Comunicat de presă

PNUD evaluează impactul socio-economic al COVID-19 pentru a sprijini recuperarea grupurilor vulnerabile și a afacerilor locale

14 aprilie 2020

Pe lângă efectele asupra sănătății, pandemia COVID-19 va avea consecințe sociale și economice negative semnificative. Blocajul deja a dus la constrângeri pe piața forței de muncă din Republica Moldova, a lovit în afacerile locale și a afectat grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele care mizează pe remitențe.

 

Femeile din Moldova vor fi și mai afectate, aflându-se în prima linie în domeniile cele mai afectate de COVID-19, cum ar fi medicina, educația, sau industriile care au fost nevoite să se închidă din cauza pandemiei.

Prin urmare, este important să înțelegem amploarea efectelor  COVID-19 pentru a pregăti măsuri bazate pe dovezi în atenuarea  impactului pandemiei

În conformitate cu oferta sa de răspuns integrat, PNUD a mobilizat fonduri din resursele sale corporative pentru a evalua impactul socio-economic al pandemiei asupra celor mai vulnerabile grupuri ale populației și a întreprinderilor locale. Cu prezența pe teren în 2/3 din teritoriul țării și parteneriatele sale cu entitățile ONU, partenerii de dezvoltare, sectorul privat și asociațiile de business, PNUD Moldova este bine poziționat să efectueze o astfel de evaluare, valorificând programele sale de dezvoltare incluzivă și capacitățile de a utiliza noi tipuri de date pentru a construi dovezi necesare.

„Suntem preocupați în special de impactul COVID-19 asupra grupurilor vulnerabile ale populației, cum ar fi cele cu venituri mici sau migranți, precum și asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Evaluarea impactului socio-economic pe care o vom iniția va oferi Guvernului dovezi cu care să opereze și să se recupereze din consecințele COVID-19”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Evaluarea va fi pregătită cu expertiză națională și internațională, implicând membri ai grupului de lucru privind impactul socio-economic al COVID-19, condus de PNUD în numele echipei de țară a ONU și în parteneriat cu asociații de afaceri și companii private. Grupul de lucru este format din entități ONU și parteneri de dezvoltare, fiind astfel asigurată și o abordare coordonată și sinergetică.

Concluziile și recomandările privind evaluarea impactului socio-economic vor fi prezentate Guvernului și publicului pentru consultări și vor fi folosite pentru a elabora măsuri și programe de recuperare post-COVID-19, pentru a proteja progresele realizate până în momentul de față a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel național.

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune