Toată lumea la combaterea pandemiei secolului

Suntem încă cu mult în urma momentului de aplatizare a curbei infecției. Inițial, boala a avut nevoie de 67 zile pentru a infecta 100,000 de persoane; curând 100,000 persoane și mai mult vor fi infectate zilnic. Fără acțiuni curajoase și concertate, numărul de cazuri noi va crește cu siguranță până la milioane, împingând sistemele de sănătate până la punctul limită, economiile în declin, iar oamenii în disperare, cei mai săraci fiind loviți cel mai tare.   

Noi trebuie să ne pregătim pentru cel mai rău și să facem tot posibilul pentru a-l evita. Chemarea la acțiune se bazează pe trei piloni – știință, solidaritate și politici inteligente – pentru a face doar asta. 

În primul rând, reprimarea transmiterii coronavirusului. 

Pentru aceasta e nevoie de o testare agresivă și timpurie, precum și de depistarea contacților, complementată de carantine, tratament și măsuri de păstrare în condiții de siguranță a celor din prima linie, combinate cu măsurile de restricționare a deplasării și contactului. Astfel de pași, în pofida perturbărilor pe care le cauzează, trebuie să fie susținuți până la apariția terapiilor și a vaccinei. 

În mod crucial, acest efort robust și cooperant trebuie să fie ghidat de Organizația Mondială a Sănătății, care este membră a familiei Națiunilor Unite; țările care acționează pe cont propriu – așa cum trebuie s-o facă pentru oamenii săi – nu vor reuși să facă acest lucru pentru toți.

În al doilea rând, abordarea dimensiunilor devastatoare sociale și economice ale crizei. 

Virusul se răspândește ca incendiul de vegetație și este foarte probabil că se va deplasa rapid în partea de sud al globului, unde sistemele medicale se confruntă cu constrângeri, oamenii sunt mai vulnerabili, iar milioane de oameni locuiesc în cocioabe dens populate sau așezări aglomerate pentru refugiați și persoane strămutate intern. Alimentat de aceste condiții, virusul ar putea devasta lumea în curs de dezvoltare, după care poate re-apărea acolo unde a fost deja suprimat. În lumea noastră inter-conectată, noi suntem doar la fel de puternici ca și cele mai slabe sisteme de sănătate.

Este clar că trebuie să luptăm cu virusul pentru toată umanitatea, cu accent pe oameni, în special cei mai afectați: femei, persoane în etate, tineri, muncitori cu salarii mici, întreprinderile mici și mijlocii, sectorul informal și grupurile vulnerabile. 

Organizația Națiunilor Unite a emis rapoarte care documentează modul în care contagierea virală a devenit o contagiere economică și care stabilesc resursele financiare necesare pentru abordarea șocurilor. Fondul Monetar Internațional a declarat că am intrat într-o recesiune la fel de gravă sau chiar mai gravă ca cea din 2009. 

Avem nevoie de un răspuns multilateral cuprinzător ce va costa până la un procent de două cifre din produsul intern brut global.   

Țările dezvoltate pot s-o facă singure, iar unele chiar o fac. Însă noi trebuie să sporim masiv resursele disponibile pentru lumea în curs de dezvoltare prin extinderea capacității FMI și anume, prin emiterea drepturilor speciale de tragere și a altor instituții financiare internaționale ca să poată injecta rapid resurse în țările care au nevoie de acestea. Știu că este dificil pentru că națiunile își majoreaz cheltuielile publice cu sume record. Și cheltuielile vor fi în vânt, dacă nu controlăm virusul.  

Swap-uri coordonate între bănci centrale ar putea aduce, de asemenea, lichidități în economiile emergente. Reducerea datoriei trebuie să rămână o prioritate – inclusiv renunțarea imediată la plata dobânzilor pentru 2020.    

În al treilea rând, recuperarea mai bună.

Pur și simplu nu ne putem întoarce acolo unde am fost înainte de izbucnirea COVID-19, cu societăți vulnerabile la criză într-un mod inutil. Pandemia ne-a reamintit, în cel mai strașnic mod posibil, prețul pe care-l plătim pentru neajunsurile din sistemele de sănătate, protecție socială și serviciile publice. Aceasta a scos la iveală și a exacerbat inegalitățile, în primul rând, inegalitatea de gen, subliniind modul în care economia formală a fost susținută pe fondul muncii invizibile și neplătite de îngrijire. Aceasta a evidențiat provocările continue legate de drepturile omului, inclusiv stigma și violența împotriva femeilor.    

Acum este timpul să re-dublăm eforturile pentru a construi economii și societăți mai sustenabile și mai incluzive, care sunt mult mai reziliente în fața pandemiilor, schimbărilor climatice și altor provocări globale. Recuperarea trebuie să ducă la o economie diferită. Foaia noastră de parcurs rămâne Agenda 2030 și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

Sistemul Națiunilor Unite este pe deplin mobilizat: prin susținerea răspunsului de țară, punerea lanțurilor noastre de aprovizionare la dispoziția lumii și pledarea pentru încetarea focului la nivel global.   

Curmarea pandemii peste tot este atât un imperativ moral cât și o chestiune de auto-interes iluminat.  În acest moment neobișnuit, nu putem recurge la instrumente obișnuite. Timpurile extraordinare necesită măsuri extraordinare. Ne confruntăm cu un test colosal care necesită acțiuni decisive, coordonate și inovatoare din partea tuturor, pentru toți. 

António Guterres este Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite

Notă: acest articol a apărut pentru prima dată în The Guardian