De Ziua Internațională a Tineretului Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, AIESEC şi Rotaract Club, a organizat cea de-a doua ediție a Festivalului Tineretului.
Migranții originari din cele 25 de localități beneficiare ale proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) se implică, alături de autoritățile locale, la soluționarea problemelor comunității, fiindcă își doresc condiții mai bune de viață pentru cei rămași acasă. Astfel, în premieră, Zilele Diasporei, desfășurate în perioada 19-21 august 2016, sunt organizate în 15 din cele 25 localități beneficiare ale proiectului.
Y-PEER Moldova, rețeaua de tineri educatori de la egal la egal, în parteneriat cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, și Ministerul Tineretului şi Sportului, a lansat astăzi Festivalul Național de Teatru Social, ediția 2016.
Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova a lansat astăzi a 12-a ediție a concursului pentru cele mai bune acțiuni de promovare și protecție a drepturilor omului în Republica Moldova. Organizată începând cu 2004, competiția are drept scop evidențierea și premierea celor mai valoroase, creative, inovative, eficiente și participative inițiative și acțiuni de apărare și promovare a drepturilor omului.
Sărbătorile vor căpăta în curând o cu totul altă amploare pentru cei peste două mii de locuitori ai satului Rașcov, din stânga Nistrului. În comunitate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, este renovată Casa de Cultură. Lucrările sunt efectuate în cadrul Programului european „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
La admiterea din 2016, Institutul Național al Justiției (INJ) va folosi pentru prima dată un modul de testare electronică a candidaților la studii pentru funcții de judecător și de procuror. Funcționalitatea a fost creată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, oferit în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților tehnice ale instituțiilor naționale pentru protejarea și promovarea drepturilor omului”, implementat de PNUD Moldova.
30 de femei din grupurile sub-reprezentate au fost selectate, în urma unui concurs deschis, în cadrul Programului de pregătire complexă pentru consolidarea abilităților și sporirea capacităților lor. Pentru început, femeile din toată țara participă, timp de două zile, pe 8 și 9 septembrie, în cadrul unui seminar de instruire privind egalitatea de gen în politici naționale și internaționale, despre importanța cooperării la nivel de comunitate, construirea unui consens între grupurile subreprezentate și crearea alianțelor asupra unor subiecte comune. Apoi, seminarul va fi urmat de vizite de documentare în anumite instituții de stat și ministere din Chișinău, precum Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății, Parlamentul RM, dar și altele.
Coordonatoarea rezidentă ONU în Republica Moldova a adresat un mesaj de felicitare, din numele Echipei de Țară ONU, cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației, celebrată în fiecare an la 15 septembrie. “Aceasta este o ocazie de onora valorile democratice și importanța instituțiilor puternice, transparente și responsabile, a statului de drept și a normelor democratice pentru dezvoltarea unor societăți durabile, globale și prospere”, a afirmat Dafina Gercheva.