PNUD va procura o gamă largă de medicamente vitale pentru Republica Moldova în 2017
18 ianuarie 2017
Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au semnat astăzi un acord conform căruia PNUD va procura medicamente vitale și produse medicale pacienților din Republica Moldova în 2017.
În conformitate cu acordul, PNUD va achiziționa medicamente și produse medicale în cadrul mai multor programe naționale și speciale de sănătate, inclusiv Programul Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA şi ITS.
„Ministerul Sănătăţii a depus eforturi semnificative pentru îmbunătăţirea activităţii farmaceutice şi asigurării accesului celor mai vulnerabile persoane la produsele medicale de utilitate majoră. Prin acest memorandum ne dorim eficientizări ale sistemului de sănătate, optimizarea şi transparentizarea procurărilor de medicamente prin mecanisme internaţionale, care să ne permită pe de o parte să obţinem preţuri rezonabile şi pe de alta, să asigurăm acoperirea universală cu tratament calitativ a celor care au nevoie de acesta”, a afirmat Ruxanda Glavan, Ministra Sanătății.
„Ca rezultat al asistenței PNUD, cele mai vulnerabile persoane vor avea acces imediat la medicamente de calitate, la preț rezonabil. În cadrul acestui proces, vom lucra cu partenerii din Republica Moldova pentru a optimiza procesul de achiziții și pentru a face instituțiile mai transparente și mai responsabile", a declarat Dafina Gercheva, Coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova.
Toate achizițiile vor fi efectuate în conformitate cu standardele PNUD, într-un mod transparent, eficient și responsabil. PNUD va furniza Ministerului Sănătății rapoarte financiare periodice. Toate cererile de ofertă, rezultatele licitațiilor, progresul achizițiilor și rapoartele de cheltuieli vor fi disponibile publicului pe site-ul PNUD Moldova.
PNUD Moldova va sprijini, de asemenea, modernizarea condițiilor de depozitare a medicamentelor, în conformitate cu bunele practici de distribuție (BPD), care reprezintă standardele internaționale în domeniu.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu UNAIDS (Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV / SIDA).
În noiembrie 2015, PNUD a devenit prima agenție ONU care a procurat metoda cea mai răspândită de tratament HIV, pentru mai puțin de 100$ per pacient pe an, pentru câteva țări. Acesta a fost un progres istoric, în comparație cu suma de 10.000$ pe an, costul aceluiași tratament cu 10 ani în urmă.
Unele guverne, inclusiv Guvernul Republicii Moldova, au solicitat PNUD să furnizeze servicii de achiziții publice în domeniul sănătății și în domeniul lanțului de aprovizionare, inclusiv să dezvolte capacitățile sistemelor naționale și reforma sistemului de achiziții, cu contribuții de la bugetele guvernelor, nelimitându-se doar la produse pentru tratarea HIV și a tuberculozei.
În Ucraina, PNUD procură medicamente și produse medicale, începând cu anul 2015. Numai în primele săptămâni ale lui 2016, în Ucraina s-au economisit 3 milioane de dolari în urma achizițiilor de medicamente prin intermediul PNUD.
Indicele Transparenței din 2016 a recunoscut PNUD în calitate de cea mai transparentă organizație de dezvoltare, printre alte 46 de agenții internaționale, ceea ce reprezintă 98% din asistența oficială pentru dezvoltare.