Comunicat de presă

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, în vizită la Chișinău

08 decembrie 2022

  • Într-o scurtă vizită în Republica Moldova efectuată joi, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, s-a întâlnit cu Prim-ministra, Natalia Gavriliță, cu reprezentanți ai instituțiilor naționale pentru drepturile omului și cu reprezentanți ai societății civile, după vizita sa de patru zile în Ucraina.
Photo: © OHCHR Moldova

"Moldova se confruntă cu provocări socio-economice și umanitare, generate de pandemia COVID-19 și de războiul din Ucraina. Vulnerabilitățile preexistente au fost agravate", a declarat Türk.

"Sunt recunoscător autorităților pentru cooperarea cu echipa mea din teren și cu întregul sistem ONU din Moldova, în special în contextul crizei actuale a refugiaților. Faptul că Moldova a găzduit aproximativ 96.000 de refugiați este lăudabil."

"Tocmai în momentele în care o țară se confruntă cu provocări majore, drepturile omului trebuie să se afle în centrul răspunsului."

"În timpul scurtei mele vizite, am avut ocazia să cunosc de la societatea civilă vibrantă și diversă, care lucrează activ pe probleme legate de drepturile omului, inclusiv pe aspecte legate de libertatea de exprimare, de necesitatea unei mai bune protecții pentru minorități și pentru membrii comunității LGBTQI+, precum și pentru persoanele cu dizabilități."

"Aștept cu nerăbdare să consolidăm în continuare angajamentul nostru cu autoritățile Republicii Moldova, cu instituțiile naționale pentru drepturile omului și cu societatea civilă, în special în momentul în care ne angajăm în comemorarea, pe parcursul unui an, a celei de-a 75-a aniversări a Declarației Universale a Drepturilor Omului", a declarat Türk.

Photo: © OHCHR Moldova
CMardari generic

Xenia Siminciuc

OHCHR
Responsabilă de comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

OHCHR
Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune