Comunicat de presă

Programul media „Click pentru egalitate de gen” se lansează la Chișinău

01 august 2018

UN Women Moldova și Asociația Presei Independente (API) anunță lansarea Programului media „Click pentru egalitate de gen”. Programul se va desfășura pe parcursul anului curent și include instruiri pentru jurnaliști și jurnaliste și membrii instituțiilor de reglementare, un concurs de materiale jurnalistice, care, într-un final, va culmina cu o vizită de studiu în una dintre țările europene cu experiență și bune practici în jurnalismul sensibil la gen

Așadar, în cadrul programului, vor fi selectați 25 de jurnaliști și jurnaliste, fotojurnaliști și fotojurnaliste din R. Moldova, care vor beneficia de instruiri pe subiecte conexe domeniului egalității de gen – limbaj sensibil la gen, sexism, feminism, hărțuire, prevenirea și combaterea violenței față de femei, liderism feminin, reflectarea subiectelor despre egalitatea de gen, etc.

Asya Varbanova, reprezentantă interimară de țară a UN Women Moldova, a declarat: „Jurnalismul civic își are rădăcinile în lupta pentru demnitate, progres și drepturi pentru toți. Așadar, invităm jurnaliștii din Moldova să ni se alăture în revigorarea acestei tradiții și în obținerea de noi idei privind promovarea egalității de gen. Fiți campionii egalității de gen!”

Respectiv, persoanele selectate în Program vor avea posibilitatea să-și prezinte, în cadrul unui concurs, materialele jurnalistice care reflectă egalitatea de gen. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei gale de premiere, iar o parte dintre aceștia vor beneficia de o vizită de studiu în una din țările Uniunii Europene.

Doritorii pot completa formularul de participare în Program până la data de 19 august 2018, ora 23.59. Formularul poate fi găsit aici: https://bit.ly/2yvQDCT.

Pentru mai multe detalii, contactați: Stela Roman, coordonatoare de proiecte, la numărul de telefon 022 210602, sau la adresa de email stela.roman@api.md

Programul media „Click pentru egalitate de gen” este realizat la inițiativa UN Women Moldova, în colaborare cu API și cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune