Comunicat de presă

70 de localități din raioanele Cahul și Ungheni vor beneficia de echipamente de protecție și produse de primă necesitate în valoare de €155000 pentru prevenirea violenței în familie și în bază de gen

08 mai 2020

Un lot de asistență în valoare totală de 155 000 euro și format din 9000 litri de dezinfectanți, 21500 măști de protecție, 1100 mănuși reutilizabile din cauciuc, 90 de termometre cu infraroșu, 800 de pachete cu produse alimentare și de igienă și 1000 de seturi de materiale educaționale este pus la dispoziția a 70 de localități din raioanele Cahul și Ungheni. Echipamentele și produsele sunt donate în cadrul Programului „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și implementat în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Suportul vine în contextul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen și în familie, inclusiv violenței împotriva copiilor, și are drept scop asigurarea echipelor multidisciplinare locale și raionale cu echipament de protecție pentru a răspunde coordonat, eficient și prompt la cazurile de violență care prezintă un risc sporit în timpul  pandemiei de COVID-19.     

„Această donație vine să susțină familiile vulnerabile, astfel încât să le asigurăm accesul la servicii de calitate. Oferind protecție personală angajaților din domeniu, putem să interacționăm cu beneficiarii noștri și, astfel, să-i ajutăm prin consiliere, prin asigurarea accesului la servicii și să-i susținem ca să depășească situația de dificultate cu care se confruntă. Este important ca această solidaritate să fie resimțită la toate nivelurile, iar lucrătorii sistemului social să se simtă în siguranță atunci când își îndeplinesc misiunea. Trebuie să învățăm și populația că sunt anumite măsuri pe care trebuie să le respectăm pentru a întrerupe acest lanț de transmitere a infecției”, a declarat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Djulieta POPESCU.

„În această perioadă dificilă, gândurile noastre se îndreaptă către victimele violenței în familie. Uniunea Europeană oferă suport echipelor multidisciplinare care sunt implicate în cazurile de violență în familie din raioanele Cahul și Ungheni. Sperăm că această asistență va transmite un mesaj victimelor violenței în familie, cât și copiiilor și familiilor în situație de risc că nu sunt singuri în această perioadă”, a declarat Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter MICHALKO.

La nivel mondial există dovezi că în timpul pandemiei de COVID-19 numărul cazurilor de violență în familie și în bază de gen este în continuă creștere, iar una dintre prioritățile autorităților este de a asigura funcționalitatea serviciilor esențiale, inclusiv răspunsul coordonat și prompt a membrilor echipelor multidisciplinare la necesitățile victimelor femei și copii.

Peterson MAGOOLA, Reprezentant interimar de țară, UN Women Moldova a menționat că: „Femeile joacă un rol important și proactiv în furnizarea de servicii sociale, medicale, educative și servicii prestate de autoritățile locale. În condițiile COVID-19, este crucial ca femeile să fie incluse în toate procesele de luare a deciziilor ca răspuns la pandemie. Este important să luăm măsuri pentru a proteja femeile și fetele de toate formele de violență, iar planurile de reacție să ia în considerare nevoile femeilor. Drept urmare, bunurile pe care le vedeți astăzi sunt destinate echipelor multidisciplinare care asigură funcționarea serviciilor sociale la nivel local, precum și femeilor, copiilor și familiilor vulnerabile”.

Programul EVA are și o componentă de pilotare în școli a activităților de prevenire a violenței, componentă care va fi implementată împreună cu UNICEF Moldova.

„Pandemia afectează, de asemenea, copiii de toate vârstele, inclusiv cei mai vulnerabili care acum nu au acces la profesori, prieteni, precum și la serviciile de nutriție și protecție. Știm din diferite crize anterioare de sănătate din întreaga lume că anume copiii se confruntă cu un risc crescut de exploatare, violență și abuzuri atunci când școlile sunt închise, serviciile sociale sunt întrerupte, iar circulația este restricționată,” a spus Desiree JONGSMA, Reprezentantă de Țară UNICEF Moldova.

Conform datelor Inspectoratului General de Poliție, în primele trei luni ale anului 2020 poliția a înregistrat 267 de infracțiuni legate de violența în familie, cu 15,5% mai mult decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut.

Programul „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” are drept scop promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin integrarea componentei de gen în politicile publice locale și combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor în raioanele Ungheni și Cahul. Acest Program va fi implementat timp de trei ani, iar valoarea totoală a acestuia este de 5250000 euro.

 

 

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNICEF
United Nations Children’s Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune