rezultate aici

Anul trecut, Organizația Națiunilor Unite a contribuit la Raportul național de progres privind ODD, care a avut un rol instrumental în modelarea discuțiilor la nivel mondial în cadrul Summit-ului ODD din 2023. În ciuda numeroaselor provocări, clasamentul global al Moldovei în ceea ce privește progresele înregistrate în realizarea ODD-urilor s-a îmbunătățit de pe locul 48 în 2021 până pe locul 25 în 2023.

Șapte stagiari din grupuri subreprezentate au finalizat Programul de stagii ONU pentru diversitate în 2023, ceea ce reafirmă angajamentul ONU Moldova față de incluziune. 

Implementarea cu succes a programelor ONU în Moldova și acordarea de sprijin oamenilor nu ar fi fost posibile fără partenerii noștri valoroși: omologii guvernamentali, organizațiile societății civile, sectorul privat, mediul academic, mass-media și comunitatea internațională.

În 2023, Organizația Națiunilor Unite din Moldova a cheltuit 122 de milioane de dolari SUA pe programe și proiecte care acoperă toate Obiectivele de dezvoltare durabilă, cea mai mare parte a cheltuielilor fiind direcționată către: ODD 1 (fără sărăcie), ODD 2 (fără foame), ODD 3 (sănătate bună și bunăstare), ODD 5 (egalitate de gen) și ODD 16 (pace, justiție și instituții eficiente).

În 2024, Organizația Națiunilor Unite în Moldova va continua implementarea Cadrului de Cooperare pentru 2023-2027, acordând prioritate avansării ODD și accelerării implementării Agendei 2030 în Moldova. Vom contribui la procesul de integrare europeană a țării prin identificarea și mobilizarea resurselor optime în cadrul ONU pentru a ajuta Guvernul în reformele necesare și în implementarea recomandărilor.

Notă:

Raportul anual de țară privind rezultatele Organizației Națiunilor Unite în Moldova pe parcursul anului 2023 nu include sprijinul (servicii de protecție și asistență umanitară) oferit de agențiile, fondurile, programele și partenerii Organizației Națiunilor Unite celor peste 100.000 de refugiați și 22.000 de moldoveni care găzduiesc refugiații. 

 

Cristina David

Cristina David

RCO
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN
United Nations

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune