Guvernul Republicii Moldova și Organizația Națiunilor Unite (ONU) au semnat Cadrul de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă ONU – Republica Moldova 2023-2027 (UNSDCF). Acesta reprezintă un angajament ferm de a extinde cooperarea comună și de a multiplica rezultatele deja obținute cu scopul de a contribui la abordarea provocărilor de dezvoltare ale țării și a barierelor în calea unei dezvoltări sociale și economice mai incluzive, în conformitate cu prioritățile naționale descrise în Strategia Națională de Dezvoltare (SND) "Moldova Europeană 2030".
Sub ghidarea Coordonatorului Rezident ONU în Moldova, 24 de agenții și entități ONU au elaborat Cadrul de Cooperare în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova. Viziunea generală a acestuia este de a asigura o țară în care oamenii doresc să trăiască, exercitând-și pe deplin drepturile sale și beneficiind de o calitate mai bună a vieții într-o societate mai incluzivă și mai rezilientă.
Cadrul de Cooperare pune un accent puternic pe caracterul transformațional (dezvoltare echilibrată și echitabilă) al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), bazându-se pe premisa că o calitate mai bună a vieții pentru toți cetățenii Republicii Moldova poate fi obținută doar dacă prosperitatea țării este accesată de toți cetățenii și dacă cei mai vulnerabili și marginalizați sunt împuterniciți să își exercite drepturile sale și să participe în mod semnificativ în toate sferele vieții.
Recunoscând complexitatea contextului național de dezvoltare, care se confruntă cu provocări ce variază de la criza economică la insecuritatea energetică, sistemul Națiunilor Unite și Guvernul Republicii Moldova au definit patru priorități strategice:
(1) Instituții juste și incluzive și oportunități egale pentru dezvoltarea umană;
(2) Guvernarea participativă și coeziunea socială;
(3) Creșterea prosperității comune într-o economie durabilă;
(4) Dezvoltare ecologică, comunități durabile și reziliență la dezastre și la schimbări climatice.
Implementarea Cadrului de Cooperare va contribui la obținerea rezultatelor în mai multe domenii tematice, inclusiv: educație, sănătate, sistem agroalimentar, migrație, guvernanță, muncă decentă, servicii sociale, productivitatea muncii, competitivitatea economiei, energie, mediu și schimbări climatice, conectivitate și comerț, precum și statistică - care vor facilita integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și vor contribui la îmbunătățirea standardelor de viață, generând peste 200 de milioane de dolari sub formă de finanțare nerambursabilă.
Cadrul de Cooperare a fost elaborat în baza unor consultări ample la care au participat peste 4.000 de persoane, inclusiv: tineri, diaspora și migranți, populația generală (dintre care 50% reprezentau grupuri vulnerabile), reprezentanți ai romilor, persoane care trăiesc și sunt afectate de HIV, lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, homosexuali și intersexuali (LGBTQI+), persoane aflate în detenție sau eliberate din detenție și șomeri.
În atenția presei:
Populația cea mai vulnerabilă și discriminată, așa cum a fost identificată în Analiza Comună a Țării este: femeile victime ale violenței; femeile și copiii vulnerabili, în special în zonele rurale; persoanele de etnie romă și minoritățile etno-lingvistice; victimele traficului de persoane; migranții vulnerabili; persoanele cu dizabilități; persoanele care trăiesc și sunt afectate de HIV; persoanele LGBTQI+; persoanele aflate în detenție; solicitanții de azil, refugiații și apatrizii; persoanele în vârstă; tinerii NEET; și micii producători agricoli.
Despre ONU în Moldova
Un număr de 24 agenții, fonduri, programe și alte entități ONU formează Echipa de Țară ONU în Republica Moldova, care sprijină procesul de dezvoltare a țării în conformitate cu prioritățile naționale. În 2021, agențiile ONU au implementat activități în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari.