3.800 persoane care trăiesc cu HIV/SIDA vor beneficia de medicamente vitale
19 mai 2017
- Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a livrat primul lot de medicamente, în cadrul unui proiect care își propune să asigure că cele mai vulnerabile persoane beneficiază imediat de tratament.
În baza unui acord cu Ministerul Sănătății, PNUD procură medicamente și dispozitive medicale în cadrul a 8 programe naționale și speciale de sănătate, în valoare de 4,25 milioane de dolari, pentru tratamentul HIV/SIDA, afecțiunilor oncologice, bolilor hematologice, tuberculozei, bolilor rare, diabetului și altele. Primul lot are o valoare de 328 de mii de dolari și de el vor beneficia 3.800 persoane.
“Ministerul Sănătății, împreună cu PNUD, depun eforturi pentru a asigura populația țării cu medicamente de înaltă calitate, la preț rezonabil. Datorită acestui parteneriat, astăzi ne bucurăm de primele succese: un lot de medicamente destinat pacienților cu HIV/SIDA a ajuns deja în Moldova, iar estimările arată că după ce va fi livrată toată cantitatea de medicamente prevăzută în acest program de sănătate, am putea economisi 37% din bugetul alocat, ceea ce înseamnă aproximativ 300 mii dolari”, a declarat Ministra Sănătății Ruxanda Glavan.
PNUD a finalizat procesul de contractare pentru două din cele opt programe naționale și speciale de sănătate. Toate companiile au fost selectate prin concurs, la care au avut posibilitate să participe agenți economici din țară și de peste hotare. Evaluarea și aprobarea costurilor pentru celelalte șase programe sunt în curs de desfășurare. Toate rezultatele licitațiilor, rapoartele de cheltuieli și lista de medicamente procurate sunt publice. Toate medicamentele procurate sunt pre-calificate de Organizația Mondială a Sănătății, în conformitate cu standardele de calitate.
PNUD este considerată cea mai transparentă organizație din domeniul asistenței externe la nivel mondial. Indicele de Transparență al Asistenței Externe pentru 2016 plasează PNUD pe prima poziție printre alte 46 agenții internaționale, care reprezintă în total 98% din volumul asistenței oficiale pentru dezvoltare. Indicele este calculat de Publish What You Fund, o organizație non-profit care pledează pentru și măsoară transparența.
“PNUD dispune de o experiență considerabilă la nivel mondial în domeniul achizițiilor publice și a gestionării lanțului de aprovizionare. Mă bucur că această experiență este acum valorificată și în Republica Moldova, ceea ce va contribui la creșterea accesului pentru toți pacienții la medicamente esențiale. Totodată, vom contribui la consolidarea capacității sistemului național de sănătate și la modernizarea infrastructurii de depozitare a medicamentelor. Toate astea pentru a ne asigura că cetățenii Republicii Moldova primesc cele mai bune medicamente, așa cum o merită”, a menționat Dafina Gercheva, Coordonatoarea Rezidentă ONU și Reprezentanta Permanentă PNUD în Republica Moldova.
Potrivit lui Ruslan Poverga, directorul general al asociației obștești ”Inițiativa Pozitivă” – organizație formată din persoane care trăiesc cu HIV/SIDA sau care fac parte din grupurile de risc – lipsa continuității în aprovizionarea cu medicamente este o sentință la moarte pentru mii de persoane cu HIV/SIDA. “Eu, de exemplu, trăiesc cu HIV de 19 ani, datorită accesului la un tratament adecvat. Dacă nu beneficiam de asistență, cred că demult nu mai eram în viață. Asigurarea accesului la tratament este cea mai bună metodă de combatere a răspândirii HIV și o investiție temeinică pentru salvarea multor vieți”, spune Ruslan Poverga.
El a mai afirmat că orice efort de a economisi timp și resurse este extrem de important pentru viața și sănătatea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. „PNUD a reușit să achiziționeze medicamente de înaltă calitate, necesare pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, în timp restrâns și la un preț avantajos și credem că acest lucru va avea un impact de durată pentru sistemul de sănătate din R. Moldova”, a menționat Ruslan Poverga.
Potrivit statisticilor oficiale, în R. Moldova este înregistrat un număr cumulativ de peste 11 mii cazuri de HIV. Anual, aproximativ 300 de persoane decedează din cauze asociate acestei maladii. La începutul acestui an, circa 4500 de persoane primeau tratament anti-retro viral. Fără tratament medical corespunzător, virusul progresează până la stadiul de SIDA, care, în cele mai dese cazuri, este fatală.