Comunicat de presă

Peste 6000 de specialiști din toată țara vor fi instruiți până la sfârșitul anului 2025 cum să gestioneze eficient cazurile de violență împotriva copiilor

04 noiembrie 2024

  • UNICEF și Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MLPS), în parteneriat cu AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” implementează un program extensiv de instruire a echipelor multidisciplinare din întreaga țară, cu scopul de a îmbunătăți reacția de răspuns la cazurile de violență împotriva copiilor. 

Programul de instruire este parte a proiectului „Protecția copiilor aflați în situații de risc”, realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene prin intermediul Comisiei Europene pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (European Commission Humanitarian Aid & Civil Protection - ECHO). 

În protecția copilului o echipă multidisciplinară la nivel de comunitate este un grup de profesioniști din diverse domenii (asistenți sociali, lucrători medicali, polițiști, pedagogi, primari, psihologi etc.), care colaborează pentru a răspunde problemelor complexe în cazurile de protecție a copilului. Scopul principal al acestei echipe este de a oferi sprijin integrat și coordonat copiilor, familiilor în situații de risc, victime ale violenței, inclusiv domestice, cu dizabilități etc. 

„Programul nostru de instruire este fundamental pentru asigurarea unui răspuns eficient și empatic la cazurile de violență împotriva copiilor. Prin instruirea specialiștilor din echipele multidisciplinare, ne propunem să transformăm fiecare profesionist în un agent de schimbare în comunitatea sa. Aceștia vor dobândi abilități esențiale pentru a aborda aceste cazuri cu sensibilitate și competență, contribuind astfel la crearea unui mediu sigur și sprijinitor. Fiecare copil merită să își valorifice potențialul fără teama de violență sau abuz, iar investiția în capacitarea continuă a acestor specialiști este un pas crucial în atingerea acestui obiectiv”. 

Flore Rossi, Coordonatoare Programe în Protecția Copiilor, UNICEF

Programul de instruiri a fost lansat în 2023 și va continua până la sfârșitul anului 2025, urmând ca, în total, peste 6000 de specialiști din 32 de raioane ale țării, municipiile Chișinău și Bălți, precum și UTA Găgăuzia, să-și îmbunătățească competențele de management a sesizărilor cu privire la cazurile de violență împotriva copiilor.

„Instruirea specialiștilor din prima linie în protecția copilului este fundamentul pe care se construiește siguranța și bunăstarea fiecărui copil din fiecare comunitate. Prin formare continuă, fiecare profesionist dobândește nu doar cunoștințe și abilități, ci și puterea de a transforma vieți. Fiecare lecție învățată devine un instrument eficient de protecție în fața vulnerabilităților și un pas înainte spre un viitor mai sigur pentru cei mai vulnerabili membri ai societății”. 

Mariana Ianachevici, Director Executiv al AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”

În anul 2023, 435 de echipe multidisciplinare au beneficiat de instruire și supervizare, iar în 2024 și 2025 alte 800 de echipe urmează să fie capacitate. Până în prezent, au fost instruite aproximativ 3000 de persoane, dintre care circa 2500 sunt femei și 500 sunt bărbați.

Sesiunile de instruire oferă participanților cunoștințe esențiale despre cadrul legal și atribuțiile autorităților de protecție a copiilor, precum și abilități de identificare, evaluare inițială și complexă a cazurilor de violență împotriva copiilor, de management a  interviurilor de protecție, dar și de mobilizare a actorilor în procesul de elaborare și implementare a planului individual de asistență, etc.  

Proiectul „Protecția copiilor aflați în situații de risc” subliniază angajamentul UNICEF și al partenerilor săi de a proteja drepturile copiilor și de a asigura un mediu sigur pentru fiecare copil din Republica Moldova. 

Angela Munteanu

Angela Munteanu

UNICEF
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNICEF
United Nations Children’s Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune