Comunicat de presă

Forumul regional „Fără violență” s-a desfășurat la Cahul

17 decembrie 2016

  • La 12 decembrie 2016, Platforma comună de dialog a deputatelor din Parlamentul R. Moldova și reprezentanții Consiliului Raional Cahul au organizat, în premieră, Forumul Regional „Fără violență”. Evenimentul a servit drept platformă de comunicare și schimb de opinii între actorii implicați în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor. Aceasta în condițiile în care în R. Moldova, 6 din 10 femei din mediul urban și 7 din 10 din mediul rural sunt victimele a cel puțin unei forme de violență pe parcursul vieții lor, conform datelor din 2011.

Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a îndemnat participanții la eveniment să condamne  orice formă de abuz în societate: "Îndemn femeile să vorbească despre violență. Dacă acum 10 ani în urmă despre violență se discuta într-o manieră abstractă, acum avem legi și instrumente prin care putem oferi servicii comprehensive pentru victimele violenței. Avem victime reabilitate și campioane pozitive care vorbesc deschis despre cum au rupt cercul vicios al abuzului. Doar prin educație non-violentă putem asigura o societate tolerantă”.

„În Republica Moldova, fiecare a doua femeie din Moldova a fost supusă mai multor forme de violență fizică și doar una din trei raportează cazul. Teama de stigmatizare socială, insecuritate economică, lipsa de încredere în sistem și, de multe ori, lipsa de cunoștințe despre legile existente opresc femeile din Moldova să raporteze cazurile de violență autorităților competente”, a declarat Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD în Republica Moldova.

Peste 200 de parteneri din sectorul guvernamental - Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, parteneri de dezvoltare, reprezentanți și reprezentante ai autorităţilor publice locale şi ai societății civile au participat la eveniment.

Prin discuțiile publice, participanții au fost încurajați să-și consolideze eforturile comune pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Pe parcursul dezbaterilor s-a pus accent pe mecanismele disponibile la nivel local și a eficienței acestora pentru a asigura punerea în aplicare a cadrului legal anti-violență, care a fost adoptat în iulie curent.

„Noi, cei care avem funcții publice, indiferent unde ne aflăm, trebuie să venim cu o atitudine foarte clară - Violența nu este o problemă a cuiva, este o problemă a tuturor! Cu regret, întâlnim violență anume acolo unde trebuie să fie armonie: în familie, în școală... și atunci, noi, ca cetățeni acestei țări, trebuie să venim cu o poziție și cu o atitudine foarte clară. Mă alătur acestei campanii și promit că voi pune și eu umărul în a combate violența. Spun clar „Nu violenței!”, violenței asupra copiilor, asupra femeilor, fetelor…",  a precizat Ion Groza, președintele raionului Cahul.  

Costul total al serviciilor prevăzute de stat pentru fiecare caz de violență față de femei și fete este de 64 288 lei, pe când lipsa acestor servicii pentru o singură femeie costă societatea noastră 689 264 lei, potrivit raportului „Estimarea costurilor violenței în familie și a violenței față de femei în R. Moldova”.

Forumul regional s-a desfășurat în cadrul Campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” și a fost organizat de Platforma Comună de Dialog a Deputatelor din Parlamentul R. Moldova, în parteneriat cu Consiliul Raional Cahul. Evenimentul are loc cu susținerea Proiectului „Consolidarea guvernanței parlamentare în R. Moldova”, implementat de PNUD, și a Programului ONU „Femeile în Politică”, implementat de PNUD și UN Women, în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.

Campania „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen” a fost iniţiată acum 25 de ani și își propune să sensibilizeze societatea față de fenomenul violenței împotriva femeilor și fetelor, drept o încălcare gravă a drepturilor omului și să mobilizeze societatea în acțiuni de prevenire a fenomenului.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune