Comunicat de presă

„Ochelarii și aparatul auditiv îmi fac viața mai ușoară și mă ajută să îmi urmez visurile”

11 iulie 2024

  • Istoria Alexandrei Tarnovschi, elevă în clasa a V-a la Gimnaziul „Țarigrad”, Drochia
Photo: © UNICEF Moldova

Alexandra Tarnovschi are 12 ani și este elevă în clasa a V-a la Gimnaziul „Țarigrad”, din raionul Drochia. Fiind o fetiță activă și pozitivă, deficiențele de auz, cu care se confruntă Alexandra, nu o împiedică să învețe bine, să-și petreacă timpul cu prietenele și să schițeze visuri și planuri pentru viitor.

„Eu la școală învăț, mă joc cu prietenii și colegii mei, facem lecțiile pentru acasă.  Cel mai mult îmi place să desenez.  Când o să fiu mare, aș vrea să devin veterinar. Chiar dacă am deficiențe de auz și văz, ochelarii și aparatul de auz sunt prietenii mei,  îmi face viața mai ușoară și mă ajută să-mi urmez visurile”, povestește Alexandra.

Mama Alexandrei își amintește că procesul de adaptare la școală a fost complicat la început atât pentru ea, cât și pentru copilă. Dar cu susținerea cadrelor didactice și a unui logoped de la Serviciul de Asistență Psihopedagogică din raion, lucrurile au început să prindă culoare, iar acum Alexandra merge  cu dispoziție la ore.

„La început a fost foarte dificil, deoarece ea se simțea diferită. Însă, cu timpul, s-a adaptat, datorită implicării tuturor. Acum și colegii o acceptă așa cum este ea și merge la școală cu o mai bună dispoziție”, spune mama Alexandrei.

Femeia accentuează că fiecare om este important, indiferent de problemele de sănătate cu care se confruntă, iar despre aceste lucruri trebuie de vorbit cu copiii încă din grădiniță, din familie, astfel încât, să nu fie discriminați de societate.

Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu UNICEF, desfășoară campania națională „Învățăm împreună”, care are scopul de a promova educația incluzivă și importanța acesteia pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.

Angela Munteanu

Angela Munteanu

UNICEF
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNICEF
United Nations Children’s Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune