Femeile sunt abilitate să se implice în politică și să fie parte a procesului decizional
29 septembrie 2023
- Peste 1500 de femei au fost încurajate să se implice în politică și să candideze în calitate de primare sau consiliere locale/raionale în cadrul campaniei de comunicare „DE CE EU? derulată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Totodată, pe parcursul acestui an, peste 500 de reprezentanți ai administrației publice locale și societății civile au învățat despre bugetarea participativă, la sesiuni de instruire derulate de CALM, în parteneriat cu PNUD.
„Bugetarea participativă este un instrument foarte util, prin intermediul căruia cetățenii sunt motivați să identifice neajunsurile și să propună rezolvarea problemelor prin soluții concrete și bugete dedicate. Propunerile venite de la locuitori pot viza modernizarea infrastructurii stradale în localități, precum ar fi: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale, amenajare de spații verzi, locuri de joacă, accesibilitate și multe alte idei. Prin vot, cetățenii pot ulterior decide o ierarhie a necesităților și autoritățile le preiau pentru a fi puse în practică”, explică Irina Luncașu, coordonatoare de proiect la CALM.
„Este un un proces deschis, transparent și inovativ de a distribui fondurile publice în mod echitabil, acolo unde comunitatea decide prin vot liber, contribuind astfel la descentralizarea deciziei publice în avantajul cetățenilor”, adaugă experta.
Cu susținerea CALM și PNUD, satul Zubrești din raionul Strășeni a pus în practică procesul de bugetare participativă. A fost elaborat, consultat și aprobat regulamentul bugetării participative și au fost alocați 60 de mii de lei din bugetul local pentru implementarea ideilor propuse de locuitori.
„Am început cu o campanie unde am informat locuitorii despre ce este bugetarea participativă, care sunt condițiile de participare, mai exact ce să facă fiecare locuitor al străzii respective care vrea să soluționeze problemele la locul de trai. După aceasta a urmat etapa de depunere a formularelor, iar apoi - perioada de votare a celui mai bun proiect”, relatează Maria Manoli, primara de Zubrești.
Astfel, au fost finanțate trei propuneri de proiect care au venit de la cetățeni și au fost printre cele mai votate: instalarea urnelor pentru colectarea separată a deșeurilor, renovarea unei fântâni publice, procurarea corpurilor de iluminat care se bazează pe energia solară.
Campania de comunicare „DE CE EU?” și instruirile despre bugetarea participativă s-au desfășurat cu susținerea proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD și finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău și USAID Moldova.