Secretariatul Parlamentului tinde spre un management al resurselor umane sensibil la dimensiunea de gen
17 noiembrie 2016
- 28 de angajate și angajați ai Secretariatului Parlamentului R. Moldova au fost instruiți în domeniul managementului resurselor umane și cum poți încorpora dimensiunea de gen în practici și politici de personal.
Aceasta în condițiile în care, potrivit primului raport de audit de gen în Parlament, elaborat de PNUD în 2015, în secretariatul Parlamentului femeile constituie 2/3 din numărul angajaților. Motivul principal, potrivit Auditului, este remunerarea modestă. Una din recomandările experților a fost stipularea în Regulamentul Parlamentului a concediului parental.
Cursul de instruire a fost organizat de Programul ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.
„Seminarul m-a convins că despre egalitate de gen merită de discutat în continuare și chiar în viața cotidiană, în educația copiilor, la scrierea anumitor mesaje. Acum știu să fac diferența. De asemenea, voi fi mult mai atentă la scrierea textelor și la elaborarea documentelor, astfel încât dimensiunea de gen să fie respectată”, a afirmat Olesea Berestean, şefa Secţiei vizite şi relaţii publice, din cadrul Direcţiei comunicare şi relaţii publice a Secretariatului Parlamentului RM.
Timp de două zile, participanții au descoperit noi practici de management a resurselor umane sensibile la dimensiunea de gen. Ei au discutat subiecte precum sensibilizarea de gen a angajatelor și angajaților din instituția publică, rolul managerului în asigurarea integrării dimensiunii de gen în activitatea subdiviziunii, managementul ședințelor din perspectiva de gen, dar și comunicarea internă și externă, sensibilă la gen.
Stela Belitei, şefa Oficiului Teritorial de Informare a Parlamentului RM, cu sediul la Edineţ, a menționat că acest curs de instruire i-a oferit șansa să facă schimb de opinii și de experienţă cu colegii săi. „Am făcut unele concluzii personale despre cum lucrează sectorul privat comparativ cu cel public în domeniul managementul resurselor umane. Și deși multe lucruri sunt evidente în teorie sau chiar în gândurile noastre, noi nu le aplicăm, din păcate. Însă, grație acestui curs, urmează să ţinem cont de toate învățăturile ce țin de managementul resurselor umane în serviciul public”.
Un studiu recent al PNUD Moldova recomandă instituțiilor publice elaborarea unor politici instituționale privind încurajarea și stimularea femeilor căsătorite şi a celor cu copii sau care au bătrâni în grija sa, pentru a participa la activități de dezvoltare profesională. Totodată, e nevoie de a crește gradul de transparență privind oportunitățile de angajare și promovare în carieră.