Prima ediție a Taberei Aleșilor Școlari a reunit tineri consilieri din toată țara
50 de elevi și eleve din clasele a IX-a — XI-a din toate raioanele țării și-au pus vacanța pe pauză și au participat la prima ediție a Taberei Aleșilor Școlari.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), cu suportul PNUD și USAID Moldova, în perioada 12–14 iulie 2022.
Timp de trei zile, în atmosfera inspirațională a complexului turistic din satul Costești, Ialoveni, tinerii au avut parte de un program amplu de instruiri, exerciții practice, jocuri de rol, dezbateri, dar și o mulțime de activități distractive. Ei au învățat cum să devină lideri în școlile lor, cum să-și facă vocea auzită prin intermediul unui discurs public de succes, cum să organizeze alegeri în consiliile de elevi, cum să scrie și să administreze proiecte pentru comunitate, dar și de ce este importantă democrația și activismul civic. De asemenea, participanții și-au împărtășit unii altora experiențele din activitatea lor de consilieri școlari.
Iar la final, au format 10 grupuri și au elaborat câte un proiect pentru școală, pe care le-au prezentat și apoi le-au votat în cadrul unui veritabil exercițiu electoral. Primele trei proiecte câștigătoare au fost premiate, iar participanții s-au ales cu diplome, cadouri și minute întregi de aplauze din partea colegilor.
Tabăra Aleșilor Școlari va consolida democrația participativă în școlile raionale
Marcela Roșca, formatoare CICDE, susține că Tabăra Aleșilor Școlari a fost o activitate în premieră pentru echipa centrului, dar care s-a bucurat de un interes neașteptat de mare din partea elevilor. Din 245 de aplicanți la concursul de selectare a participanților, au fost aleși doar 50 de elevi.
În ultimii trei ani, cu suportul PNUD Moldova, mii de cărți, reviste, materiale didactice, zeci de concursuri și campanii de informare în domeniul educației civice au transmis mesajul democrației la copiii din școlile și grădinițele din toată țara. De aceea, ea speră că ceea ce au învățat elevii la tabără va consolida democrația participativă în școlile din raioane, iar schimbul de experiență cu colegii din alte regiuni îi va inspira la noi activități și proiecte.
„La instruiri am pus accentul nu doar pe alegerile în consiliile de elevi, dar și pe activismul civic, pe dezvoltarea calităților de lider, pe responsabilitatea luării deciziilor pentru comunitatea școlară”, afirmă Marcela Roșca.
Vorbind despre experiența sa de formator la Tabăra Aleșilor Școlari, Mihai Rotaru afirmă că activitățile taberei au depășit cu mult curtea școlii, deoarece instruirea a abordat subiecte precum: aplicarea principiilor democratice în alegeri, participarea tinerilor în administrarea localităților în calitate de viitori consilieri, primari sau deputați:
„Tabăra Aleșilor Școlari este unică prin faptul că, după ce am promovat prin școli democrația și implicarea civică a tinerilor, a devenit o platformă foarte bună pentru schimbul de opinii și experiență dintre elevii implicați în activitățile consiliilor de elevi”.
„Participanții au avut posibilitatea să facă cunoștință unii cu alții, să analizeze de ce o inițiativă n-a mers în școala lor și care ar fi fost soluția. Totodată, a fost un exercițiu util și pentru noi, formatorii, ca să ne îmbunătățim programele. Ei au aflat informații interesante despre activitățile consiliilor de elevi din alte țări, ce practici pot prelua în școlile din Moldova. Așteptăm să vedem rezultatele Taberei Aleșilor Școlari în toamnă, când elevii vor reveni la școală și vor dori să aplice cunoștințele obținute în instituțiile lor”, a mai spus Mihai Rotaru.
La Tabăra Aleșilor Școlari, formatoarea Aliona Plăcintă a venit cu fiica sa Mira, de patru ani. Participând la o mulțime de activități cu elevii, dar și moderând instruiri pentru personalul didactic, ea s-a convins că democrația și activismul civic se educă de timpuriu, iar exemplul părinților este cea mai bună școală pentru copii.
„Mă bucur foarte mult să văd scântei de interes în ochii participanților, ambiție de a învăța ceva nou și de a crea un consiliu de elevi la ei în școală după toate regulile unor alegeri libere, democrate și transparente.
Sper că în aceste trei zile am reușit să-i inspirăm și să-i motivăm să aducă acasă cele mai bune practici atât din Moldova, cât și de peste hotare. Scopul nostru a fost să promovăm activismul civic printre elevi, ca ulterior ajunși la maturitate să continue implicarea la scară mai mare, să acționeze nu doar în interes personal, dar și spre binele societății”, a declarat Aliona Plăcintă.
Consiliile de elevi - o pistă de lansare a viitorilor lideri comunitari
Ștefan Parșov elev în clasa a X-a, la Liceul Teoretic din municipiul Comrat și a venit la Tabăra Aleșilor Școlari cu o bogată experiență de consilier. Patru ani a fost membru al consiliului de elevi în gimnaziul din satul natal Sadîc, raionul Cantemir, iar un an — președinte. Ștefan spune că activitatea de consilier este foarte interesantă și că a avut ce le împărtăși colegilor săi „începători”.
„Eu consider activitatea consiliilor de elevi una foarte importantă, deoarece viitorii lideri au ocazia să-și dezvolte potențialul chiar de pe băncile școlilor. De asemenea, este foarte responsabilă. În calitatea mea de președinte a trebuit să îmi asum chiar și greșelile pe care nu le-am făcut. Dar asta înțeleg că înseamnă să fii conducător”, a afirmat Ștefan Parșov.
Și Daria Guma, elevă în clasa a XI-a la liceul din satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, de câțiva ani este președintă a două consilii a elevilor — al liceului și al celui raional. La tabără ea a povestit cum anul acesta i-a reușit să organizeze un concurs pentru elevii din școlile din raionul Șoldănești pentru a evalua nivelul de informare privind drepturile elevilor. Copiii au prezentat scurte filmulețe video și poezii, iar cele mai bune lucrări au fost premiate. De asemenea, printre reușitele cu care se mândrește Daria este elaborarea unui chestionar pe problemele elevilor din perioada pubertății, în baza căruia au fost organizate lecții tematice pentru membrii consiliilor de elevi din toate satele raionului Șoldănești.
„Aș putea spune că activitatea în consiliul de elevi este o muncă grea, pentru că este una responsabilă și e foarte bine dacă ai parte de susținerea profesorilor și a colegilor. Plec de la această tabără cu noi cunoștințe despre discursul public, dar și cu un proiect realizat împreună cu echipa”, a spus Daria Guma.
Brânză Dana, elevă în clasa a XI-a la liceul ”Mihai Eminescu” din satul Sudarca, raionul Dondușeni a venit la Tabăra Aleșilor Școlari pentru a-și împlini un vis — să devină primară sau chiar deputată în parlament. Viitoarea lideră are experiență de activitate în consiliul de elevi încă din clasa a V-a. La tabăra de vară ea și-a propus să-și dezvolte abilitățile de comunicare publică și de liderism, ca în viitorul apropiat să ajungă mai sus, de ce nu, chiar și în consiliul național al elevilor.
„Consiliul nostru de elevi nu este mare, însă reușim să organizăm foarte multe activități. În primul rând, facem evenimente de sărbători, de Crăciun, de Paște, acțiuni de caritate pentru familiile nevoiașe din sat. Chiar recent am adunat o sumă de bani pentru o casă de copii din Chișinău, dar de obicei ajutăm familiile din sat. Uneori colectăm ajutoare și pentru 2–3 familii, alteori și pentru 10 familii. Sunt copii care au o situație materială foarte dificilă, de aceea noi îi ajutăm mereu”, spune Dana Brânză.
Acum, Dana, la fel ca și ceilalți participanți, abia așteaptă să înceapă noul an școlar, ca să transpună în activitatea sa de consilieră tot ce a învățat la tabără.
Însă, pe lângă bagajul de cunoștințe și idei cu care au plecat acasă, tinerii s-au ales cu un car de emoții pozitive și noi prieteni.
Tabăra Aleșilor Școlari a fost organizată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).