Colector solar parabolic ce încălzeşte apa, electro-termocentrală ce consumă energie regenerabilă, sistem de reciclare a uleiului folosit în alimentaţie, microhidrocentrală şi turbină eoliană ce generează energie electrică, instalaţie solară de purificare a apei - sunt doar câteva din proiectele prezentate de cele 32 de şcoli din toată ţara ce au trecut în etapa finală a Concursului „Surse de energie regenerabilă”, aflat în acest an la prima ediţie. Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Catalogul Best Hotels of Moldova, care include informații despre hotelurile din dreapta și stânga Nistrului, a fost lansat în timpul primului Forum al hotelierilor de pe ambele maluri, desfășurat la Chișinău. La eveniment au fost trasate rezultatele obținute timp de un an de două organizații de pe malul drept și stâng al Nistrului, care au stabilit un parteneriat de dezvoltare a industriei hoteliere. Cooperarea a fost realizată în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.
Apus de soare cu muzică clasică interpretată de pianistul Marcel Lazăr, ateliere, distracții, odihnă, târguri și expoziții eco în Parcul ”Valea Morilor”– astfel sute de oameni au sărbătorit aseară, 4 iunie, în Chișinău, Ziua Mondială a Mediului.
Proiectul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) „Promovarea ocupării tinerilor”, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, lansează, astăzi, 7 iunie, campania de informare și sensibilizare a tinerilor ”Viitorul îți aparține”. Campania se va desfășura în toată țara, timp de o lună, și va include: rularea spoturilor video/audio, diseminarea materialelor tipărite informative și realizarea unui șir de emisiuni radio, tematice.
Pe 11-12 iunie va avea loc prima vizită în R. Moldova a doamnei Phumzile Mlambo-Ngcuka, adjuncta Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Directoarea Executivă a Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women). Cu această ocazie, Mlambo-Ngcuka va reafirma sprijinul oferit de UN Women în avansarea egalității de gen și abilitarea femeilor și fetelor în Moldova.
Raportorul Special al Națiunilor Unite privind dreptul la sănătate, Dainius Pūras, a făcut apel întru realizarea unei schimbări profunde în domeniul sănătății mintale în întreaga lume, îndemnând statele și psihiatrii să acționeze cu curaj pentru a reforma sistemul în plină criză și bazat pe atitudini învechite.