Peste 200 de primare și primari din toată țara au participat joi, 21 iulie, la conferința Rețelei Femeilor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) „Egalitatea de gen în guvernarea locală: situația actuală și direcțiile de dezvoltare”. Provocările femeilor pentru a accede în politică, rolul lor în procesul decizional la nivel local și național, dar și statutul și planul de acțiuni a Rețelei Femeilor CALM pentru următorii doi ani au fost discutate în cadrul evenimentului.
UN Women Moldova (ONU Femei) în colaborare cu jurnalista Elena Sîrbu lansează campania „Zoralé jiuvlia” care promovează istoriile de succes ale femeilor și fetelor rome. Campania constă în publicarea a 12 istorii de succes ale femeilor rome, lidere în domeniile lor, pentru a sparge stereotipurile existente atât în comunitatea romă cât și în afara ei.
Reprezentanții din diasporă vor putea reveni temporar în localitățile lor de baștină din Moldova pentru a face transfer de bune practici, a aduce noi idei, experiențe și practici aflate în țările de destinație. Aceasta va avea loc cu sprijinul proiectului Migrație și dezvoltare locală, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu Biroul Național de Statistică, au prezentat pe 29 iulie 2016 profilurile statistice pe înțelesul tuturor ale 10 grupuri de fete și femei din Republica Moldova. Grupurile analizate locuiesc sau activează în medii socio-economice sau geografice diferite, se află în condiții speciale de sănătate, sunt active în viața politică și economică.
UNICEF și Ministerul Justiției își propun să ofere tuturor copiilor un sistem de justiție, care este potrivit pentru vârsta lor și care îi protejează împotriva violenței, abuzului și neglijării prevenind în același timp riscurile de a intra în conflict cu legea. Un nou proiect are scopul să crească numărul copiilor care sunt dejudiciarizați, prin referirea acestora la serviciile comunitare și contribuind astfel la reintegrarea socială a copiilor.
A fost lansată platforma online pentru ghidarea și orientarea profesională pentru copii și tineri – Cariera mea. Proiectul este axat pe nevoile elevilor între 11 și 18 ani din țară și a fost creat pentru a le oferi oportunitatea de a lua decizii bine informate privind viitorul parcurs profesional. Portalul a fost dezvoltat de MiLab (Laboratorul de Inovații Sociale al PNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică), Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și mai mulți voluntari, cu sprijinul financiar al PNUD. ARTICO s-a angajat să preia portalul și să asigure dezvoltarea lui pe termen lung.
Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR - Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului)[*] lansează apel pentru aplicații din partea organizațiilor societății civile pentru participarea la activități de promovare a rapoartelor alternative în cadrul mecanismului Evaluării Universale Periodice (EPU) asupra Republicii Moldova în luna noiembrie 2016, la Geneva, Elveția.
Uniunea Europeană va sprijini proiecte de dezvoltare socio-economică cu o valoare totală de 2,76 milioane Euro (3 milioane dolari SUA) pentru Unitatea Teritorială Administrativă (UTA) Găgăuzia și raionul Taraclia. Fondurile vor fi acordate în cadrul proiectului “Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia” (SARD), implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).