Comunicat de presă

Raportul de Dezvoltare Umană 2020 va reflecta realizarea aspirațiilor oamenilor, în echilibru cu planeta

15 iunie 2020

COVID-19 este un apel de trezire - alarmant în fața schimbărilor climaterice și a pierderii biodiversității - privind modul în care presiunile asupra naturii amenință dezvoltarea și echitatea socială.

COVID-19 și efectele acestuia fără precedent asupra dezvoltării umane sunt un apel de trezire legat de posibilele consecințe ale presiunii constante pe care o exercităm asupra naturii și a planetei pentru a asigura bunăstarea oamenilor.

De asemenea, pandemia a scos în evidență modul în care societățile noastre interconectate devin vulnerabile, atât timp cât provocările cu care ne confruntăm nu sunt soluționate. Mai mult, aceste vulnerabilități creează discrepanțe tot mai mari în societăți și vor deveni tot mai îngrijorătoare în fața schimbărilor climaterice și a pierderii biodiversității.

Raportul de Dezvoltare Umană 2020 va aborda aspectele respective și se va concentra pe modul în care putem relua relația cu natura și îmbunătăți viața oamenilor în prezent și în viitor, în echilibru cu planeta.

„Nu are sens să ne gândim la oameni și la dezvoltare ca fiind cumva separate de planetă. Noi suntem integrați în natură. Neglijarea acestui fapt nu doar amenință generațiile viitoare cu riscuri catastrofale, dar deja afectează viața multora în prezent”, susține Pedro Conceição, Director al Oficiului Raportului Dezvoltării Umane al PNUD.

Schimbările climaterice, pierderea biodiversității și utilizarea irațională a terenurilor au ajuns la un punct de cotitură, pentru prima dată în cei 200.000 de ani ai noștri ca specie și în cei 4,6 miliarde de ani ai Pământului, în care oamenii au devenit o forță geologică. Unii susțin că trăim într-o nouă epocă geologică, Antropocenul. Aceste impacturi, provocate de oameni, pun în primejdie viitorul nostru comun și, totodată, erodează oportunitățile și distrug traiul multora, amenințând să amplifice inegalitățile existente.

„Suntem pregătiți ca niciodată să înțelegem riscurile și pericolele cu care ne confruntăm, dar și să acționăm în pofida acestora”, afirmă Conceição. „Acum este necesară o acțiune decisivă și putem reuși, dacă facem față provocărilor sociale, economice și tehnologice care stau în calea transformării lumii, așa cum se solicită în Agenda 2030 de dezvoltare durabilă”.

De prea multe ori, în rapoartele de dezvoltare se reflectă ori natura, ori oamenii. Aceasta este o falsă dihotomie în Antropocen. Odată cu științele naturale și sociale, precum și cu cele umaniste, care colaborează acum mai intens, apar noi perspective care pot servi drept surse de informare pentru dezbateri publice și luarea deciziilor. Raportul 2020 se va baza pe constatările respective, reunind cea mai recentă înțelegere a sistemelor planetare cu analiza lumii noastre inegale în cadrul unei perspective de dezvoltare umană centrată pe oameni, care privește soarta oamenilor alături de cea a planetei.

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă au proiectat deja un viitor pe care lumea aspiră să-l atingă. Prezentul raport va discuta pașii necesari pentru a ajunge acolo și despre cum ei trebuie făcuți. Acesta va lua în considerare puterea schimbării normelor și valorilor sociale, rolul științei și tehnologiei, extinderea utilizării soluțiilor bazate pe natură și schimbarea stimulentelor pieței pentru alocarea capitalului și resurselor.

De asemenea, vor fi dezvăluite noi măsuri care să ghideze luarea deciziilor, oferind perspective asupra evoluției ecosistemelor și a interacțiunii acestora cu oamenii.

***

Pentru actualizări periodice cu privire la RDU 2020, accesați http://hdr.undp.org/en/towards-hdr-2020

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune