Norvegia și Canada se alătură proiectului PNUD privind sprijinul electoral și consolidarea rezilienței democratice în Moldova
13 septembrie 2024
- Norvegia şi Canada s-au alăturat proiectului PNUD „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova", care va fi implementat în perioada 2024-2028.
În cadrul acestei inițiative, Agenția Norvegiană pentru Cooperare și Dezvoltare oferă 2.468.613 dolari, iar Global Affairs Canada - 163.037 dolari pentru a îmbunătăți supravegherea finanțării politice, a partidelor și a campaniilor electorale, pentru a consolida și a face instituțiile electorale mai reziliente la provocările cibernetice și informaționale și pentru a spori implicarea civică.
Principalii parteneri ai proiectului sunt Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în continuarea unei inițiative PNUD implementate în perioada 2017-2024 în două etape, cu finanțare de la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău și Olanda.
„Norvegia este ferm angajată în susținerea democrației și statului de drept și sprijină alegerile libere și corecte din întreaga lume. Suntem nerăbdători să ne consolidăm sprijinul în acest domeniu pentru Republica Moldova. Este esențial ca toți cetățenii, inclusiv femeile, minoritățile etnice și persoanele cu dizabilități, să aibă acces egal la vot și oportunități care contribuie la susținerea democrației. Ne bucurăm că fondurile norvegiene vor consolida democrația în Republica Moldova,” a menționat Kamilla H. Kolshus, Șefa Biroului Ambasadei Norvegiei în Republica Moldova.
„PNUD apreciază faptul cǎ Norvegia și Canada se alătură acestui proiect, care a înregistrat realizări notabile în a face procesele electorale din Moldova mai incluzive și mai transparente. În continuare, vom depune eforturi pentru a spori încrederea cetățenilor în procesele democratice, pentru a spori activismul civic și pentru a ne asigura că în special femeile și grupurile subreprezentate au o voce și participă la luarea deciziilor", a menționat Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Pentru a consolida educația civică, proiectul va sprijini desfășurarea de întruniri tematice comunitare, dezbateri și forumuri la nivel local, care vor aborda subiecte precum integritatea democratică. CICDE va fi asistat la optimizarea ofertei sale de servicii digitale, inclusiv prin modernizarea platformei online de formare și certificare.
Pentru a consolida încrederea publică în participarea politică a femeilor și în funcții de conducere, proiectul va contribui la îmbunătățirea cadrului de politici, inclusiv la combaterea discursului instigator la ură. Potențialele femei vor putea accesa servicii de formare și mentorat.
Proiectul va urmări dezvoltarea unei noi versiuni a Registrului alegătorilor, unul dintre modulele de bază ale Sistemului informațional automatizat de stat „Alegeri” (SAISE) - stabilit cu sprijinul etapelor anterioare ale proiectului. Noua versiune a aplicației Registrului alegătorilor va valorifica noile tehnologii pentru a îmbunătăți acuratețea datelor, sporind legitimitatea proceselor electorale și democratice.
Modulul de control financiar, dezvoltat cu sprijinul PNUD, va fi optimizat în continuare. Această funcționalitate consolidează capacitățile de supraveghere ale CEC privind finanțarea politică, cu scopul de a reduce finanțarea ilicită și de a spori transparența.
Cu suportul continuu al PNUD, CEC a demonstrat o capacitate înaltă de a desfășura alegeri transparente, sigure și „bine administrate” (după cum atestă misiunile de observare OSCE/ODIHR) pe parcursul ciclurilor electorale, în special alegerile prezidențiale din 2020 și cele parlamentare anticipate din 2021, organizate în contextul pandemiei COVID-19 și alegerile locale generale din 2023.
Vizualizarea în timp real a mersului votării și a rezultatelor preliminare - funcționalități dezvoltate cu sprijinul PNUD - a contribuit la creșterea transparenței și integrității procesului electoral în cadrul alegerilor prezidențiale, datorită platformei online care a oferit date dezagregate pe gen, vârstă și arie geografică, fiind accesată în timpul alegerilor prezidențiale din 2020, în timpul alegerilor parlamentare 2021 și alegerilor locale generale din 2023 de peste 2,5 milioane de persoane.
Informațiile privind locația și disponibilitatea secțiilor de votare din străinătate au devenit mai accesibile datorită unei aplicații online dezvoltată de proiect, care în 2020 în timpul alegerilor prezidențiale a fost utilizată de 86.700 de persoane și în timpul alegerilor parlamentare 2021 de peste 100.000 de persoane.
Proiectul a dezvoltat programe de studiu pentru disciplina opțională „Educație electorală" pentru școli și universități. În 2023, noua disciplină opțională a fost însușită de aproape 1000 de elevi din 20 de școli și peste 400 de studenți din cinci universități (Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat). Peste 34.000 de copii și 260 de profesori și-au îmbunătățit cunoștințele electorale prin campania mobilă „Drumul lui Arci spre alegeri”, desfășurată în perioada 2020-2023.
Datorită campaniilor de educație electorală susținute de PNUD, informațiile despre procesul electoral au ajuns la aproximativ 1,2 milioane de persoane în timpul alegerilor prezidențiale din 2020 și de aproximativ 1 milion de persoane în timpul alegerilor parlamentare din 2021.