Comunicat de presă

Moldova: Integrarea problematicii îmbătrânirii este mai mult decât incluziunea socială, afirmă experta ONU în domeniul drepturilor omului

20 noiembrie 2023

  • CHIȘINĂU (16 noiembrie 2023) - Republica Moldova a depus eforturi considerabile pentru a răspunde necesităților populației sale care îmbătrânește rapid, a declarat astăzi o expertă a ONU, care a făcut apel la o abordare bazată pe drepturile omului în elaborarea și implementare legislației, politicilor, programelor și practicilor naționale care afectează persoanele în etate.

„Moldova se află la un punct de cotitură în adaptarea la transformarea demografică și efectuarea schimbărilor necesare care vor permite persoanelor în etate să se bucure de un nivel de trai mai bun”, a declarat Claudia Mahler, experta independentă ONU privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în etate, într-o  declarație la sfârșitul unei vizite de 10 zile în țară.

Mahler a salutat adoptarea recentă de către Guvern a unui Program pentru îmbătrânire activă și sănătoasă (2023-2027). „Într-o țară în care persoanele în etate sunt extrem de dependente de prestațiile sociale ca principală sursă de venit, salut creșterea ratei pensiei minime în 2022”, a declarat experta ONU.

„Integrarea problematicii îmbătrânirii merge dincolo de incluziunea socială  și este esențial ca persoanele în etate să fie recunoscute ca titulari de drepturi”, a declarat experta. Aceasta a avertizat că toate provocările legate de drepturile omului cu care se confruntă o societate care îmbătrânește și este în scădere sunt privite în principal ca probleme sociale și economice, care tind să creeze mai degrabă dependență decât un mediu favorabil și care împuternicește pentru persoanele în etate.

Mahler a îndemnat Guvernul Republicii Moldova să își revizuiască viziunea asupra îmbătrânirii și să adopte o abordare bazată pe drepturile omului atunci când elaborează și implementează legislația internă, precum și politicile, programele și practicile care afectează persoanele în etate.

Experta independentă a subliniat crizele recente și în curs de desfășurare, inclusiv criza energetică și criza refugiaților cauzată de atacul armat la scară largă al Federației Ruse asupra Ucrainei, pentru a explica modul în care inegalitățile pentru persoanele în etate s-au agravat și au devenit mai vizibile în ultimii doi ani.

„Multe bariere structurale persistă și împiedică persoanele în etate să se bucure pe deplin de drepturile omului”, a afirmat Mahler, subliniind securitatea economică a persoanelor în etate, precum și drepturile lor la acces egal pe piaţa forţei de muncă, la suport și îngrijire de calitate, la un nivel de trai adecvat, inclusiv în ceea ce privește sănătatea și cazarea, și la o participare limitată la luarea deciziilor.

Experta a afirmat că persoanele care se confruntă cu forme multiple și intersectante de discriminare, cum ar fi femeile în etate, persoanele LGBT în etate, persoanele în etate aparținând minorităților etnice și lingvistice, inclusiv persoanele în etate de etnie romă, și persoanele în etate din instituțiile de îngrijire și din penitenciare, sunt expuse și mai mult riscului de discriminare pe bază de vârstă și de a fi lăsate în urmă.

„Sper că pregătirea unui nou Program Național pentru Drepturile Omului (PNADO) pentru perioada 2023-2027 va contribui la consolidarea angajamentelor privind drepturile omului la nivel internațional și regional, inclusiv pentru persoanele în etate”, a declarat Mahler. „De asemenea, ar contribui la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, inițiat în 2022”, a adăugat aceasta.

Experta independentă va prezenta Consiliului pentru Drepturile Omului, în septembrie 2024, un raport cuprinzător cu constatările și recomandările sale.

SFÂRȘIT

Dna Claudia Mahler (Austria) a fost numită de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în calitate de Expertă independentă privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în etate în mai 2020.  Din 2010, lucrează pentru Institutul German pentru Drepturile Omului în calitate de cercetătoare superioară în domeniul drepturilor economice, sociale și culturale. De asemenea, a fost profesoară invitată la Alice Salomon Hochschule în 2020-2021. În perioada 2001-2009, dna Mahler a efectuat cercetări la Centrul pentru Drepturile Omului al Universității din Potsdam, unde domeniile sale principale au fost educația în domeniul drepturilor omului, drepturile minorităților și dreptul de azil. În 2000, a obținut diploma de doctorat și a fost numită vicepreședintă a Comisiei pentru drepturile omului din Tirol și Vorarlberg.

Raportorii speciali fac parte din ceea ce este cunoscut sub numele de Proceduri speciale ale Consiliului pentru Drepturile Omului. Procedurile speciale, cel mai mare organism de experți independenți din cadrul sistemului ONU pentru drepturile omului, este denumirea generală a mecanismelor independente de documentare și monitorizare ale Consiliului, care abordează situații specifice ale unei țări sau  probleme tematice din toate colțurile lumii. Experții procedurilor speciale lucrează pe bază de voluntariat; aceștia nu fac parte din personalul ONU și nu primesc un salariu pentru activitatea lor. Ei sunt independenți față de orice guvern sau organizație și acționează în calitate de persoane individuale.

Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, pagina țării: Republica Moldova

Pentru informații suplimentare și solicitări din partea presei, vă rugăm să contactați hrc-ie-olderpersons@un.org

Pentru solicitări mass-media legate de alți experți independenți ai ONU, vă rugăm să o contactați pe Maya Derouaz (maya.derouaz@un.org) sau Dharisha Indraguptha (dharisha.indraguptha@un.org).

Urmăriți știrile legate de experții independenți ai ONU în domeniul drepturilor omului pe Twitter @UN_SPExperts.

Sunteți îngrijorați de lumea în care trăim?

Atunci APĂRAȚI drepturilor cuiva astăzi.

#Standup4humanrights

și vizitați pagina web la http://www.standup4humanrights.org

 

Agențiile ONU implicate în această acțiune

OHCHR
Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune