Comunicat de presă

Seniorii merg la studii: În Republica Moldova a fost lansată în premieră Universitatea Vârstei a 3-a

02 octombrie 2023

  • În contextul Zilei Internaționale a Vârstnicilor, în Republica Moldova a fost lansată în premieră „Universitatea pentru vârsta a treia” (UV3), o inițiativă pilot lansată de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul UV3 este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos. 

Din cei 40 de studenți 60+  înmatriculați, 33 sunt din Republica Moldova și 7 refugiați din Ucraina. În următoarele 7 luni, aceștia vor frecventa cursurile ”Dezvoltarea abilităților digitale” și ”Starea de bine și comunicarea între generații” predate în limbile română și rusă. 

Printre vârstnicii admiși se află și doamna Claudia Jalbă, în vârstă de 76 ani, care susține că a venit la facultate inclusiv pentru a nu pierde conexiunea cu generațiile mai tinere.  

”Învățarea nu are limite de vârstă. Mereu am fost pasionată de cunoaștere și vreau să demonstrez că niciodată nu este prea târziu pentru a urmări visele și pentru a contribui la dezvoltarea personală”, a spus dna Claudia Jalbă. 

UNFPA Moldova este partenerul de bază al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Guvernului Republicii Moldova și al tuturor actorilor naționali, în vederea realizării prevederilor Programului privind îmbătrânirea activă și sănătoasă.  

„În prezent, 1 din 5 persoane din R. Moldova are peste 60 de ani, iar până în 2040, unul din 3 va avea peste 60 de ani. În contextul Zilei Internaționale a Vârstnicilor, vin cu un îndemn către noi toți: haideți să tratăm îmbătrânirea nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate. Persoanele în vârstă sunt o forță motrice a societății prin abilitățile, talentele, experiențele, perspectivele și reziliența pe care le dețin”, a subliniat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă a UNFPA.

Conform Studiului „Generații și Gen” (GGS), ponderea persoanelor de 55-74 ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, fiind sub media UE (4,5%). Dezvoltarea conceptului de „Universitate pentru vârsta a treia” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027 implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu suportul UNFPA.  

„„Pe lângă faptul că această inițiativă va asigura dezvoltarea de noi abilități și va arăta întregii societăți că vârstnicii din R. Moldova doresc să devină activi, sunt activi și pot fi activi, un lucru important, pe care nu trebuie să-l ignorăm, este că va oferi oportunitatea de a socializa, de a crea relații noi și prietenii. Consider că acest proiect pilot deja este un succes, pentru că a trezit un interes mult peste așteptările noastre, iar noi, împreună cu colegii de la Ministerul Educației și Cercetării și partenerii de dezvoltare, vom căuta soluții ca să-l extindem într-un timp cât mai scurt”, a declarat ministrul Muncii, Alexei Buzu. 

În cadrul evenimentului, Maria Pancu, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a reiterat susținerea pentru inițiativele care oferă oportunități de îmbătrânire activă și sănătoasă în Republica Moldova. 

UV3 este găzduită de Universitatea de Stat din Moldova. În contextului numărului mare de cereri, aproximativ 200, a fost luată decizia de a pilota două grupe, în loc de una, cum s-a planificat inițial.   

«Universitatea pentru Vârsta a Treia» este un concept nou pentru Republica Moldova, însă unul important pentru incluziunea socială a vârstnicilor și stimularea dezvoltării durabile a proiectelor de acest fel. A demonstrat-o și numărul de cereri, lucru care ne bucură",  a menționat rectorul USM, Igor Șarov. 

În cadrul evenimentului, Fundația Moldcell a donat telefoane mobile conectate la internet celor 40 de studenți, pentru a facilita procesul de învățare și de conectare cu resursele educaționale și digitale necesare. ”Fundația Moldcell va continua să sprijine proiectele care susțin dialogul între generații și abilitarea digitală a vârstnicilor”, a declarat Irina Strajescu, Directoarea Executivă a Fundației Moldcell. 

”Îmbătrânirea activă și digitalizarea vârstnicilor este una dintre direcțiile principale la Fundația Moldcell, lucru demonstrat prin multitudinea de proiecte implementate în acest sens, printre care și „Abilități digitale conectează generații. Astăzi ne bucurăm să lansăm proiectul „Universitatea pentru Vârsta a treia” și să încurajăm digitalizarea vârstnicilor, să creăm un dialog între generații pentru a stimula educația pe tot parcursul vieții”, a declarat Irina Strajescu, Directoarea Executivă a Fundației Moldcell. 

Universitatea pentru vârsta a 3-a este parte a Programului Național pentru Îmbătrânirea Activă și Sănătoasă pentru anii 2023-2024 care este implementat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA. UV3 este un program pilot care se realizează în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024 cu suportul tehnic și financiar al Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării,  Universității de Stat din Moldova și Fundației Moldcell.

Irina Lipcanu-av

Irina Lipcanu

UNFPA
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNFPA
United Nations Population Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune