Comunicat de presă

Proiectele implementate în comun de agențiile ONU aduc beneficii tangibile pentru oameni

19 iunie 2017

  • Pe 22 iunie 2017 Organizația Națiunilor Unite din Moldova şi Cancelaria de Stat au găzduit reuniunea Comitetului de coordonare a Fondului comun "Moldova - Către unitate în acțiune". La eveniment au fost prezentate progresele realizate de programele implementate prin intermediul Fondului în cursul anului 2016, în special rezultatele obținute în domenii precum drepturile omului, violența bazată pe gen, participarea femeilor la procesul decizional și asistența medicală primară. O serie de programe sunt implementate pe ambele maluri ale Nistrului.

În cuvântul de deschidere, Lilia Palii, Secretar General al Guvernului Republicii Moldova, a exprimat recunoștință familiei Națiunilor Unite din Moldova pentru sprijinul acordat și a subliniat importanța strânsei colaborări cu ONU și a partenerilor de dezvoltare. Lilia Palii a menționat la fel reforma administrației publice în curs de implementare, elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare 2030 și naționalizarea obiectivelor dezvoltării durabile.

"ONU în Moldova și Cancelaria de Stat au stabilit un parteneriat solid și este important să se continue dialogul și schimbul de opinii cu privire la tendințele de dezvoltare actuale în contextul schimbării continue a mediului de dezvoltare din Moldova. ONU este gata să sprijine în continuare Guvernul în adresarea acestor provocări, iar programele comune sunt exemple bune în acest sens", a afirmat Dafina Gercheva, Coordonatoare Rezidentă ONU și Reprezentantă Permanentă  PNUD Moldova.

În prezent, patru proiecte comune sunt implementate prin intermediul Fondului comun "Moldova - Către unitate în acțiune". Acestea sunt implementate de agențiile ONU și finanțate de Guvernul Suediei, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Guvernul Norvegiei. Proiectele sunt:

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune