Niciodată nu este prea târziu: Seniorii continuă să descopere oportunități noi de învățare la Universitatea Vârstei a 3-a
16 February 2024
- În Republica Moldova continuă „Universitatea pentru vârsta a 3-a” (UV3), o inițiativă pilot lansată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul UV3 este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos.
În acest context, pe 14 februarie 2024, la Universitatea de Stat din Moldova a fost lansat cel de-al doilea modul pentru circa 40 de studenți 60+ din Republica Moldova și refugiați din Ucraina cu denumirea „Starea de bine și comunicarea între generații”.
Cursul „Starea de bine și comunicarea între generații” va contribui la îmbunătățirea relației între vârstnici, copii, nepoți și la diminuarea stărilor de singurătate, îngrijorare și tristețe. Interacțiunea cu generațiile tinere are un mare beneficiu asupra bunăstării persoanelor în etate. Totodată, oportunitățile de învățare în cadrul cursului prevăd încurajarea vârstnicilor de a fi activi și autonomi în menținerea stilului de viață sănătos, a interacțiunilor sociale, a activității intelectuale și fizice. Cursanții vor dezvolta abilități de comunicare cu generația tânără, vor aborda noi strategii de a face față situațiilor dificile și vor învăța cum să-și organizeze timpul în mod eficient. Procesul educațional va fi unul interactiv, bazat pe activități practice și informative, discuții de grup, schimb de experiență și bune practici. Seniorii vor frecventa cursul în limba română și rusă.
Printre vârstnicii participanți la eveniment a fost și doamna Vera Banari în vârstă de 73 de ani, fostă profesoară, care este pasionată de dezvoltare personală și a venit la eveniment entuziasmată de oportunitatea de a socializa și a crea noi relații, dar și motivată de a nu pierde conexiunea cu generațiile tinere:
“De aici plecăm cu o inimă ca o pâine caldă, făcută de mama și scoasă din cuptor”, a spus Vera Banari.
În cadrul evenimentului, participanții au discutat cu reprezentanții autorităților publice și ai proiectului „Universitatea pentru Vârsta a 3-a” despre nevoile de învățare continuă ale persoanelor vârstnice și perspectivele de extindere a acestui program.
Adresându-se vârstnicilor, Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale a spus: “Ne dorim ca persoanele în etate să fie implicate activ în învățarea pe tot parcursul vieții. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a asumat angajamentul de a realiza obiectivele stipulate în Programul privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027 pentru a oferi mai multă putere și decizie persoanelor în vârstă”.
Natalia Plugaru, Reprezentată adjunctă UNFPA, partenerul de bază în realizarea prevederilor Programului privind îmbătrânirea activă și sănătoasă în R. Moldova, a reiterat angajamentul organizației de a susține în continuare dezvoltarea Universității Vârstei a 3-a. “Ne dorim ca acest program să fie preluat la nivel național pentru a spori starea de bine a persoanelor vârstnice, a le oferi oportunități de dezvoltare și învățare continuă, ceea ce va contribui la îmbătrânirea activă și sănătoasă a populației, definind reziliența demografică a țării”.
Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) a felicitat seniorii cu începutul celui de-al doilea curs, menționând că este o onoare pentru universitate să promoveze învățarea pe tot parcursul vieții nu doar în rândul tinerilor și adulților, dar și pentru persoanele de vârsta a treia. “USM, în calitate de promotor al valorilor unei societăți democratice și incluzive, va crea oportunități și condiții pentru creșterea numărului seniorilor admiși să-și facă studii la Universitatea pentru vârsta a 3-a”, a subliniat Igor Șarov.
Prezentă la eveniment, Maria Pancu, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a apreciat seniorii pentru ambiția lor de a fi implicați în activități de îmbătrânire activă, evidențiind importanța extinderii experienței UV3 la nivel național. “La nivel de republică, există dorință și motivație exprimate din partea persoanelor în vârstă, există instituții ce ar susține dezvoltarea unor filiale ale UV3 din cadrul USM. Este necesar doar să identificăm instrumentele concrete pentru a oferi sprijinul necesar din partea statului”, a menționat parlamentara.
Irina Strajescu, Directoare Executivă a Fundației Moldcell, a reiterat importanța sprijinului oferit persoanelor vârstnice. “Este foarte important să creăm oportunități de participare activă a vârstnicilor. Fundația Moldcell va continua să se implice în abilitarea digitală a vârstnicilor și să le ofere echipamentele necesare pentru a accesa internetul și a comunica cu cei dragi, inclusiv pentru a interacționa mai ușor cu generația mai tânără. Ne dorim astfel să contribuim la starea de bine a părinților și buneilor noștri”, a spus Irina Strajescu.
În prezent, 1 din 5 persoane din R. Moldova are peste 60 de ani, iar până în 2040, unul din 3 va avea peste 60 de ani. Conform Studiului „Generații și Gen” (GGS), ponderea persoanelor de 55-74 ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, fiind sub media UE (4,5%).
Dezvoltarea inițiativei de „Universitate pentru vârsta a 3-a” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027 implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA.
UV3 este un program pilot care se realizează în perioada octombrie 2023 - iunie 2024 cu suportul tehnic și financiar al Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenția Ceha pentru Dezvoltare, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Universității de Stat din Moldova și Fundației Moldcell.