Proiectul PNUD pentru consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente va continua pentru alți trei ani, cu suportul USAID

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare va continua eforturile de consolidare a democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente prin implementarea pentru alți trei ani a proiectului său în domeniul electoral, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova. Bugetul inițiativei este de două milioane de dolari SUA.

Proiectul „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” a început în anul 2017 și în 2020 și-a încheiat prima etapă de implementare. Cea de-a doua etapă va dura până în 2023. Proiectul va fi desfășurat în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală (CEC), Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) și alți parteneri a căror activitate este interconectată cu domeniul electoral.

Până în acest moment, proiectul a oferit suport CEC în dezvoltarea sistemelor și instrumentelor pentru a moderniza procesul de organizare a alegerilor, inclusiv pentru a reduce implicarea factorului uman în procesul electoral. Astăzi, Sistemul Informațional Automatizat de Stat „ALEGERI” cuprinde 13 module funcționale, dintre care patru create în ultimii trei ani cu suportul proiectului. De asemenea, au fost organizate campanii și activități de informare și educare civică, ajungând direct la peste 350 000 de oameni de toate vârstele, femei și bărbați, fete și băieți, din sudul, centrul și nordul Republicii Moldova, inclusiv din regiunea Găgăuziei, raioanele din stânga Nistrului, dar și din afara țării.

În continuare, proiectul va contribui la sporirea gradului de incluziune în procesul electoral prin:

  • consolidarea securității cibernetice și a funcționalităților Sistemului Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIASA);
  • sporirea participării cetățenilor în procesele decizionale politice prin organizarea și implementarea programelor de informare și educare civică a alegătorilor;
  • fortificarea capacității de control și monitorizare eficientă a raportării finanțării partidelor politice și concurenților electorali;
  • îmbunătățirea legislației electorale conform recomandărilor misiunilor de observare a alegerilor.

Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova, a declarat: „Scopul Guvernului Statelor Unite este de a susține alegerile libere și corecte în cazul în care toți candidații pot concura în mod egal, cetățenii pot lua decizii cât mai informate, iar rezultatul voinței lor exprimat prin vot este respectat. Prin acest proiect, USAID sprijină eforturile de consolidare a sistemelor și procedurilor care stau la baza administrării electorale și de promovare a educației civice printre alegători”.

Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD în Moldova, a menționat: „Suportul electoral și dezvoltarea capacităților instituționale sunt parte a asistenței guvernamentale democratice a PNUD la nivel mondial, ajutând astfel națiunile să creeze un cadru democratic pentru creșterea reprezentării, responsabilității și transparenței în beneficiul cetățenilor”.

Pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, va fi susținută o campanie de informare privind măsurile de protecție anti-COVID și stimularea participării la vot responsabil și în siguranță.

PNUD Moldova și partenerii săi susțin consolidarea proceselor electorale în Moldova de mai mult de 10 ani. Mai multe informații despre activitățile proiectului, găsiți pe undp.md/pentru-alegeri.

Contacte pentru media
Agențiile ONU implicate în această acțiune
UNDP
United Nations Development Programme