Istoria Innei Cristian, medic specialist în cadrul Laboratorului microbiologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
În fiecare dimineață merge la muncă convinsă că misiunea ei este de a salva vieți.
Nu prin resuscitări, operații complicate sau intervenții contra cronometru, dar prin prezentarea rezultatelor de laborator corecte și la timp. Inna Cristian este medic specialist în cadrul Laboratorului microbiologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și crede că medicina presupune implicare și ajutor nu doar în salonul pacientului, dar și în afara acestuia.
Și-a început activitatea la ANSP în 2017, în calitate de medic rezident, în Laboratorul științific. Studia minuțios hepatitele virale, însă după ce a interacționat cu microbiologia, a înțeles că este domeniul care o fascinează cel mai mult. „Microbiologia presupune răbdare și exactitate. E suficient să faci un pas greșit și rezultatul probei investigate nu este corect. De munca specialiștilor din laborator depind deciziile pe care le ia medicul în inițierea tratamentului pacienților”, menționează dna doctor.
Inna Cristian este responsabilă de diagnosticarea, prin teste de laborator, a bolilor extrem de contagioase, precum leptospira, botulismul, encefalita acariană, virusul West Nile, febra hemoragică Crimeea-Congo etc. Desigur, cu respectarea la cel mai înalt standard al tuturor regulilor de biosiguranță și biosecuritate.
Datorită suportului Guvernului Japoniei și al Organizației Mondiale a Sănătății, Laboratoarele microbiologic și virusologic ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost dotat cu consumabile, kit-uri de extragere și purificare de diferite dimensiuni, reagenți, teste rapide de diagnosticare a bolilor infecțioase, inclusiv holera, teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, dispozitive de filtrare a apei, termostate, distilatoare de apă, ionometre de laborator, centrifuge de laborator, sisteme de purificare a apei cu raze ultraviolete, kit-uri de prelevare a probelor cu mediu de transport a virusurilor, mănuși de siguranță, detergenți și dezinfectanți ș.a. Inna Cristian spune că datorită acestui suport, specialiștii își desfășoară munca în condiții sigure, dispunând de echipamente performante, consumabile și reagenți de calitate, precum și de instruiri în domeniu.
„Pentru noi este foarte important că avem la îndemână tot spectrul de instrumente necesare pentru a livra rezultate sigure și exacte. De obicei, pacienții se adresează după ajutor medical când ajung într-o stare extrem de gravă, iar pentru a interveni, medicii au nevoie cât mai urgent de rezultatele testelor de laborator. Totodată, microorganismele și virusurile sunt supuse mutațiilor, iar aceasta determină simptome diferite de cele specifice bolilor. De aceea, rezultatele pe care le livrăm sunt vital importante în tratamentul pacienților. Iar rolul laboratoarelor a fost crucial pe timp de COVID-19 - cred că munca mea este foarte importantă pentru a preveni potențiale epidemii și pandemii nu doar din Republica Moldova, dar și din întreaga lume”, menționează medicul specialist. „Aceste acțiuni de suport mă motivează și mai mult să-mi continui cariera acasă, pentru a fi de folos și colegilor și pacienților”.
Guvernul Japoniei și OMS continuă să contribuie la fortificarea serviciile de laborator din Republica Moldova prin procurarea de echipamente și dispozitive de laborator, reagenți și consumabile, care ajută specialiștii să investigheze SARS-CoV-2, dar și să detecteze pericolele și riscurile biologice din orice regiune a țării, prin testarea inclusiv a infecțiilor extrem de periculoase.