Migrants, native from 23 communities contributed with 2 million lei to local development
18 martie 2017
- Timp de trei luni, campania de colectare de fonduri „Cu drag pentru acasă”, desfășurată de proiectul „Migraţie şi dezvoltare locală”, a convins fiecare al zecelea migrant din 23 de localități partenere să contribuie financiar pentru proiecte de dezvoltare locală. Printre acestea, se numără dezvoltarea unor servicii mai bune de aprovizionare cu apă potabilă, de evacuare a deșeurilor, de întreținere a drumurilor locale, de recreere şi sport, de iluminat public, de dezvoltare economică locală. Proiectul „Migraţie şi dezvoltare locală” este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu susţinerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
„Chiar dacă în SUA am reușit să obțin unele rezultate ce-mi păreau de neatins, în viitor oricum mă văd în Moldova. Am donat pentru că îmi pasă și mi-e dor. Oriunde nu m-aș afla în lume, oricum toate drumurile duc acasă și locul copilăriei mele va rămâne cel mai drag, de aceea vreau să-l văd înfloritor”, spune Victor Gîscă, care a donat 500 de dolari pentru amenajarea parcului din localitatea sa de baștină – Chişcăreni.
Astfel, peste 4000 migranți, dar şi localnici, au contribuit financiar la dezvoltarea locală într-un mod sigur şi transparent, prin intermediul unei platforme online de colectare de fonduri destinată proiectelor comunitare. Secțiunea de pe www.guvern24.md dedicată dezvoltării locale a fost dezvoltată cu sprijinul proiectului „Migraţie şi dezvoltare locală”, în cooperare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova și poate fi utilizată de cele aproape 900 de primării din țară.
Pentru a suplini contribuțiile migranţilor şi ale comunităţilor, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare oferă pentru fiecare dintre cele 23 localităţi granturi a câte 20 mii de dolari.
„Rezultatele acestei campanii sunt impresionante. Mobilizarea extraordinară a diasporei ne-a confirmat o dată în plus că există un potențial care poate și trebuie valorificat. Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare își propune și în continuare să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru valorificarea potențialului migrației, să susțină crearea serviciilor și produselor destinate migranților și familiilor lor și să implice diaspora în dezvoltarea țării”, a afirmat Radu Danii, coordonator de program la Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova.
Sumele transferate variază între 24 lei (costul unui SMS şi apel telefonic) până la 1000 dolari. Suma colectată a depăşit ţinta stabilită cu 50%.
„Este important ca băştinaşii să fie la curent cu situaţia din localitate, cu proiectele în derulare, indiferent în ce colţ al lumii se află. Noi, membrii Asociaţiei Băştinaşilor plecați din orașul Ialoveni, în colaborare cu primăria, ne propunem nu doar să informăm, dar și să consultăm cu regularitate băștinașii referitor la situaţia din oraş”, susţine Tatiana Vrăjmaș, preşedinta Asociaţiei Băştinaşilor plecați din orașul Ialoveni.
Banii colectaţi şi cei donaţi vor fi valorificaţi în perioada imediat următoare de autorităţile publice locale şi Asociaţiile de băştinaşi din cele 5 oraşe şi 18 sate partenere. Suma totală a celor 23 de proiecte care urmează a fi implementate este estimată la 775 mii USD, dintre care: peste 100 mii USD sunt colectate de la migranți, 460 mii USD sunt oferite de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și 215 mii USD sunt alocate din bugetele locale.
„Pentru prima dată am reuşit, în calitate de autoritate publică locală, să atragem migranţii atât de aproape în soluţionarea problemelor satului. Acum am simţit cu adevărat cât de mare este dorul celor plecaţi de acasă. Oamenii doresc să se implice, iar noi, în calitate de autoritate locală, trebuie să fim transparenţi şi să creăm cadrul necesar pentru participarea oricărui cetăţean în dezvoltarea localităţii de baştină”, spune Victor Stână, primar de Gura Galbenei (Cimişlia).
Toate cele 23 proiecte au fost identificate și prioritizate prin intermediul unor sondaje online la care au participat localnici și migranți.