De Ziua Zero Discriminare, ONU lansează un ascensor extern, pentru a face sediul său accesibil pentru toți vizitatorii
18 februarie 2017
De 1 martie 2017, Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova a inaugurat un ascensor care facilitează deplasarea la toate cele patru etaje ale sediului său la Chișinău, situat pe strada 31 August 1989, nr. 131. Casa ONU găzduiește din 1994 mai multe agenții, fonduri și programe ale Națiunilor Unite, parterul clădirii fiind accesibil din 2004.
Cu sprijinul oficiului central ONU din New York, în 2016-2017 a fost construit un ascensor extern, de care beneficiază atât persoanele cu dizabilități, cât și femeile însărcinate, persoanele în etate, precum și personalul care aduce în mod periodic obiecte grele la diferite etaje.
“Unul dintre obiectivele acestei inițiative este de a promova schimbarea dincolo de Casa ONU. Vrem ca și alte organizații să conștientizeze valoarea diversității și să fie mai accesibile pentru toate grupurile de persoane din societate, inclusiv cele marginalizate. Noi am învățat foarte mult datorită implementării acestui proiect-pilot și cea mai importantă constatare este că multe schimbări nu necesită bugete mari, ci mai degrabă o schimbare de atitudine”, afirmă Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.
Butoanele liftului conțin și caractere Braille, ceea ce face posibilă utilizarea lor de nevăzători. Totodată, butoanele au semnalizare luminoasă și sonoră. Ascensorul este încăpător, pentru a permite accesul pentru un utilizator / o utilizatoare de scaun cu rotile și un însoțitor /o însoțitoare. Costul pentru acest proiect pilot se cifrează la peste 85.000 dolari.
Construirea ascensorului face parte dintr-o inițiativă mai largă de diversitate, care abordează intoleranța și discriminarea.
“E nevoie de a investi pentru a crea condiții confortabile pentru toate persoanele, fără discriminare. Tot ce se reface este pentru oameni. Aceste condiții reflectă atitudinea care trebuie să o aibă fiecare față de persoanele cu dizabilități”, susține Gheorghe Suruceanu, Director al Direcției Servicii Corpul Diplomatic a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Pentru a asigura accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități de vedere, la Casa ONU a fost instalat pavaj tactil, care îi ghidează pe angajați sau pe vizitatori pe teritoriul instituției. Deocamdată un astfel de pavaj a fost plasat doar în exteriorul clădirii.
“Eu am participat la un exercițiu de testare a optimizărilor făcute la Casa ONU. Fiind slab văzătoare, pentru mine a contat că s-a ținut cont de părerea mea și au fost create contraste, inscripții mărite, instalate pavaj tactil, balustradă. Acest mediu accesibil este un exemplu pentru toate edificiile publice și private din țară”, afirmă Tatiana Goraș.
Casa ONU mai dispune de blocuri sanitare adaptate. Mai mult, vesela din bucătăria instituției este de culori aprinse, fiind accesibilă pentru persoanele slab văzătoare.
Înainte de a decide cu privire la măsurile de îmbunătățire a accesibilității, ONU a organizat consultări cu viitorii beneficiari ai schimbărilor. “Când vine vorba de accesibilitate, nimeni nu poate identifica punctele care necesită ajustare mai bine decât persoanele care se confruntă cu aceste provocări în viața de zi cu zi. Pe parcursul acestor consultări, ne-am convins că barierele psihologice pot fi la fel de dureroase ca și cele fizice și că multe schimbări nu necesită bugete mari, ci mai degrabă o schimbare de atitudine”, susține Ira Cebotari, șefă operațiuni PNUD, cea care a coordonat componenta de optimizare a infrastructurii Casei ONU.
Acum, câteva instituții publice și private s-au arătat interesate să afle mai multe despre acest proiect pilot de optimizare a accesibilității fizice. ONU intenționează ca în relațiile sale de business să dea prioritate instituțiilor care sunt accesibile.
“Această inițiativă este benefică pentru întreg municipiul. Construcția acestui ascensor demonstrează că se poate și sperăm că acest proiect pilot va deveni un exemplu de urmat. Primăria s-a angajat să asigure accesibilitatea la toate obiectivele noi. Vrem să instalăm pavaj tactil și semafoare sonore, să facem Chișinăul accesul pentru toți”, afirmă Nistor Grozavu, viceprimarul municipiului Chișinău.
Republica Moldova a ratificat în iulie 2010 Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care indică obligațiile statului de a asigura accesibilitatea fizică pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități conține prevederi privind accesibilitatea fizică.
În 2016, ONU în Moldova a lansat primul program de stagii din țară destinat persoanelor mai puțin reprezentate în cadrul organizației, program absolvit cu succes de 12 stagiari. Curând, va fi lansată o nouă rundă a acestei inițiative.