Comunicat de presă

Astăzi se lansează Campania „16 Zile de Activism pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor și Fetelor”

25 noiembrie 2022

  • Organizația Națiunilor Unite în Moldova, în parteneriat cu autoritățile publice, organizațiile internaționale și societatea civilă se alătură Campaniei Secretarului General al ONU - 16 Zile de Activism pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor și Fetelor care se desfășoară anual în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie. Campania reiterează necesitatea de a lupta pentru eradicarea imediată a violenței în bază de gen și pentru crearea unei lumi în care fetele și femeile se simt în siguranță.

Activitățile din acest an se vor desfășura sub genericul global „Uniți în activism pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor” și vor avea drept scop mobilizarea comunităților internaționale, a societății civile și a organizațiilor care promovează drepturile femeilor, organizațiilor care lucrează cu bărbați și băieți, agențiilor ONU, instituțiilor guvernamentale, militanților și militantelor drepturilor omului, școlilor, universităților, sectorului privat, dar și persoanelor fizice interesate să se implice în acțiuni de prevenire și eliminare a violenței împotriva femeilor și fetelor.

În cadrul campaniei, UN Women Moldova, în parteneriat cu agențiile ONU, Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova, societatea civilă, comunitatea internațională, autoritățile publice locale, sectorul privat și femeile supraviețuitoare ale violenței,  vor organiza mai multe evenimente și inițiative pentru a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului și pentru a încuraja femeile care se confruntă cu violența în bază de gen să solicite ajutor și să raporteze cazurile.

Campania va fi lansată în data de 25 noiembrie la Căușeni unde va avea loc o masă rotundă care va aborda mecanismul de cooperare intersectorială în cazurile de violență în familie și echipele multidisciplinare. Scopul mesei rotunde este de a avea o imagine de ansamblu asupra mecanismului de cooperare intersectorială și de a discuta rolul fiecărui actor implicat și colaborarea acestora în eliminarea violenței împotriva fetelor și femeilor. Evenimentul va avea loc cu participarea reprezentanților și reprezentantelor autorităților centrale și locale, agențiilor ONU și organizațiilor societății civile și se va concentra pe perspective, provocări și recomandări pentru asigurarea unei mai bune protecții a victimelor violenței și consolidarea colaborării tuturor actorilor implicați, pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor.  

„Violența împotriva femeilor și fetelor rămâne a fi cea mai gravă încălcare a drepturilor omului. Dar nu ar trebui să fie așa pentru ca violența în bază de gen poate fi prevenită. Activismul feminist, acțiunile de sensibilizare și un răspuns intersectorial coordonat joacă un rol important în prevenirea acestui fenomen. În același timp, eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor ține de fiecare dintre noi. În timpul campaniei 16 Zile de Activism, vă invităm să ne unim eforturile pentru a spori conștientizarea acestui fenomen și a amplifica eforturile de sensibilizare pentru a elimina violența împotriva femeilor și fetelor o dată și pentru totdeauna.”, a menționat Simon Springett, Coordonator rezident ONU Moldova.

„Crizele cu care ne confruntăm au trezit o conștientizare fără precedent, susținută de munca continuă a organizațiilor de la firul ierbii, organizațiilor de și pentru femei precum și a supraviețuitoarelor violenței, pentru prevenirea și eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor. De aceea, tema campaniei de 16 Zile de Activism din acest an este „UNIȚI în activism pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”. Organizațiile de și pentru femei joacă un rol crucial în prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor prin munca depusă pentru a contribui la schimbarea politicilor, a monitoriza acțiunile autorităților și a asigura reducerea numărului cazurilor de violență.” a menționat Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova.

În contextul campaniei, îndemnăm pe fiecare să dea dovadă de solidaritate și să se implice pentru că fiecare dintre noi poate face diferența și contribui la prevenirea și eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor.

Notă: În Republica Moldova, această campanie se organizează de 21 ani consecutiv de către Guvernul Republicii Moldova, autoritățile locale, organizațiile internaționale și societatea civilă. Culoarea campaniei este oranj, aceasta fiind un simbol al unui viitor luminos, fără violență, pentru fiecare femeie și fată.

generic

Olesea Simion

UN Women
Ofițeră Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

FAO
Food and Agriculture Organization of the United Nations
IFAD
International Fund for Agricultural Development
ILO
International Labour Organization
IOM
International Organization for Migration
ITU
International Telecommunication Union
OHCHR
Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights
UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNAIDS
Joint United Nations Programme on HIV/AIDS
UNDP
United Nations Development Programme
UNDRR
UN Office for Disaster Risk Reduction
UNFPA
United Nations Population Fund
UNHCR
United Nations High Commissioner for Refugees
UNICEF
United Nations Children’s Fund
UNIDO
United Nations Industrial Development Organization
UNODC
United Nations Office on Drugs and Crime
WFP
World Food Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune