Comunicat de presă

Peste 6000 de tineri au participat la activități de educație nonformală despre modul sănătos de viață, organizate de Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal, în anul de studii 2022-2023

07 iulie 2023

  • 85 de elevi și eleve din 12 școli profesionale și colegii fac parte din Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal în Dezvoltarea Deprinderilor de Viață (REEE). În anul de studii 2022-2023, aceștia au continuat să organizeze activități de informare  pentru colegii lor din instituțiile profesional - tehnice din Chișinău, Rezina, Cahul, Nisporeni, Orhei, Edinet, Riscani și Bălți.
Photo: © UNFPA Moldova

Activitățile Educatorilor de la Egal la Egal

Tinerii educatori de la egal la egal sunt exemple de activism civic. Ei organizează activități de educație non-formală privind dezvoltarea deprinderilor de viață sănătoasă și a competențelor pentru o mai bună angajare prin tehnici de teatru social, dezbateri, jocuri de societate etc.

„Experiența acumulată în calitate de educator de la egal la egal mă face să cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o, atunci când am devenit membru al rețelei. Am învățat să fiu mai responsabil, să mă descurc în situațiile dificile și, cel mai important este că, am învins frica de a vorbi în public și acum pot lucra ușor cu tinerii și chiar cu adulții.” (Alexandru Gîsca, Educator de la Egal la Egal, Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor, Bălți.)

În primăvara 2023, membrii REEE au fost instruiți pentru a-și extinde activitățile de educație de la egal la egal la adolescenții și tinerii refugiați. Programele de educație privind deprinderile de viață oferite prin intermediul modalității de sprijin între egali ajută tinerii refugiați să își îmbunătățească sănătatea mintală și bunăstarea și sunt pregătiți cu abilități de prevenire a comportamentelor riscante, a violenței bazate pe gen și a practicilor dăunătoare în contextul umanitar. În plus, acest lucru sporește coeziunea socială și facilitează o mai bună integrare socială a băieților și fetelor din Ucraina în societatea moldovenească. 

Despre ce vorbesc tinerii Educatori de la Egal la Egal cu semenii lor

Peste 6000 de elevi au participat la activitățile privind abilitățile de viață și de pregătire pentru angajare desfășurate de REEE, în anul de studii 2022-2023. De la lansarea rețelei în 2020, peste 10.000 tineri au beneficiat de activități din partea Rețelei. 

Activitățile educaționale abordează subiecte precum:

  • construirea relațiilor responsabile cu semenii și adulții, integrarea mai ușoară în colective noi;
  • sporirea încrederii și stimei de sine;
  • combaterea stereotipurilor, discriminării și violenței în bază de gen; 
  • dezvoltarea personală și  reziliența emoțională; 
  • comportamente sănătoase, prevenirea sarcinii în adolescență și a  infecțiilor cu transmitere sexuală;
  • lucrul în echipă, vorbirea în public, gândirea critică;
  • serviciile oferite de Rețeaua Centrelor de Tineret și Youth Klinic Moldova.

„Am devenit educatoare de la egal la egal la sfârșitul anului 2022 și am fost cucerită din prima de activitățile interesante și atmosfera din echipă. La început, aveam frica de a vorbi cu semenii mei, apoi, datorită instruirilor la care am participat, am început să îmi dezvolt vocabularul și a devenit mult mai ușor să comunic cu colegii mei în cadrul activităților.” (Alina Bîtca, educatoare de la Egal la Egal, Centrul de Excelență în Industria Ușoară, din Chișinău)

Printre activitățile organizate de REEE se regăsesc: campanii de informare și sensibilizare, dezbateri, flashmob-uri, teatru social, cafenele publice, questuri, etc. 

Educația de la egal la egal, este o metodă eficientă, în special în rândul adolescenților și tinerilor. Astfel, tinerii se simt mai liberi să discute cu semenii lor subiecte sensibile și să ceară sfaturi de la educatorii rețelei. 

Mentorat și suport de la profesorii - mentori

Consolidarea și menținerea REEE din învățământul profesional tehnic se datorează, inclusiv, profesorilor-mentori din cele 12 școli. Fiecare echipă are un mentor care îi ghidează și îi ajută să planifice activitățile și să își pună în practică ideile. Mentorii oferă suport tinerilor educatori în dezvoltarea unui plan de acțiuni și realizarea acestuia pe tot parcursul anului academic.

Zinaida Cazacu, mentoră a echipei EEE din Colegiul „Vasile Lupu” din or. Orhei, spune că educatorii de la egal la egal, cu care are ocazia să lucreze, trec printr-un proces de transformare și dezvoltare personală. „Membrii echipei de educatori au căpătat noi competențe și multe cunoștințe despre modul sănătos de viață. Eu sunt acolo lângă ei, pentru a le cultiva valori autentice, a le dezvolta un comportament empatic și a-i ajuta să adapteze conținutul la necesitățile fiecărui elev cu care interacționează,” a mai adăugat Zinaida Cazacu.

Disciplina „Decizii pentru un mod de viață sănătos” – o prioritare pentru învățământul profesional tehnic?!

În luna mai,  cca 350 de elevi, cadre didactice, personal non didactic și manageri din 12 instituții din învățământ profesional tehnic s-au implicat activ în discuții despre consolidarea rolului școlii în susținerea elevilor în dezvoltarea deprinderilor de viață, în crearea  unui mediu prietenos și sigur, în ajutorarea lor să dezvolte competențe care să-i ajute să se integreze mai ușor la locul de muncă. 

Importanța studierii din primul an de studii a cursului „Decizii pentru un mod de viață sănătos” a fost accentuată de toți participanții ca fiind critică. Accesul la serviciile unui psiholog calificat și prietenos, la servicii medicale în școală, dar și accesul fetelor la produse de igienă menstruală au fost punctate ca fiind foarte importante. 

„Cursul „Educație pentru viață” este „prietenul” cu care adolecenții pășesc în viața adultă. Acesta le formează elevilor competenţele necesare în luarea deciziilor pentru un mod de viață sănătos şi echilibrat. Tinerii sunt pregătiți să răspundă provocărilor și devin conștienți de faptul că sunt responsabili pentru deciziile pe care le iau,” susține Vitalie Belîi, directorul Școlii Profesionale nr. 2 din Chișinău.

Elevii inițiați în domeniul educației pentru viață, la începutul studiilor, sunt capabili să evite comportamentele riscante, care pot cauza abandonul școlar și îi pot împiedica să își finalizeze studiile și, în consecință, să intre pe piața muncii.

Rețeaua educatorilor de la Egal la Egal a fost creată în 2020 de către UNFPA în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și cu suportul Austrian Development Agency, în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună angajare în câmpul muncii”, implementat în 12 instituții din ÎPT. De la crearea Rețelei, în total peste 120 de fete și băieți din ÎPT au devenit educatori de la egal la egal, aceasta experiență fiind și un program complex de dezvoltare personală pentru ei. 

Irina Lipcanu-av

Irina Lipcanu

UNFPA
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNFPA
United Nations Population Fund

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune