Nina Ciobanu, apicultoare: „Pentru a dezvolta afacerea, avem nevoie de prețuri mai mari pentru miere și o piață mai mare de desfacere”
Nina Ciobanu din satul Căpriana, raionul Strășeni, alături de soțul ei, dezvoltă o afacere de familie în apicultură.
Totul a început acum șapte ani, când au procurat primii trei stupi pentru a produce miere pentru consumul propriu.
Femeia spune că, totul a evoluat datorită faptului că soțului i-a plăcut să îngrijească de albine, i-a plăcut procesul, dar și rezultatul pe care îl obținea.
„Încetul cu încetul, am crescut numărul de familii de albine, iar la moment avem circa 220. Ne-am dezvoltat în fiecare an câte puțin, ceea ce ne-a ajutat să creștem afacerea noastră. Acum vreo șapte ani în urmă soțului i-a fost depistat zahărul mărit și trebuia să consume doar miere, așa a apărut ideea de a procura stupi”.
Îngrijirea familiilor o realizează împreună și, spune Nina că, se descurcă, nu au nevoie de alți angajați. Chiar dacă nu au studii în domeniu, se informează de la colegi, duc o evidență strictă, monitorizează atent ce se întâmplă în fiecare stup și cu fiecare membru a familiei, dar, cel mai important este că, fiecare membru este implicat total în această activitate.
„La moment, urmez cursuri pentru apicultori, așa că mă gândesc că pe viitor ne va fi și mai ușor. Cea mai mare problemă pe care o avem este legată de comercializarea mieri”.
Despre posibilitatea de a depune dosarul la UCIP IFAD au aflat de pe rețelele de socializare, unde au văzut mai multă informație despre condițiile de participare și au decis să pregătească actele necesare.
„Imediat ce ne-am informat mai detaliat despre posibilitatea de a obține un credit cu porțiune de grant destinat femeilor antreprenoare din localitățile rurale în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală am pregătit toate documentele necesare și astfel am putut să achiziționăm 70 de stupi verticali. Nu am întâmpinat greutăți, a fost totul destul de ușor și cred că s-a meritat efortul. Am avut parte și de suportul consultativ gratuit în ceea ce privește pregătirea dosarului și a planului de afaceri prin intermediul companiei de consultanță angajată în proiect ”.
Nina mai povestește că a fost mereu susținută și încurajată de către familie și, în primul rând, de către soț, susținerea celor dragi constituie un element indispensabil în realizarea obiectivelor
„Cred că femeile de la noi se implică foarte puțin în dezvoltarea propriilor afaceri pentru că nu au cunoștințe suficiente, și nu au nici curaj. Foarte puțin sunt informate despre posibilitățile de finanțare care există și doar cei care dispun de timp ca să caute singuri informațiile pot să beneficieze de acest sprijin. După experiența pe care deja o avem, atunci când discutăm cu persoane cunoscute le încurajăm să participe la proiectele care sunt în țara noastră. Aceste proiecte sunt importante și necesare pentru noi și pentru dezvoltarea afacerilor noastre”.
Cel mai grav este că, la moment, în sectorul apicol există mai multe provocări, iar eroina noastră menționează că nu au piață de desfacere stabilă, iar prețurile oferite la miere nu le permit să aibă un profit sigur.
„Chiar dacă începutul acestui an a fost unul destul de bun, totuși, pe parcurs, din cauza condițiilor climaterice, totul s-a schimbat. În plus, cheltuielile de întreținere s-au majorat mult, dar prețul de achiziție a rămas la nivelul anului 2021, dar nici la acest preț nu avem unde să o vindem. Cu toate aceste probleme, suntem mulțumiți că avem un venit care ne ajută să ne întreținem familia”.
În ceea ce ține de planurile de viitor, apicultoarea spune că își doresc să mai crească numărul familiilor de albine, cu atât mai mult cu cât copii cresc și vor avea curând și ajutor mai mult.
„Vom continua să ne informăm și să depunem dosare la diferite proiecte care oferă suport pentru creșterea afacerilor, pentru că ne ajută să progresăm. Dacă vom reuși să obținem finanțare, vom construi un depozit pentru ambalarea mierii, dar și pentru păstrarea utilajului pe care îl folosim în prisacă, rame, stupi”.
Familia Ciobanu își comercializează mierea persoanelor care au devenit deja clienți fideli, dar speră că timpul le va pune pe toate la locurile lor și vor avea și un preț mai bun, dar și o piață de desfacere mai mare.