Comunicat de presă

Parteneriatul Local de Ocupare Căușeni creează condiții pentru generarea locurilor de muncă și lansarea afacerilor în raion

20 aprilie 2021

 Reprezentanții Comisiei Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective și alți actori publici și privați din raionul Căușeni, semnatari ai Parteneriatului de Ocupare (LEP), s-au întâlnit astăzi într-o ședință online pentru a discuta despre derularea celor șase Acțiuni prevăzute în cadrul LEP Căușeni.

Photo: © ILO Moldova

Partenerii de implementare LEP Căușeni au prezentat rezultatele obținute în ultimele două luni de implementare a Acțiunilor. Astfel, Consiliul Național al Tineretului, implicat în identificarea tinerilor inactivi și a grupurilor de persoane afectate de Covid-19 (migranți reîntorși, muncitori sezonieri și persoane care munceau informal) a raportat identificarea a 152 persoane (82 femei și 70 barbați) și înregistrarea acestora la direcția locală de ocupare pentru a beneficia de servicii și programe de angajare, precum și de oportunitățile oferite de LEP Căușeni. În total, proiectul prevede identificarea a 1000 de persoane.

Asociația locală și națională a apicultorilor a identificat 55 de persoane, dintre care 20 de femei, care vor fi instruite în domeniul apicol și bazele antreprenoriatului. După cursul de instruire, participanții vor avea posibilitate să participe la un concurs al planurilor de afaceri, iar 25 dintre ei vor primi granturi sub forma de stupi și familii de albine pentru lansarea și înregistrarea unei afaceri.

În cadrul programelor naționale „Start pentru tineri” și „Femeii în afaceri”, implementate în parteneriat cu ODIMM, au fost identificate 19 persoane, dintre care 6 femei, care vor  beneficia de instruiri, mentorat și finanțare în proporție de 100%  pentru inițierea unei afaceri.

Asociația de Economii și Împrumut a identificat 15 angajatori, care vor să-și extindă afacerea și să beneficieze de subvenții pentru angajarea șomerilor.

În cadrul LEP Căușeni a fost inițiată o colaborare cu Centrul maternal „Pro Familia„ care oferă suport și cazare femeilor, victime ale violenței în familie. Zece beneficiare ale Centrului au fost identificate pentru a beneficia de  instruire și asistență în vederea inițierii unei afaceri, ca să-și dobândească independența financiară față de agresori.

”Acest parteneriat este un instrument util pentru autorităților publice locale, dar și alți actori publici și privații pentru redresarea consecințelor pandemiei și dezvoltarea rezilienței economice atât pentru întreprinderi, cât și pentru persoanelor care și-au pierdut orice sursă de venit”, a menționat dl Nicolae Ermurache, președintele Comisiei Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective.

Amintim că Parteneriatul Local de Ocupare Căușeni a fost lansat pe 24 februarie 2021, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Consiliul raional Căușeni și părțile interesate locale și este implementat pe parcursul anului 2021. LEP Căușeni este proiectat și realizat sub auspiciile Comisiei Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective- o platformă de dialog social care reunește reprezentanții autorităților administrației publice locale, sindicatelor și organizațiilor patronale. Această platformă acționează ca un catalizator pentru părțile interesate de pe piața muncii pentru identificarea acțiunilor specifice de eliminare a barierelor din calea creării de locuri de muncă și a tranziției de la ocuparea forței de muncă informale la cele formale.

Implementarea LEP Căușeni prevede participarea a aproximativ 15 parteneri publici și privați la nivel național și local, inclusiv organizații ale societății civile, instituții financiare, educaționale și de formare profesională, serviciul de ocupare a forței de muncă, asociații de producători, întreprinderi și investitori. Implementarea LEP Căușeni costă aproximativ 241,009 dolari SUA. Organizația Internațională a Muncii oferă sprijin financiar în valoare de 148,679 dolari SUA, din care peste 90, 000 dolari SUA sunt furnizați de Agenția Austriacă de Dezvoltare din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, pentru diferite linii de intervenție prin proiectul „Reactivarea dialogului social pentru un răspuns eficient Covid-19 în Moldova și aplicarea acestuia la crearea de locuri de muncă locale prin parteneriatele locale de ocupare a forței de muncă". Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va acorda subvenții pentru a completa liniile de intervenție orientate spre dezvoltarea afacerilor și înființarea de întreprinderi mici. Suma rămasă include contribuțiile partenerilor locali implicați în Căușeni LEP, adică instituții de formare publică și vocațională, întreprinderi, asociații de producători.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați: vrabie@ilo.org sau să sunați la + (373) 78 11 33 90.

 

Vrabie generic

Violeta Vrabie

ILO
Responsabilă de comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

ILO
International Labour Organization

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune