Dincolo de frică, unde liniștea câștigă: Povestea Oksanei, o mamă care își reconstruiește speranța

Pentru Oksana, liniștea dimineții nu este doar un moment al zilei, ci o victorie personală. De când a ajuns în Republica Moldova, după o evacuare dificilă din Fâșia Gaza, ea și-a găsit un ritm și o rutină care ține la distanță amintirile recente. Fost medic ginecolog, originară din Ucraina, ea și-a reinventat prezentul și activează astăzi ca facilitatoare în cadrul laboratorului EduTech din cadrul Gimnaziului „Dumitru Crețu”, satul Cărpineni. 

O viață între două conflicte

Povestea Oksanei începe însă cu mult timp în urmă, în regiunea Sumî, Ucraina, unde și-a dedicat tinerețea studiilor, devenind medic ginecolog și obținând un doctorat în domeniu. Acolo și-a întemeiat familia alături de soțul ei, de origine palestiniană. Deși planul lor inițial era să rămână în Ucraina, în 2008, responsabilitățile de familie i-au determinat să se mute în Fâșia Gaza.

Astfel, Oksana a ajuns să trăiască o dramă dublă, cu inima împărțită între două zone de conflict. În timp ce părinții și surorile ei se confruntau cu ororile războiului din Ucraina, ea a luptat să asigure siguranța copiilor săi, refugiindu-se în Republica Moldova din calea conflictului militar din Gaza. Această decizie a fost singura cale de a le garanta protecția și de a lăsa în urmă teroarea, pentru a le oferi o șansă la un viitor liniștit. 

„Când nu faci nimic, începe o spirală a gândurilor care se suprapun. Te consumi, te răsucești în interior și simți că te prăbușești. Așa că încerc să rămân activă, să nu las niciun spațiu pentru acel carusel al fricii”, mărturisește Oksana, explicând cum munca cu copiii la Cărpineni o ajută să-și restabilească echilibrul. 

Ziua care a schimbat totul

În Gaza, Oksana reușise să-și construiască stabilitatea la care visase. Profesa ca medic, avea o casă și o mașină, iar legătura cu Ucraina o păstra prin vizite periodice la rude. „Totul era în regulă. Aveam posibilitatea de a merge în Ucraina o dată la trei-patru ani, pentru a ne vedea familia”, își amintește ea. Însă totul s-a schimbat într-o dimineață aparent obișnuită, în timp ce își pregătea fiica pentru școală.

“Îmi amintesc perfect ziua de 7 octombrie 2023. Mi-a căzut telefonul din mână când am auzit vestea. Din păcate, știam deja ce înseamnă asta”, povestește ea, rememorând începutul războiului. Deși mai trecuse prin conflicte anterioare din regiune, teroarea de acum era diferită.

Au rezistat în mijlocul războiului o lună și 10 zile. Decizia finală de a pleca a venit în urma unui pericol iminent. „Ne pregăteam să coborâm la parter, când fiica mea s-a așezat și mi-a spus: ,,Mama, simt că vom muri aici”. Am plecat imediat”. Au fugit doar cu hainele pe care le aveau pe ei. La scurt timp, un apel telefonic le-a confirmat temerile: casa lor, locul în care investiseră ani de muncă și speranțe, fusese distrusă complet. 

„Nu știam că frica poate fi atât de fizică. Simțeam cum tot corpul mi se strânge ca un arici, iar inima părea că mi se oprește”, își amintește Oksana.

După o operațiune de evacuare dificilă, Oksana și copiii ei au ajuns în Republica Moldova, un refugiu sigur, departe de linia frontului. Operațiunile de evacuare au adus în țară peste 200 de persoane, majoritatea cetățeni ucraineni și moldoveni.

În prezent, Centrul de Plasament pentru Refugiați din Cărpineni găzduiește patru adulți și patru copii evacuați din Gaza, care, asemenea Oksanei, încearcă să-și reconstruiască viața.

Astăzi, Oksana nu se poate întoarce nici în Ucraina, unde războiul continuă să amenințe siguranța familiei sale extinse, nici în locul unde a trăit alături de soțul ei și copiii lor. Este prinsă între două patrii, ambele afectate de conflict, fără posibilitatea de a se întoarce cu adevărat „acasă”.

Deși majoritatea refugiaților sprijiniți în Republica Moldova sunt cetățeni ucraineni, realitatea refugierii este mai complexă. Printre ei se numără mame și copii care, asemenea Oksanei, sunt afectați de conflicte multiple, dar care împărtășesc aceleași nevoi fundamentale: siguranță, stabilitate și sprijin emoțional pentru a putea merge mai departe.

Aici, sprijinul Uniunii Europene, oferit prin intermediul UNICEF și al partenerilor săi, a făcut diferența. Dincolo de ajutorul umanitar imediat, rănile invizibile ale războiului au necesitat o atenție deosebită. Echipele mobile și specialiștii în management de caz din cadrul organizației AVE Copiii au intervenit pentru a consolida bunăstarea emoțională a familiilor. 

Echipele mobile, împreună cu personalul specializat, vizitează periodic Centrul, oferind consiliere psihologică și activități recreative pentru copii, într-un spațiu sigur. Simultan, adulții beneficiază de sesiuni de parenting și suport emoțional, esențiale pentru părinți precum Oksana, care trebuie să rămână piloni de putere pentru copiii lor, în ciuda propriilor traume.

Reconstruind viitorul, pas cu pas

Pentru Oksana, Moldova oferă un mediu în care amintirile culturale familiare se împletesc cu liniștea pe care o prețuiește acum cel mai mult. Rolul ei la EduTech Lab este o formă de terapie prin muncă și contribuție pentru comunitate. Laboratorul nu este doar un spațiu dotat cu tehnologie, ci un loc sigur și primitor, unde copiii refugiați și cei vulnerabili din comunitate învață, se joacă și își recapătă încrederea. Prin activități educaționale, ateliere creative și sprijin emoțional, EduTech Lab devine o punte între învățarea online și integrarea treptată în școala și societatea moldovenească. 

Cei doi copii ai săi fac, de asemenea, progrese remarcabile. Fiica mai mică, Yara, învață la gimnaziul din Cărpineni, adaptându-se treptat mediului educațional local, iar fiul mai mare, Iasin, se pregătește intens pentru Bacalaureat, beneficiind de un cadru mai stabil și de sprijin constant. Faptul că, în ciuda a tot ce au pierdut, își continuă studiile și își construiesc un viitor este o dovadă a normalității recâștigate și a importanței spațiilor care fac posibilă integrarea, pas cu pas. 

„Familiile refugiate din Ucraina și din alte zone afectate de conflict poartă poveri emoționale greu de descris. Prin sprijinul oferit de Uniunea Europeană, ne asigurăm că acești copii și părinții lor beneficiază de un mediu sigur și de suport psihosocial esențial pentru a privi din nou spre viitor cu speranță”, afirmă Tatiana Danilescu, Ofițer în Protecția Copilului la UNICEF. 

Deși soțul ei se află momentan în Irak, iar incertitudinea privind viitorul persistă, Oksana a învățat să prețuiască siguranța prezentului.

„Nu ne cunoaștem viitorul, dar cel mai important este că suntem împreună, că avem un acoperiș deasupra capului și suntem în viață. Vreau doar să-mi văd copiii trăind fără frică”, spune ea.

Povestea Oksanei este o mărturie a faptului că războiul poate lua totul, dar nu poate șterge puterea unei mame de a o lua de la capăt. Astăzi, ea continuă să ajute, să spere și să zâmbească, demonstrând că, pas cu pas, liniștea devine mai puternică decât frica, pentru ea și pentru copiii ei.