Bunătatea străinilor

Sunt de multă vreme un furnizor de asistență umanitară internațională. Însă, cândva, am beneficiat și eu de ajutor.

Cu zeci de ani în urmă, când copilul meu era foarte mic, familia noastră, la fel ca multe altele afectate de războiul civil, a trebuit să ia decizia să fugă de acasă pentru că nimeni nu ne putea garanta faptul că vom rămâne în siguranță.

Deși experiența de a pleca de acasă am trăit-o cu mult timp în urmă, aceasta a lăsat amintiri adânci, dar care mă ajută la luarea deciziilor în calitate de lucrător umanitar.

Nu voi uita niciodată cum planificam fiecare pas, în ciuda incertitudinii copleșitoare la ce putea să ne aducă ziua de mâine.

Când părinții – inclusiv cei ale căror familii sunt pe drumuri – îmi spun despre preocupările lor privind accesul la tratament medical în cazul în care copilul lor se îmbolnăvește sau cum să se asigure că primesc vaccinurile pentru a lupta împotriva infecțiilor, le înțeleg îngrijorările.

Accesul la asistență medicală pentru persoanele aflate în mișcare nu este întotdeauna ușor. Dar pentru oricine care a fost forțat să fugă și să călătorească cu copiii, vârstnicii sau persoanele cu dizabilități, vulnerabilitățile lor înseamnă că aceste provocări sunt mult mai acute. Adăpostirea inadecvată sau aglomerată poate duce la izbucniri de boli ce pot cauza afecțiuni grave sau decese pentru cei nerezistenți. Oportunitățile ratate în vaccinarea de rutină pot duce la un sfârșit mortal.

Experiența mea trăită înseamnă că înțeleg și anticipez micile detalii la care alții nu se gândesc: cât de greu este pentru o proaspătă mămică să alăpteze când este stresată; ce trebuie să facă părinții dacă se află într-o țară străină unde se vorbește altă limbă și nu au la ei carnetul de vaccinare a copiilor lor; cum să ne asigurăm că cei cu boli cronice pot avea acces la îngrijirea de care au nevoie pentru a rămâne în viață.

Înțelegerea preocupărilor și dificultăților familiilor strămutate forțat ne-a ajutat, pe mine și pe colegii mei de la Biroul OMS din Republica Moldova să planificăm în mod eficient serviciile care să răspundă nevoilor refugiaților. Anul trecut, când zeci de mii de refugiați au început să fugă de luptele din Ucraina, împreună cu colegii mei de la OMS Moldova am mers imediat în zona de frontieră.

Alături de agențiile partenere ale Națiunilor Unite și Guvernul Republicii Moldova, am văzut cum mii de cetățeni moldoveni își ajutau vecinii ucraineni.

Bunătatea pe care mi-au arătat-o persoanele complet străine atunci când fugeam din calea războiului mulți ani în urmă este ceva ce nu voi uita niciodată. Și am văzut acest lucru replicat în sutele de acțiuni mici, dar semnificative ale moldovenilor obișnuiți, care și-au deschis inimile și casele pentru refugiații ucraineni aflați la nevoie. La o scară mai largă, guvernul moldovean însuși a dat dovadă de generozitate similară în abordarea necesităților refugiaților, inclusiv a nevoilor de sănătate, în ultimele 18 luni.

În situații de urgență, fiecare își are rolul său, fie că ajută autoritățile la înregistrare, organizează servicii, gestionează rezervele, coordonează activitățile de răspuns sau realizează multe alte funcții.

Munca umanitară necesită un angajament deplin, împreună cu o înțelegere a propriilor limitări și a punctelor forte ale partenerilor tăi.

Și, nu în ultimul rând, modestie.

Pentru că există cineva care cere ajutor și care nu știe nimic despre tine, dar care speră că tu și toți lucrătorii umanitari pe care îi va întâlni, tranzitând această experiență de care nu poți fi niciodată pregătit, veți fi acea ancoră colectivă în viața lui.

Dr. Miljana Grbic, Reprezentanta OMS în Republica Moldova