Comunicat de presă

Republica Moldova este selectată de către OIM în calitate de ţară pilot pentru a promova bunele practici în vederea stabilirii identității pentru migranți și diseminarea acestora la nivel

31 ianuarie 2023

  • În perioada 23 - 27 ianuarie 2023, reprezentanții Unității de Identitate Juridică din cadrul Departamentului Imigrație și Guvernanța Frontierelor a OIM (Cartierul General din Geneva), cu sprijinul misiunii OIM în Republica Moldova, a realizat o cercetare participativă în teren pentru a colecta și analiza experiența și bunele practici implementate de autoritățile naționale în domeniul Identității Juiridice.
Photo: © IOM Moldova

Această inițiativă  “Facilitarea accesului la identitatea juridică pentru migranți: împărtășirea bunelor practici și dezvoltarea unui ghid global”, implementată cu sprijinul Fondului OIM de Dezvoltare, va documenta elaborarea ghidului global și va promova cele mai bune practici la nivel mondial cu privire la modul în care statele stabilesc identitatea juridică pentru migranții care întampină dificultăţi în definirea identităţii personale, sau fără dovezi de identitate. 

La lansarea seriei de consultări, Coordonatorul Rezident al ONU în Republica Moldova, dl Simon Springett, a subliniat relevanța acestei cercetări: "Identitatea juridică este o precondiție pentru realizarea unei dezvoltări durabile și reflecta principiul de “a nu lăsa pe nimeni în urmă”. Propunerile prezentate în Agenda Comună a Națiunilor Unite stabilește identitatea juridică drept unul dintre domeniile de acțiune prioritara pentru susținerea dreptului internațional și asigurarea justiției. Strategia instituțională a OIM privind identitatea juridică servește drept bază pentru a sprijini Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și Pactul Global pentru o Migrație Sigură, Ordonată și Reglementată. Activitatea privind stabilirea identității juridice este de o importanță majoră pentru Guvernul Republicii Moldova și pentru persoanele care solicită suport în vederea stabilirii identității juridice". 

Echipa de cercetare a organizat consultări cu reprezentanți ai autorităților naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ambasada Ucrainei, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Agenția de Servicii Publice, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului și Oficiul Ombudsmanului. 

Domeniul de aplicare și metodologia proiectului au fost prezentate și altor organizații cu atribuții în domeniul documentării identitatii migranților, exponenți ai societății civile și agențiile specializate ale ONU precum ICNUR, PNUD, UNICEF, EUBAM, FRONTEX, Centrul Național de Formare, Asistență, Consiliere și Educație "CNFACEM", Centrul de Drept pentru Avocați "CDA", Centrul de Asistență și Protecție a Victimelor și Potențialelor Victime ale Traficului de Persoane "CAP" și Centrul Internațional "La Strada".

Dl Mircea Eșanu, Directorul Agenției Servicii Publice, a salutat inițiativa OIM de a promova bunele practici la nivel mondial privind modul în care statele stabilesc identitatea juridică pentru migranți și copiii acestora, de asemenea, de a susține drepturile migranților în Moldova și de a asigura cele mai bune soluții pentru depășirea provocărilor cu care se confruntă regiunea. 

Dl Rosian Vasiloi, Sef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a îndemnat la adoptarea unei abordări integrate și interinstituționale, care ar genera beneficii pentru migranții fără acte de identitate.

Agenda activității a inclus și o vizită de studiu la Punctul de Trecere a Frontierei Palanca, facilitată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. "Această vizită a fost extrem de utilă echipei noatre pentru a urmări în timp real procedurile implementate la frontieră de către autoritățile nationale pentru facilitarea circulației persoanelor afectate de războiul din Ucraina, inclusiv a celor din categoriile vulnerabile. OIM va continua să sprijine Guvernul Republicii Moldova și autoritățile altor țări pentru a se asigura că migranții au acces inclusiv și nediscriminatoriu la identitate juridică", a menționat Dl. Nelson Garcao GONCALVES, șeful Unității de Identitate Juridică, Departamentul Imigrație și Guvernanța Frontierelor a OIM.

Cercetarea a fost efectuată în Republica Moldova de către Dl Nelson Garcao GONCALVES, șeful Unității de Identitate Juridică - Departamentul Imigrație și Guvernanța la Frontierelor a OIM, Dl Zoran DJOKOVIC - expert internațional în înregistrarea civilă și gestionarea identității și Dna Aijan BORONBAEVA - ofițer de program în cadrul misiunii OIM Kârgâzstan.

generic 2

Riccardo Severi

IOM
Ofițer Comunicare și Informare Publică

Agențiile ONU implicate în această acțiune

IOM
International Organization for Migration

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune