Comunicat de presă

Un proiect pentru consolidarea eficienței și a accesului la justiție în Moldova, lansat de PNUD, cu suportul Suediei

14 iulie 2020

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu suportul Suediei, a lansat un nou proiect care va contribui la consolidarea eficienței serviciilor din domeniul justiției și îmbunătățirea accesului la justiție pentru bărbații și femeile din Republica Moldova, în special pentru cei din grupurile vulnerabile și marginalizate. Proiectul, cu un buget de 2,8 milioane dolari SUA, se va desfășura până în anul 2022, în parteneriat cu două organizații non-guvernamentale: Institutul de Reforme Penale și Invento.

Caption: Ambasadoarea Suediei în RM, Anna Lyberg, și Reprezentanta rezidentă PNUD Moldova, Dima Al-Khatib, au semnat proiectul în valoare de 2,8 milioane de dolari SUA

Partenerii de implementare vor contribui la sporirea coordonării și cooperării dintre actorii cheie din sectorul justiției din cele patru regiuni de intervenție a proiectului (Soroca, Criuleni, Cimișlia și Comrat). Vor fi create platforme de dialog pentru identificarea soluțiilor pentru a spori eficiența și accesul la justiție. Tot prin intermediul proiectului, vor fi organizate sesiuni de instruire pentru profesioniștii din domeniul justiției din cele patru raioane.

Patru organizații non-guvernamentale (ONG-uri) din regiunile de intervenție vor beneficia de instruiri și consiliere, astfel încât acestea să participe eficient într-un dialog constructiv cu actorii din lanțul justiției și să se implice în mod pro-activ în revendicarea drepturilor justițiabililor. ONG-urile-partenere vor deveni ulterior o sursă de informare și expertiză pentru autoritățile locale, precum și pentru bărbații și femeile din comunitățile țintă.

O altă direcție a proiectului va include asistența tehnică pentru fortificarea capacităților instituțiilor naționale de expertiză judiciară - Centrul Național de Expertize Judiciare, Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Inspectoratului General al Poliției, Centrul de Medicină Legală, astfel ca acestea să-și sporească eficiența instituțională și să poată presta servicii de calitate. Totodată, va fi revizuit cadrul normativ în domeniul expertizei judiciare, iar instituțiile naționale de expertiză judiciară vor beneficia de suport pentru obținerea și extinderea acreditării în conformitate cu standardele ISO pentru investigațiile și examinările pe care le efectuează. Proiectul va sprijini și dezvoltarea unui sistem de gestionare a dosarelor de expertiză judiciară (e-sistem), care să asigure inter-conectivitatea cu e-sistemele altor actori din lanțul justiției. 

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune