Comunicat de presă

Uniunea Europeană investește jumătate de milion de euro prin intermediul PNUD pentru instalarea panourilor fotovoltaice în cinci spitale raionale

11 octombrie 2023

  • Uniunea Europeană investește 500 mii de euro prin intermediul PNUD pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu capacitatea totală de 600 kW pe acoperișurile a cinci spitale. Acestea sunt situate în raioanele Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. 
Photo: © UNDP Moldova

Instalarea panourilor fotovoltaice vine drept răspuns la criza energetică prin care trece Republica Moldova și a costurilor mari suportate de instituțiile medicale. 

„Proiectul dat ne va aduce economii, chiar până la 50% pe energia electrică. Banii economisiți îi vom readresa pentru alimentația pacienților și condiții mai bune pentru aceștia. Beneficiar nu este spitalul, cit toți cei 6000 de pacienți care beneficiază anual de asistență medicală spitalicească în incinta spitalului raional Ștefan Vodă. În plus, ca instituție medicală, este important că suntem prietenoși mediului”, a declarat Victor Pelin, Director interimar al Spitalului raional Ștefan Vodă. 

Panourile de pe cele cinci spitale vor produce anual 780 MWh energie electrică verde, vor reduce costurile spitalelor cu peste 20 milioane lei anual și vor diminua emisiile de CO2 cu 437 tone anual.

„Tot utilajul medical din instituția noastră este pe bază de curent electric. Odată cu venirea sezonului rece, noi vom avea un beneficiu, deoarece apa este încălzită tot pe bază de curent electric. Aceste panouri ne vor aduce un beneficiu, și anume în micșorarea cheltuielilor la factura de energie electrică”, spune Nadejda Ulinici, Directoarea Spitalului raional Nisporeni.

La Nisporeni au fost instalate 242 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 140 kW.

„Absolut tot ce se află în laborator este cu energie electrică. 80% din aparataj lucrează și noaptea, 24 din 24, fiindcă avem și laboratorul de urgență, care lucrează și noaptea. De aceea eu vă spun că energia electrică de la soare pentru spital este foarte bună, foarte-foarte bună”, consideră Șefa laboratorului Spitalului raional Nisporeni, Ana Basoc.

Panourile fotovoltaice au fost instalate cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.

Cu un buget de 13 milioane de euro alocat de Uniunea Europeană, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD, a sprijinit crearea platformei compensatii.gov.md și va lansa o campanie de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu unele noi și eficiente energetic. Programul finanțează instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării casnice și câteva spitale, precum și schimbarea sistemelor de încălzire centralizată în mai multe blocuri pe sisteme de distribuție pe orizontală, mult mai eficiente. 

În plus, programul prevede sprijin pentru transpunerea celui de-al treilea pachet energetic al UE atât în legislația primară, cât și în cea secundară, precum și transpunerea a o serie de directive și regulamente ale pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, care abordează performanța energetică a clădirilor, sursele regenerabile de energie, eficiența energetică, buna guvernare și proiectarea pieței de energie electrică. 

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune