Cristina Scutaru, împreuna cu familia sa, dezvoltă o afacere de succes în mun. Ungheni.
Acum 12 ani, familia Scutaru a pus pe roate întreprinderea „Unfloria”, specializată în spălarea și curățarea ecologică a confecțiilor textile. În urmă cu șapte ani, a fost deschisă secția de spălare a covoarelor.Ca urmare a creșterii cererii pe piață, compania și-a propus să extindă și să dezvolte o nouă linie de curățare a covoarelor.
Datorită Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF, întreprinderea a beneficiat de suport financiar în valoare de 30.000 euro pentru achiziționare de utilaj performant.
Investiția a sporit calitatea serviciilor, productivitatea și automatizarea procesului de muncă. S-a trecut de la curățarea covoarelor cu ajutorul pompelor cu presiune înaltă la o mașină automată de spălat. S-a micșorat cu 15% consumul de apă per metru pătrat.
A crescut viteza de spălare și suprafața covoarelor curățate: de la 150 metri pătrați pe zi, până la 400 metri pătrați pe zi și s-a trecut la utilizarea detergenților biodegradabili.
De la lansarea afacerii și până în prezent, numărul angajaților a crescut de la două persoane la 48, aceștia activând acum în cinci secții de bază. Familia Scutaru planifică să reutilizeze secția de spălare a tricotajelor și să micșoreze costurile de producție.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).