Comunicat de presă

Întâlnire bilaterală: O nouă generație de femei lidere „se nasc” la Căușeni

11 octombrie 2016

  • Participarea femeilor în politică şi în procesele de decizionale din Moldova, eliminarea violenței împotriva femeilor, dar și viitoarele cooperări dintre UN Women și raionul Căușeni au fost principalele teme abordate în cadrul unei întâlniri oficiale dintre Asya Varbanova, consilieră principală a Programului ONU „Femeile în politică”, și Ion Ciontoloi, președintele raionului Căușeni, astăzi, 11 octombrie.

Asya Varbanova a precizat că anume în aceste două domenii – promovarea participării femeilor în politică și eliminarea violenței – UN Women în Moldova și, implicit, Programul ONU „Femeile în politică” are parteneriate puternice în raionul Căușeni. „Ne bucurăm că dvs., în calitate de președinte al raionului, susțineți aceste inițiative. Mai mult decât atât, ne-am dori să multiplicăm experiența noastră din Căușeni și în alte regiuni din Moldova”, a punctat consiliera principală.

La rândul său, Ion Ciontoloi, președintele raionului Căușeni, a menționat că se simte onorat să găzduiască aceste inițiative. Referindu-se la participarea femeilor în politică, președintele a declarat că, în opinia lui, „e un lucru firesc să existe paritate în politică, dar, deși nu e tocmai astfel, cred că lucrurile se vor schimba. Și deși avem femei care ar merita să acceadă în procesele decizionale, admit că bărbații cedează cu greu fotoliile de primari, consilieri sau oricare altă funcție de conducere”, a precizat Ion Ciontoloi.

Discuția s-a axat și în jurul adoptării Legii nr.71 și ce anume prevede aceasta, una dintre cele mai importante prevederi fiind cota de 40 la sută pentru ambele sexe la formarea listelor de partid, și nu doar. „Sperăm că această lege nu va fi doar pe hârtie, ci va fi cu adevărat implementată și va face o diferenţă în viața femeilor şi bărbaţilor din Moldova”, a declarat Asya Varbanova.

Președintele raionului Căușeni a mărturisit, de altfel, că acolo „unde femeile au preluat conducerea primăriilor de la bărbați, lucrurile au început să se schimbe înspre bine. În plus, știm că țările unde sunt femei la conducere sunt printre cele mai dezvoltate”.

Întâlnirea de curtoazie a fost urmată de evenimentul de accelerare a participării femeilor din raionul Căușeni „Generația leadership-ului – încă un pas, un alt nivel”, moderată de Vera Ciuchitu, preşedinta „Asociaţiei Psihologilor Tighina” din or. Căușeni. Evenimentul a reunit 30 femei lidere, care au participat în proiectele implementate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), și anume, „Mandatarea femeilor din zonele rurale”, proiect finanţat de Oxfam Novib, Olanda; „Programul  de Accelerare a Participării Femeilor  – CIVITA”, partener Fundaţia Soros Moldova și „Programul naţional de Mentorat pentru Femei Consiliere „INSPIR-O!”, ambele finanțate de Guvernul Suediei.

Din cadrul Programul naţional de Mentorat „INSPIR-O!”, realizat de către Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” și susținut de Programului ONU „Femeile în Politică”, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei, au participat trei femei consiliere, care au prezentat proiectele implementate în comunitate și impactul acestora. Evenimentul a fost urmat de trei panele de discuţii pe subiecte ce țin de leadership, dezvoltare personală şi profesională prin relaţii de mentorat; împuternicirea şi capacitarea femeilor; de la colaborare la nivel local la cel intercomunitar şi raional.

Într-un final, Vera Ciuchitu, care a fost și mentoră în Programul de mentorat „INSPIR-O”, realizat de către  CDP, cu susținerea Programului ONU „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), finanțat de Guvernul Suediei, a menționat că scopul evenimentului a fost cel ca femeile lidere să se inspire una de la alta. „Uneori, chiar dacă există deschiderea bărbaților de a fi cât mai multe femei în politică, femeile nu acceptă aceste funcții de conducere. Și asta pentru că au anumite temeri, au prea multe responsabilități. De aceea, programele de mentorat, instruirile le ajută foarte mult în dezvoltarea lor profesională și personală și în împuternicirea lor de a avea mai multă inițiativă”, a spus Vera Ciuchitu.

De asemenea, Vera Ciuchitu și-a exprimat speranța că, în viitor, vor exista și alte colaborări cu UN Women în Moldova. „Sper să ne consolidăm eforturile pentru a crea condiții egale atât pentru femei, cât și pentru bărbați în accederea lor în politică, în câmpul muncii, dar și pentru a lupta pentru o viață fără violență”, a spus în încheiere moderatoarea.

 

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune