Mesajul Secretarului General ONU cu prilejul Noului An
Pe măsură ce intrăm în noul an, lumea se află la o răscruce.
Haosul și incertitudinea ne înconjoară.
Divizare. Violență. Degradarea climei. Și încălcări sistemice ale dreptului internațional.
O retragere de la însăși principiile care ne leagă ca o familie umană.
Oamenii de pretutindeni se întreabă: Oare liderii chiar ascultă? Oare sunt ei pregătiți să acționeze?
Pe măsură ce întoarcem pagina unui an turbulent, un fapt vorbește mai puternic decât orice cuvinte:
Cheltuielile militare globale au crescut vertiginos, ajungând la 2,7 trilioane de dolari, o creștere de aproape 10%.
Aceasta înseamnă de treisprezece ori mai mult decât întreaga asistență pentru dezvoltare, echivalentul întregului Produs Intern Brut al Africii.
Toate acestea în timp ce conflictele ating niveluri nemaivăzute de la Al Doilea Război Mondial.
În acest nou an, să ne asumăm stabilirea unor priorități corecte.
O lume mai sigură începe prin a investi mai mult în combaterea sărăciei și mai puțin în purtarea războaielor. Pacea trebuie să prevaleze.
Este clar că lumea are resursele necesare pentru a îmbunătăți traiul, a vindeca planeta și a asigura un viitor în care predomină pacea și justiția.
În 2026, fac un apel către liderii de pretutindeni: Fiți serioși. Alegeți oamenii și planeta în locul suferinței.
Iar pe toți cei care aud acest mesaj îi îndemn: Implicați-vă.
Viitorul nostru depinde de curajul nostru colectiv de a acționa.
În acest nou an, să fim uniți:
Pentru justiție. Pentru umanitate. Pentru pace.