Profesoara din Moldova care învață să fie lideră: „Vreau să aduc schimbarea în localitatea în care m-am născut”
O profesoară din satul Pelinia, raionul Drochia, a îmbunătățit viața elevilor din școala unde activează.
O profesoară din satul Pelinia, raionul Drochia, a îmbunătățit viața elevilor din școala unde activează, iar acum vrea să se implice în conducerea locală, după ce a participat la Programul de Mentorat „INSPIR-O!”, susținut de UN Women.
Până acum un an, cei 406 elevi din satul Pelinia, raionul Drochia, nu aveau toalete în interiorul școlii. La fel ca și multe alte clădiri din întreaga țară, în școală nu era instalat un sistem de canalizare, copiii fiind nevoiți să folosească WC-urile de afară pe orice stare a vremii. În același timp, lipsa apei la robinet presupunea și faptul că toaletele erau, de cele mai multe ori, neigienice.
Din acest motiv, în 2017, profesoara de istorie Ludmila Țurcanu, în vârstă de 40 de ani, și ea absolventă a acestei școli, împreună cu alte 3 profesoare și o elevă, a decis să schimbe situația.
„Era o problemă serioasă”, explică Ludmila Țurcanu. Copiii se îmbolnăveau, pentru că toaletele erau afară, uneori murdare și nici nu dispuneau de apă ca să se spele pe mâini. „Ne-am concentrat pe această problemă, deoarece, dacă ne dorim femei și bărbați sănătoși, trebuie să creăm condițiile elementare de igienă pentru ei”, afirmă Ludmila Țurcanu.
Grupul de femei a reușit să convingă consiliul local să ofere acces la apă curentă, instalând țevi la apeductul din apropiere. Conductele au fost extinse mai apoi către centrul de sănătate din apropiere, care, la fel, nu dispunea de apă la robinet. Însă, finalizarea proiectului necesita sprijin financiar suplimentar și suport adițional din partea autorităților pentru a instala în întregime sistemul de canalizare necesar.
„Am insistat ca administrația locală să rezolve problema canalizării și în cele din urmă am reușit și la acest aspect”, a explicat profesoara.
Grupul a reușit să mobilizeze fondurile necesare, în timp ce costurile sistemului de canalizare și al țevilor pentru apă au fost acoperite de autoritățile publice locale. Alte costuri pentru construcția toaletelor în interiorul școlii au fost acoperite de școală și fondurile comunitare, dar și de grantul oferit prin Programul de Mentorat „INSPIR-O!”, facilitat de Centrul „Parteneriat pentru dezvoltare”, organizația care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor în Moldova.
De altfel, dorința de a schimba situația elevilor lor a apărut după ce Ludmila Țurcanu și colegele ei au participat la Programul Național de Mentorat pentru Femei Active, susținut de UN Women, „INSPIR-O!”.
La program au participat 27 de femei din 7 localități din Moldova, unde nu există nicio femeie în consiliile locale. Programul de Mentorat a avut scopul de a consolida abilitățile lor de liderism, discurs public, scrierea de proiecte, oferindu-le în același timp posibilitatea de a promova egalitatea de gen în politicile locale și să implementeze proiecte de mobilizare comunitară.
Ludmila Țurcanu consideră că Programul de Mentorat a schimbat spre bine atât viața elevilor, cât și a ei, pe plan personal și profesional.
„Mă simt diferită de când am participat la „INSPIR-O!”. Am mai multă încredere în mine și am propria mea opinie, în timp ce înainte aveam frica de a vorbi în public. Până și soțul meu a observat schimbarea care s-a produs în mine. Am mai multe idei de proiecte și observ că oamenii au o atitudine pozitivă față de mine”, mărturisește Ludmila Țurcanu.
După ce a reușit să construiască toaletele, următoarea provocare a fost să îi învețe pe elevi cum să le utilizeze corect. Din lipsa sistemelor de canalizare și conductelor de apă, multe gospodării din Moldova încă au toaletele amplasate afară. De altfel, mulți copii nu știau cum să apese butonul pentru a trage apa sau că au la dispoziție și apă pentru a se spăla pe mâini.
„A fost o provocare la început, dar după mai multe discuții și ore de dirigenție despre igienă și comportament, copiii au înțeles cum să utilizeze corect toaletele. Au avut reacții pozitive”, explică profesoara.
Carolina Parea, elevă în clasa a 11-a, spune că deja condițiile sunt cu mult mai bune. „Acum nu mai trebuie să suport frigul, ploaia sau vântul pentru a merge la toaletă”, afirmă tânăra.
În același timp, directoarea școlii, Galina Grumeza, spune că succesul proiectului a fost posibil datorită muncii în echipă. „Am prioritizat sănătatea copiilor și cu o mică contribuție financiară și curaj am reușit să oferim condiții mai bune elevilor din școala din satul Pelinia”.
Ludmila Țurcanu spune că acum este mult mai activă în viața politică și socială și chiar participă la ședințele consiliului local. Ba mai mult, femeia își dorește să devină consilieră în sat și poate chiar și primară. „Avem nevoie de mai multe femei în procesele decizionale, pentru a schimba comunitatea spre bine”, susține Ludmila.
Femeia îi provoacă și pe cei din jurul său, în special alte femei, să-i urmeze pașii și să se implice activ în soluționarea problemelor din localitatea lor. „E timpul să ne implicăm”, spune ea. „M-am născut, am crescut și trăiesc aici și vreau să aduc o schimbare. Cred că dacă vor fi mai multe femei în pozițiile de conducere, atunci vom avea mai multă putere să luăm deciziile corecte pentru a face schimbări în favoarea comunității, și nu a intereselor personale”, concluzionează Ludmila Țurcanu.
În cadrul Programului de Mentorat „INSPIR-O!”, femeile au beneficiat de activități de mentorat, instruiri și granturi. Proiectul a fost realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, împreună cu UN Women Moldova, prin intermediul Programului „Femeile în politică” și Fundația Est-Europeană, și a fost finanțat de Suedia.