Comunicat de presă

Asociația Investitorilor Străini și Organizația Națiunilor Unite în Moldova vor colabora pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

30 noiembrie 2021

  • La 29 noiembrie curent, Organizația Națiunilor Unite (ONU) din Moldova a semnat Declarația de Intenție cu Asociația Investitorilor Străini (FIA) privind cooperarea pentru realizarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 în Republica Moldova.

Acest document important subliniază importanța parteneriatelor cu sectorul privat privind promovare implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și Agendei 2030 în Republica Moldova.

Photo: © UN Moldova

“Implicarea sectorului privat în procesul de dezvoltare sustenabilă a țării, în special în eforturile de recuperare și fortificare după COVID19 este esențială pentru construirea unei țări dezvoltate în care cetățenii moldoveni ar vrea să trăiască.” a menționat Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în Moldova ”ONU Moldova este un partener cheie al Guvernului în realizarea procesului de naționalizare și implementare a ODD-urilor, însă nici noi, nici Guvernul de unul singur nu putem reuși. Unind, însă, eforturile de dezvoltare ale ONU și FIA, cu siguranță putem crește șansele de  îndeplinire a promisiunii noastre privind realizarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030.”

ODD-urile sunt planul universal al Organizației Națiunilor Unite pentru construirea unui viitor mai bun și durabil pentru noi toți. El abordează provocările globale cu care ne confruntăm inclusiv: sărăcia, inegalitățile, schimbările climatice, degradarea mediului înconjurător, pacea și justiția.

Declarația de Intenție pune baza diferitor, viitoare parteneriate între FIA și Echipa de Țară ONU, formată din peste douăzeci de agenţii rezidente și nerezidente, fonduri și programe ONU, pentru a explora posibilitatea dezvoltării unor activități și proiecte comune ce vor contribui la dezvoltarea Moldovei.

“Companiile membre ale FIA sunt printre cei mai mari investitori străini în Republica Moldova, care funcționează în baza principiilor de transparență, bună încredere și aliniere la cele mai bune practici. Scopul acestor companii nu este doar de a face profit, dar și de a contribui la dezvoltarea durabilă a țării în diferite domenii, precum este promovarea muncii decente, aplicarea economiei circulare, utilizarea energiei regenerabile și altele. Membrii FIA deja aplică ODD-urile în politici lor de afaceri, iar unii au reușit să formalizeze oficial parteneriatele prin semnarea diferitori Memorandumuri de Cooperare cu anumite agenții ONU. Prin urmare, semnând astăzi această Declarație, noi ne asumăm colectiv responsabilitatea de a implementa politicile ONU menite să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova ", a declarat Dr. Alexander Koss, președintele bordului FIA.

Conform Declarației, colaborarea ONU Moldova - FIA se va concentra pe anumite domenii comune de interes, având la baza atingerea ODD-urilor, și anume:

  • Promovarea reformelor și măsurilor ce au ca scop îmbunătățirea climatului investițional și de afaceri din Republica Moldova;
  • Promovarea economiei verde și circulare;
  • Generarea și utilizarea energiei verzi;
  • Managementul deșeurilor conform principiilor de sustenabilitate;
  • Susținerea proiectelor și inițiativelor sociale și de sănătate.

Prin acest parteneriat ONU Moldova își propune să încurajeze companiile din țară să facă afaceri responsabil prin alinierea strategiile și operațiunilor lor la principiile drepturilor omului, pieței muncii, mediului înconjurător și anti-corupției.

**********

Despre ONU Moldova

Republica Moldova a aderat la ONU în anul 1992. De atunci, Organizaţia Naţiunilor Unite sprijină Republica Moldova în atingerea obiectivelor sale de dezvoltare majore şi în îndeplinirea viziunii sale, şi anume cea de a deveni o ţară europeană modernă şi prosperă. În vederea asigurării unei coerenţe programatice între diferite entităţi ale ONU, misiunea ONU în Republica Moldova a adoptat modelul Delivering as One („Unitate în Acțiune”) care se bazează pe un cadru de parteneriat comun ce stabileşte priorităţi pe o perioadă de 5 ani, un cadru bugetar unic, un model eficient de mobilizare a resurselor complementare, precum şi o practică comună de desfăşurare a activităţilor.

www.un.md

Despre FIA

Asociația Investitorilor Străini (FIA) este o asociație non-profit și  apolitică din Republica Moldova fondată în septembrie 2003 de opt investitori străini cu suportul OECD în cadrul proiectului care avea ca scop stimularea reformelor și îmbunătățirea mediului de afaceri în țările din Europa de Sud-Est. Asociația include 22 de membri din peste 15 țări. Volumul total al investițiilor este de 1 miliard 400 milioane EUR în toate domeniile economice ale Moldovei: agricultura, autovehicule, vinificație, petrolul, telecomunicațiile și IT, sănătate și farmaceutică, etc.

www.fia.md

 

Cristina David

Cristina David

RCO
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

RCO
United Nations Resident Coordinator Office

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune