Italia contribuie cu 10 milioane de euro la sporirea rezilienței energetice în Moldova
21 November 2023
- Grație unui acord cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Guvernul Italiei va contribui cu 10 milioane de euro pentru compensarea cheltuielilor pentru energie ale celor mai vulnerabile gospodării în actualul sezon de încălzire și pentru sprijinirea gospodăriilor și instituțiilor publice să devină eficiente energetic.
Contribuția Italiei va permite autorităților să acopere compensațiile direct în factură în următoarea perioadă de încălzire pentru gospodăriile vulnerabile din punct de vedere energetic.
Datorită finanțării oferite de Guvernul Italiei, vor fi instalate contoare inteligente în gospodăriile care se confruntă cu un consum ridicat de energie și cu povara de a achita facturile. Această acțiune va contribui la o utilizare mai rațională a electricității, în special în orele de vârf. Datele colectate vor fi utilizate pentru elaborarea unor noi politici de eficiență energetică. Cu ajutorul rețelelor inteligente, consumatorii vor avea mai multe oferte din care să aleagă, putând opta pentru tarife flexibile. Astfel, aceștia vor putea utiliza aparatele electrocasnice în orele în care energia este mai ieftină.
„În general, în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova, Italia contribuie cu 20 de milioane de euro la reziliența sectorului energetic din Republica Moldova. Mă bucur în mod deosebit că o componentă a acestui acord cu PNUD va fi dedicată instalării de contoare inteligente de energie electrică. Aceste dispozitive vor fi de mare ajutor familiilor din Republica Moldova, în special celor mai vulnerabile. Acestea vor contribui la eficientizarea rețelei de distribuție, la creșterea siguranței și la capacitatea de a gestiona energia electrică produsă din surse regenerabile. Mai multă eficiență înseamnă mai puțină vulnerabilitate”, a menționat Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova.
„Cu suportul Italiei vom continua programul de digitalizare a sectorului energetic, prin extinderea numărului de contoare de generație nouă, care permit preluarea datelor de la distanță, în timp real, ceea ce pentru noi reprezintă primul pas spre tarife diferențiate la energie. Tot mulțumită Italiei vom putea mări numărul de clădiri publice ce vor beneficia de investiții în măsuri de eficiență energetică, astfel încât banii economisiți să poată fi redirecționați în alte scopuri. Noi plătim de circa trei ori mai mult pentru energie nu din cauză că avem tarife mari, ci pentru că nu am investit în eficiență energetică”, a spus Victor Parlicov, Ministrul Energiei al Republicii Moldova.
Cu sprijinul Guvernului Italiei și al PNUD, pe mai multe clădiri publice de importanță critică, inclusiv spitale, vor fi instalate panouri fotovoltaice. Prin urmare, instituțiile vor putea să reducă semnificativ facturile pentru energie, iar economiile ar putea fi direcționate pentru îmbunătățirea serviciilor esențiale oferite populației.
Totodată, asociațiile de proprietari vor fi ajutate să implementeze măsuri de reabilitare energetică în clădirile rezidențiale, cum ar fi: izolarea clădirilor, înlocuirea ferestrelor, izolarea termică a fațadelor, a pardoselii în subsol, instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișuri, modernizarea sistemelor de distribuție a încălzirii și multe altele.
„Apreciem contribuția Guvernului Italiei, care va aduce beneficii pe două dimensiuni. Va suplimenta resursele Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, care oferă compensații direct în factură persoanelor din Moldova care se confruntă cu sărăcia energetică. Totodată, parteneriatul Italia-PNUD va susține implementarea măsurilor de eficiență energetică și în special a tehnologiilor precum contoarele inteligente, care accelerează tranziția energetică”, a declarat Daniela Gasparikova, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
„Programul de compensații la energie este unul inovativ, un nou model prin care Guvernul poate fi aproape de gospodăriile din Republica Moldova. Vreau să mulțumesc poporului italian și echipei PNUD Moldova pentru că sunt alături de cetățenii Republicii Moldova, precum și echipei ministerului pentru dedicația și efortul depus. Nu în ultimul rând, vreau să vă îndemn pe fiecare să utilizăm eficient și rațional resursele energetice”, a afirmat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.
Fondul de Vulnerabilitate Energetică a fost creat în 2022 de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, Slovaciei și PNUD, în scopul atenuării sărăciei energetice, agravate de crizele multiple.
În sezonul de încălzire 2022-2023, aproximativ 895.000 de gospodării au beneficiat de compensații la factură. Conform evaluării PNUD a impactului Fondului, compensațiile au redus nivelul sărăciei energetice cu 43% și a avut cel mai mare impact asupra familiilor cele mai vulnerabile; au fost compensate până la 57% din costurile facturilor pentru gazul natural și 59% din costurile facturilor pentru energia termică.
PNUD și Uniunea Europeană, precum și alți parteneri de dezvoltare, vor continua să ofere sprijin și în sezonul de încălzire 2023-2024 pentru operaționalizarea Fondului. Totodată, se vor desfășura ample campanii de informare și conștientizare a necesității de a economisi energia.
Fondul de reducere a vulnerabilității energetice este completat de alte intervenții susținute de PNUD, inclusiv un program prin care populația este îndemnată să înlocuiască electrocasnicele vechi cu cele eficiente din punct de vedere energetic.