Comunicat de presă

Șapte stagiari, reprezentanți ai grupurilor marginalizate, au finalizat cu succes programul de stagii ONU

14 februarie 2024

  • Șapte tineri: femei, bărbați și persoane cu identități de gen diverse, aparținând grupurilor marginalizate, au primit diplome pentru finalizarea cu succes a stagiului de practică în cadrul celei de-a cincea ediții a Programului de Stagii ONU pentru Diversitate. Stagiarii au efectuat un stagiu timp de patru luni în una din cele șase agenții ale Organizației Națiunilor Unite: OHCHR, PNUD, UNICEF, UNHCR, UNFPA și UN Women.
Photo: © UN Moldova

„Această inițiativă, cu adevărat, reflectă angajamentul nostru colectiv față de egalitate, diversitate, incluziune și de a ne asigura că fiecare voce este auzită. Suntem foarte mândri să vă includem astăzi în marea familie ONU. Astăzi vă alăturați celor 50 de foști stagiari ai ONU și sper ca această comunitate va continua să  crească, fiind o resursă foarte valoroasă pentru ONU Moldova”. – a menționat Simon Springett, Coordonator Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Moldova.

Lansat în martie 2016, Programul de Stagii ONU pentru Diversitate a avut drept scop transmiterea unui mesaj de nediscriminare și de susținere a incluziunii persoanelor din grupurile marginalizate. Aceste persoane se confruntă în continuare cu discriminare în diferite domenii, având mai puține oportunități de participare egală la procesele decizionale, educație de bună calitate, angajare și dezvoltare profesională.

„Interacțiunea cu Andreea, stagiara din cadrul UNFPA, a fost una benefică atât pentru ea, cât și întreaga echipă. Am admirat perseverența și responsabilitatea cu care s-a implicat în programele noastre. Andreea a adus un suflu nou în echipă și ne-a demonstrat prin propriul exemplu că diversitatea la locul de muncă sporește performanța și motivația tuturor, a spus Aliona Cristei, Analistă de Program Populație și Dezvoltare, UNFPA.

De-a lungul programului de stagiu, stagiarii nu numai că au avut posibilitatea de a lucra la sarcinile lor, dar au putut participa la o gamă largă de instruiri de formare în domeniul drepturilor omului, la evenimente de networking și la zilele ușilor deschise la partenerii externi ai ONU (Consiliul pentru egalitate, Oficiul Avocatului Poporului, Inspectoratul General pentru Migrație).

„Sunt foarte recunoscător, că în cadrul acestui program am fost acceptat așa cum sunt. Aș vrea să aduc sincere mulțumiri mentorilor și echipei, care m-a ghidat timp de aceste patru luni, am perceput diversitatea atât în persoane, căt și în opinii diferite, care, însă, întotdeauna au fost considerate. La fel, pentru mine a fost important să înțeleg, cum alți oameni ar dori să vadă lumea. Sunt recunoscător pentru tot și pentru fiecare moment pe care l-am petrecut împreună”. – a mărturisit Iulian Pântea, stagiarul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova.

Programul de Stagii ONU pentru Diversitate servește, de asemenea, drept motivație pentru alte organizații, instituții și sectorul privat din Moldova, îndemnându-i să urmeze exemplul ONU și să ofere mai multe oportunități de angajare persoanelor din grupurile marginalizate.

Studiile internaționale și naționale arată că interacțiunea cu persoanele din grupurile marginalizate contribuie la creșterea toleranței și acceptării sociale.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

OHCHR
Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights
UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNDP
United Nations Development Programme
UNFPA
United Nations Population Fund
UNHCR
United Nations High Commissioner for Refugees
UNICEF
United Nations Children’s Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune