Toți angajații și beneficiarii azilului de bătrâni și persoane cu dizabilități din Șoldănești s-au vaccinat pentru a se proteja împotriva COVID-19

De la declanșarea pandemiei, niciun rezident nu a fost infectat cu nemilosul virus, datorită măsurilor sporite de protecție. Vârstnicilor le este verificată termometria de trei ori pe zi, încăperile în care stau sunt dezinfectate și aerisite cu regularitate, iar accesul rudelor în instituție a fost limitat. Toți angajații și beneficiarii centrului de plasament s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Pentru Tamara Rusu, angajații azilului sunt ca lumina ochilor. Și la propriu, și la figurat. De câțiva ani, femeia și-a pierdut văzul, așa că asistentele medicale și infirmierele o ajută la tot: să mănânce, să se spele, să-și strângă patul, să miște scaunul din loc și să deschidă ușa. Femeia spune că aici nu se simte singură și că viața sa a prins mai multă energie de când a ajuns la azil.

„Am rămas de una singură după ce a decedat soțul. Familia care îngrijea de mine mă neglija. Cu ajutorul primăriei din localitate, am ajuns aici. Îmi place că este foarte curat și că mereu sunt înconjurată de oameni”, afirmă beneficiară.

Azilul a devenit „acasă” și pentru Victor Dascăl, care a ajuns aici acum un an și jumătate, după ce i-a fost amputat un picior. Bărbatul de 64 de ani are o impresionantă poveste de viață. A studiat radioelectronica și a activat în calitate de aviator militar. Victor Dascăl spune că azilul nu doar îl adăpostește, dar și îl face să se simtă în siguranță.

„Știu despre COVID-19 doar de la televizor. Noi, beneficiarii, nici nu am simțit că este pandemie. Toată lumea respectă cu strictețe regulile instituite de administrația azilului, pentru că ne place viața și nu vrem să ne infectăm. Toți vârstnicii și angajații s-au vaccinat împotriva COVID-19 în aceeași zi”, specifică Victor Dascăl.

În total, azilul găzduiește 28 de beneficiari, dintre care patru sunt țintuiți la pat. Asistenta medicală superioară, Virginia Bobeică, este preferata tuturor. Când o văd, bătrânilor li se luminează chipul. Virginia Bobeică are un fel aparte de a fi. Și o bunătate aparte. Este ca o enciclopedie. Parcă însăși Universul a pregătit-o pentru această funcție. A adunat de la posturile anterioare de muncă (Centrul Medicilor de Familie din Șoldănești, spitalul raional din Șoldănești) 26 de ani de cunoștințe medicale prețioase și răbdarea de a asculta. Și de a înțelege.

„O problemă de sănătate m-a făcut să renunț la job-ul anterior și să vin să activez aici. Din start am înțeles că acești oameni, pe lângă tratament, au nevoie și de comunicare. În cazul lor, de multe ori, un cuvânt cald are un efect mai mare decât o pastilă (zâmbește melancolic). Munca de-aici nu este grea doar pentru persoana căreia îi place să aibă grijă de alți oameni”, ne povestește Virginia Bobeică.

Pentru a preveni îmbolnăvirile de COVID-19, lucrătorii medicali au reglementat strict plimbările vârstnicilor în aer liber, au fost limitate vizitele rudelor sau ale apropiaților acestora, iar încăperile sunt dezinfectate regulat. Managera azilului, Felicia Catrinici, menționează că sarcinile personalului medical s-au dublat în perioada pandemiei.

„Pentru ca beneficiarii noștri să nu ajungă în statistica sumbră a victimelor virusului nemilos, ne-am mobilizat încă de la diagnosticarea primelor cazuri de COVID19 în țara noastră, pentru că am înțeles cât de vulnerabile sunt aceste persoane. Vârstnicii își încep fiecare dimineață cu irigarea cavității nazale și a cavității bucale. Angajații medicali poartă mereu mască și mănuși de protecție, pe care le schimbă la fiecare două ore. Asistentele medicale și infirmierele respectă cu strictețe regulile epidemiologice și după pereții azilului. În rândul lucrătorilor medicali a fost înregistrat un caz de infectare cu COVID-19. Este vorba despre o asistentă medicală dintr-o localitate mai îndepărtată care venea la muncă cu transportul public”, declară directoarea instituției.

Felicia Catrinici este sufletul acestui azil. Munca pe care o îndeplinește este, mai întâi de toate, o investiție emoțională. Acolo unde este emoție, sunt și lacrimi….

„De multe ori mi s-a întâmplat să plâng în drum spre sau de la azil. Acești pereți ascund un ghem imens de durere. Noi încercăm să le creăm toate condițiile și să le ocupăm timpul cu activități interesante, dar mulți dintre ei duc dorul copiilor sau a rudelor cu care comunică foarte rar”, ne spune Felicia Catrinici, revenită recent din spital după un tratament de câteva săptămâni.

Potrivit administratoarei azilului, una dintre problemele frecvente ale centrului este migrarea de personal. Din cauza încărcăturii emoționale, lucrătorii medicali rezistă, în medie, șase ani. Și infirmiera Angela Negru a împlinit recent șase ani de muncă la azil, dar e decisă să continue și să nu renunțe, deoarece este convinsă că omul este cel care sfințește locul.

Azilul de bătrâni și persoane cu dizabilități din Șoldănești a fost inaugurat în anul 2005.

Istoria în limba rusă poate fi accesată AICI.

Foto credit: OMS/ Schimbător Studio