Dizabilitatea poate fi transformată în abilitatea de a crea lucruri frumoase și asta au demonstrat-o în jur de 150 de persoane cu dizabilități care pe data de 30 noiembrie 2016 și-au prezentat lucrările manuale la evenimentul de promovare a abilităților persoanelor cu dizabilități „Merit să fiu apreciat”.
16 proiecte de succes în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice au fost premiate vineri la Gala Moldova Eco-Energetică. La ceremonie, aflată la a VI-a ediţie, au participat peste 400 de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii de vârf a Republicii Moldova, miniştri, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, sectorului privat, mediului academic şi societăţii civile.
„Costul total al serviciilor prevăzute de stat, pentru fiecare caz de violență față de femei este de 64 288 lei, pe când lipsa acestor servicii pentru o singură femeie, costă societatea noastră 689 264 lei”, sunt date prezentate astăzi la evenimentul de lansare a raportului „Estimarea costurilor violenței în familie și a violenței față de femei în Republica Moldova.”
Laboratorul de Inovații Sociale MiLab (un proiect comun al PNUD Moldova și Centrului de Guvernare Electronică) a anunțat cei cinci finaliști ai proiectului ”Provocarea inovațională Îmi pasă”.
Organizația Națiunilor Unite în Moldova a premiat astăzi realizările remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova în 2016. Organizată începând cu 2004 în fiecare an cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Gala Premiilor ONU are drept scop evidenţierea şi premierea celor mai valoroase, inovatoare, eficiente și participative iniţiative şi acţiuni de apărare şi promovare a drepturilor omului în Moldova.
De Ziua Internaţională Anticorupţie, 9 decembrie, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a premiat câştigătorii concursului „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”. Competiția este parte a campaniei sociale „EU – pentru educaţie prin integritate” și are loc cu sprijinul proiectului „Consolidarea funcțiilor de prevenire și analiză a CNA”, implementat de Programul Națiunilor Unite (PNUD), cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.
La 12 decembrie 2016, Platforma comună de dialog a deputatelor din Parlamentul R. Moldova și reprezentanții Consiliului Raional Cahul au organizat, în premieră, Forumul Regional „Fără violență”. Evenimentul a servit drept platformă de comunicare și schimb de opinii între actorii implicați în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor. Aceasta în condițiile în care în R. Moldova, 6 din 10 femei din mediul urban și 7 din 10 din mediul rural sunt victimele a cel puțin unei forme de violență pe parcursul vieții lor, conform datelor din 2011.
În Săptămâna națională anticorupţie, pe 13 decembrie, au fost premiate articolele câştigătoare ale Concursului pentru cele mai bune investigații jurnalistice pe teme de corupție. Competiția organizată de PNUD Moldova a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de prevenire a corupției și analiză a Centrului Național Anticorupție (CNA)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei.